Andrei Szell:”O cursa ULTRA este minte, dar mai ales inima si suflet”

17

     CEL MAI GREU CONCURS: UN CROS DE 10 KM

Andrei Szell. Este singurul alergator roman care a trecut linia de sosire la Ultrabalaton. 220 de kilometri alergati in jurul lacului Balaton. Are 35 de ani si este din Cluj Napoca. A inceput sa alerge de 4 ani. Primele antrenamente: alergari sau plimbari. Cam 4, 5 kilometri de doua ori pe saptamana. „In primul an m-am ambitionat sa particip la un cros de 10 km in Padurea Hoia din Cluj. Eram si intr-o perioada in care eram suparat pe viata …Am zis sa incerc poate ma ajuta. Credeam ca acele antrenamente erau suficiente si chiar voi avea un rezultat bun. Acum sunt convins ca a fost cea mai grea cursa a vietii mele. In acel cros, pe ultimii km abia mai respiram si ma durea in piept si absolut toti muschii. Am terminat cu greu si bineinteles am fost printre ultimii” , a povestit pentru aimx.ro, Andrei Szell.

Rezultatul nu l-a descumpanit. Din contra! S-a ambitionat si a inceput sa se antreneze tot mai mult si mai consecvent, singur sau cu prieteni. A luat startul la semimaratoane, apoi a „dat” peste fascinanta comunitate a alergatorilor montani. In ceea ce priveste competitiile ULTRA, Andrei le percepea ca pe ceva SF. „Eram ferm convins ca fie ai nevoie de puteri supranaturale sa faci asa ceva, fie trebuie sa fii genetic predispus pentru asta…Stiam ca eu nu aveam niciuna nici cealalta. Atunci mi-am propus sa ajung la performanta de a termina macar un singur astfel de concurs si as fi fost deja multumit pe deplin. Sincer nu prea credeam ca va fi posibil, dar de atunci am terminat mai multe ultra-uri si stiu ca drumul meu nu s-a incheiat. „

In timp am realizat ca am fost impins de ambitie si dorinta de a descoperi teritorii noi si aici nu me refer la munti sau intinderi de asfalt, ci spatiul nostru interior, o lume care greu se deschide explorarii. Acum stiu ca fac asta sa ma descopar pe mine de fiecare data tot mai bine si mai mult. Pentru mine  o cursa ultra nu o faci doar cu muschii. Ea este si minte si mai ales suflet si inima. Ea iti aduce o bucurie in suflet, o pace interioara si te face mult mai ancorat in prezent. Pentru asta alerg eu ultra-uri. – Andrei Szell

Cu Andrei am luat legatura a doua zi dupa Ultrabalaton. Incheiase cursa in 29 de ore, 55 de minute si 48 de secunde, pe locul 54. Limita de timp pentru a fi declarat finisher era de 32 de ore. Andrei a acceptat provocarea aimx.ro de a „retrai” cei 220 de kilometri alergati cu doar o zi in urma.

START, KM 0:

„S-a pornit puternic, dar stiam ca asa se intampla cand primii alergatori sunt rapizi. Este o tactica de care vorbeste si Kilian Jornet (cel mai valoros alergator de trail), in una din cartile sale: pornesti puternic la inceput, tragi plutonul cu tine care mentine ritmul impus, se epuizeaza si se rupe de tine, iar distanta dintre primul si restul creste, dupa care poti sa alergi in voie fara sa iti sufle cineva in ceafa. Drept pentru care eu am pastrat ritmul meu. Asa am ajuns curand printre codasi. Nu m-a deranjat deloc. Scopul meu nu a fost un clasament anume, ci pur si simplu sa duc lupta mea personala la capat mai bine ca acum doi ani.

KM 42:

” Intr-un check-point ma schimb, ma dau cu crema, refuz pastele cu carne, mananc ceva paine unsa cu margarina, cu rosii si masline si merg mai departe. Il zaresc pe David Iancu trecand pe langa checkpoint-ul cu mancare calda, incerc sa ii fac cu mana, dar nu ma vede. Eu il stiu de la S24H. Acolo am schimbat doua vorbe cu el in cursa. Nu stiu daca isi mai aduce aminte de mine. Cert e ca nici nu s-a uitat in directia mea. Era concentrat pe drum si probabil avea strategia lui si nu dorea sa se opresca aici. Pornesc la drum in ritmul meu: 6:20 pe km. Realizez ca alerg prea tare. M-a suparat un pic, dar am zis ca urmeaza dealurile si oricum le iau la pas, regula pe care mi-am impus-o inca dupa experienta de acum 2 ani.”

KM 80:

„Ma odihnesc mai mult. Au si mancare calda. Merge bine dupa atata dulce. Pe urma pornesc la drum ceva mai energic. Incerc sa mentin un ritm constant, dar ma simt tot mai obosit si incep sa raman si fara energie in ciuda faptului ca iau geluri. Folosesc geluri de la punctele de control stiind ca anul acesta vor fi din belsug….Asa a si fost, dar parca nu imi dau energie. Ori le-au lungit cu apa ungurii ori nu sunt obisnuit eu cu ele 😊

KM 127:

„Ne oprim sa mancam niste paste calde si admiram apusul de pe malul lacului. Dupa ce o doamna draguta ne serveste cu o cafea, cea mai buna cafea de altfel, imi mai revine energia, cu toate ca durerile la picioare si in sold nu ma lasa. Devin din ce in ce mai mari. Ne punem totusi frontalele, ne imbracam mai gros si pornim la drum. Nu departe il intalnesc si pe Aris Necula. Ma abordase el. Eu nici nu il zarisem. Schimbam doua vorbe despre Ultransilvania pe care el il organizeaza, primul ultra de sosea din Romania, la prima editie, la care anunt ca vin. Ne uram spor si ca ne vedem la finish si plecam mai departe caci noaptea de abia incepea. Aris era in forma buna si nu intelegeam de ce l-am ajuns, dar ma gandeam ca e parte din strategia lui, ca a incetinit si ca urmeaza sa alerge mai tare noaptea cand e mai racoare. Din acel moment nu ne-am mai vazut in cursa”

KM 160:

” Rafalele de vant ne doborau. Pe mine din picioare, iar pe partenera mea de pe bicicleta. Aveam sa o luam la pas cand vantul era puternic, fiind o risipa de energie sa alergi contra vantului. Eram pe la km 160, pe o alee paralela si foarte aproape de malul lacului. Descopeream o priveliste infiorator de frumoasa la lumina frontalelor cu valurile uriase care rupeau malul. Niciodata nu mai vazusem asa Balatonul. Poate valurile erau romantice, dar vremea urma sa se inrautateasca. A inceput ploaia care a durat probabil 2-3 ore. Pentru mine si prietena mea, care suntem pasionati de drumetii montane, vremea capricioasa sau ploaia nu constituie insa un mare impediment. Poate aceasta experienta ne-a ajutat si in cazul de fata. Singura optiune a fost sa continuam pana trece ploaia. Kilometrii au trecut greu, dar intr-un final s-a oprit si ploaia si s-a facut dimineata.

KM 180:

” A fost o zona gri pentru mine. Parca nu voiam sa continui, parca nu eram eu. Nu puteam manca, de geluri nici sa nu aud… Am si vomat. Eram epuizat si durerile erau deja insuportabile mai ales soldul stang care ma supara de ceva vreme. Alternam tot mai des alergatul cu mersul si cu statul pe jos. Dar nici asta nu functiona. Cu cat ma asezam mai des cu atat ma porneam mai greu. Stiam, de la editia trecuta, ca singura solutie este alergatul pana la capat. Asa am facut atunci, dar acum parea prea mult sa alerg inca un maraton, mai ales fara sa pot manca. Am tras de mine cat am putut pana durerea in sold a devenit insuportabila la mers. Practic, dupa zece pasi eram nevoit sa ma opresc din cauza durerii. In mod paradoxal la alergat durerea era in limita suportabilului astfel ca  alergatul a devenit singura optiune. Si asa am reusit sa alerg cam ultimii 25 – 30 de km fara prea multe opriri, distanta pe care am depasit chiar cativa concurenti care erau la pas. Resursele de energie de care da dovada orice concurent in aceasta faza a unei competitii, mintea limpede si focusata, vointa de a continua nu mi le pot nici eu explica. Cert este ca am avut parte de ele si pot face subiectul unei intregi discutii.

KM 220, FINISH:

Am incheiat cursa cu o bucurie in suflet de nedescris. Am trecut linia de finish impreuna cu prietena mea care mi-a fost alaturi. A fost suportul meu in intreaga cursa, pe toate planurile si anul acesta si editia trecuta si ma pot declara un norocos. La acel moment nu stiam cati dintre romani au terminat, dar afland mai tarziu sirul de abandonuri am fost surprins si dezamagit. Nu ma asteptam la asa ceva stiind ca majoritatea sau cel putin cei pe care ii cunosteam din mediul online erau alergatori bine pregatiti, cu destul de multa experienta incat sa faca fata unei astfel de curse. ”

DESPRE ABANDONURILE ROMANILOR:

” S-a vorbit in mediul online despre esecul romanilor la acest concurs , dar eu personal nu consider ca e cazul sa il numim esec. Stiu cantitatea uriasa de efort depus in antrenamente de acesti oameni, pasiunea lor, entuziasmul si motivatia care deja ii plaseaza, pe toti, intr-o categorie aparte a celor care au curajul sa ia startul la aceasta cursa, iar asta este o mare realizare. Pur si simplu cursa a creat o conjunctura de factori nefavorabili pentru multi alergatori, exceptie facand problemele medicale pe care nu le putem controla : soare si vant puternic ziua, ploaie si viscol noaptea, un ritm infernal impus de liderul cursei. Toate acestea au dus la epuizarea prea repede a multor concurenti si implicit asta a dus la abandonuri. Sper ca la anul sa ne intoarcem la Ultrabalaton cat mai multi, cat mai puternici si sa revenim acasa cu cat mai multe realizari.”