100 de kilometri alergati sub 6 ore? Cei mai valorosi ultramaratonisti incearca pe 23 ianuarie

244

Luna ianuarie ii aseaza in lumina reflectoarelor pe unii dintre cei mai valorosi ultramaratonisti ai lumii. Pe 23 ianuarie, in Phoenix, Arizona-SUA si Chiba, Japonia, au loc doua curse istorice in cadrul aceluiasi proiect: Carbon X2. Provocarea extrema este de a coborî sub 6 ore pe distanta de 100 de kilometri. Niciodata o fiinta umana nu a oprit cronometrul la 5 ore, 59 de minute si 59 de secunde. Se va intampla acum? Sau se va reusi chiar un timp si mai bun?

Americanul Jim Walmsley este marele favorit sa reuseasca un rezultat istoric: 100 de kilometri alergati sub 6 ore

Pandemia nu le-a permis valorosilor ultramartonisti japonezi deplasarea in Steatele Unite ale Americii. De aceea s-a hotarat organizarea a doua curse. In Japonia startul se va da la 7 dimineata, ceea ce inseamna ca atletii care alearga in SUA vor avea posibilitatea sa doboare noi recorduri mondiale. La prima editie Carbon X2 acest lucru nu s-a intamplat.

Actualul record mondial pe distanta de 100 de kilometri ii apartine lui Nao Kazami, Japonia. Pe 24 iunie 2018 a alergat aceasta distanta in 6 ore, 9 minute si 14 secunde. Acesta este timpul cu care Walmsley si ceilalti trebuie sa se „lupte”. Inseamna un pace terbil, de 3 minute si 41 de secunde/km mentinut pe 100 de kilometri.

Pentru a privi acest timp si din alt unghi, Kazami a alergat 2,5 maratoane in 2 ore si 35 de minute fiecare.

In 2019, la prima editie, a Carbon X2, americanul Jim Walmsley a pornit ca din pusca, a doborat recordul mondial la 50 de mile, 4:50:08 (3.36min/km), dar a terminat cei 100 de kilometri in 7:05:24.

Jim Walmsley, atlet Hoka

Anul trecut Walmsley a alergat maratonul in 2 ore, 15 minute si 5 secunde. la trialul american pentru Jocurile Olimpice. Americanul a ajuns si la 800-900 de kilometri alergati lunar, dar a scazut distanta odata cu apropierea acestei curse istorice. Hayden Hawks, Patrick Reagan sau Tyler Andrews, dar si atleti din Suedia sau Australia (toti HOKA), vor incerca stabilirea unor performante fara precedent.

Cursa feminina o are in centrul atentiei pe superstarul Camille Herron

De 21 de ani nimeni nu s-a atins de recordul mondial feminin. A fost stabilit de japoneza Tomoe Abe 6:33:11. Camille Herron este campioana mondiala pe distanta de 100 de kilometri si are un personal best de 7:08:35. Este prima si singura atleta din lume care s-a impus la Mondiale atat la 50 si 100 de km, cat si la 24 de ore.

Iulian Filipov este cel mai rapid roman pe distanta de 100 de kilometri

Iulian Filipov a fost numarul 1 la ultramaratonul de 100 de kilometri desfasurat in Morfelden-Walldorf , Germania, in septembrie 2020. Brasoveanul a castigat competitia in 6 ore, 59 de minute si 4 secunde.

Detalii si declaratiile lui Iulian le gasiti intr-un articol EXCLUSIV aimx.ro, AICI!!!

Autor: Vlad Lucian Arhire