Bogdan Ionita, intalnire cu EXTREMUL: SWISSMAN,unul din cele mai teribile triatloane din lume

86

Bogdan Ionita are 50 de ani. Din 2011 a inceput sa practice triatlonul fara a avea un trecut sportiv. 3 ani mai tarziu avea sa realizeze cea mai importanta performanta a carierei sale. Devenea vicecampion national pe distanta de full ironman. „Fac acest sport din placere. Nu mai am varsta „sa ma bat” pentru timpi mai buni. Sunt alti sportivi tineri mai valorosi. De aceea caut ceva mai provocator, extrem”, a spus pentru aimx.ro Bogdan Ionita.

Bogdan Ionita ravneste de 4 ani la SWISSMAN :”unul din cele mai grele si frumoase triatloane din lume”.

Bogdan IonitaRevista 220triathlon plaseaza SWISSMAN pe locul 6 in topul celor mai dure triatloane din lume. Pentru duritatea psihica jurnalistii ii acorda 9 puncte din 10. Diferenta pozitiva de nivel pe bicicleta plus alergare este de 5000 de metri. Apa in care se inoata are 20 de grade, iar rata de abandon este de 12 la suta. SWISSMAN (Elvetia), NORSEMAN (NORVEGIA) si CELTMAN (SCOTIA) fac parte dintr-un circuit. De anul trecut alte 3 triatloane din SUA,, Canada si Slovacia s-au afiliat acestui circuit extrem.

Accesul este unul destul de complicat. Doar 250 de concurenti sunt acceptati. Jumatate din locuri sunt „blocate” pentru elvetieni. Restul sunt scoase la loterie. Pentru Bogdan au fost 3 ani de frustrari si enervari. Nu a fost selectat niciodata. In 2017 a aplicat din nou (cu doar doua ore inainte de inchiderea inscrierilor), la „presiunea” lui Sorin Boriceanu ( romanul care a incheiat NORSEMAN. Povestea lui o puteti citi aici).„Ei spun ca este o loterie, dar exista o comisie care cauta informatii despre tine. Mai intai scrii o scrisoare motivationala. Eu fiind absolvent de mate-fizica  am scris concret 3-4 randuri. Probabil au fost impresionati ca vreau sa mi fac un cadou special la in 2018 pentru ca implinesc 50 de ani”, a spus pentru aimx Bogdan.

Bogdan Ionita   „Este cel mai dur concurs la care particiP. Ei spun ca nu este o cursa, ci o experienta, o aventura. Nu stimuleaza competitia. Ei publica rezultatele in ordinea alfabetica, nu sub forma unui clasament. Ne-au trimis un manual de vreo 50 de pagini cu tot ce trebuie sa faca atletul si insotitorul lui. Visez toate informatiile. Stiu filmele. Am fost si pe traseu. Sunt constient de ce ma asteapta si m-am antrenat in consecinta”.- Bogdan Ionita (FOTO), pentru aimx.ro 

SWISSMAN incepe cu inotul in lacul Maggiore. Finish-ul e la 2800 de metri altitudine

Startul se da pe 23 iunie la ora 5 dimineata de pe un feribot. Concurentii trebuie sa inoate 3,8 kilometri pana la mal, ghidati de lumina unui far de pe tarm. „Fiecare atlet are si o bagheta luminoasa atasata la casca pentru ca organizatorii sa-i observe in caz ca deviaza de la traseu. Dupa ce ai ajuns pe mal esti pe cont propriu. Organizatorul, contra sumei de 600 de franci elvetieni, nu-ti ofera nimic, nici macar apa. Trebuie sa fii insotit permanent de un partener (eu voi fi insotit de Razvan Ilie). El semneaza pentru integritatea ta. El imi da de mancare, pregateste bauturile, sucurile.  Exista in ghid si locurile cu parcarile unde poate opri”.

Bogdan IonitaProba de bicicleta (180 de kilometri) are trei catarari importante, iar traficul rutier nu este oprit. Se traverseaza pasul Gothard, pasul Furk si Grimsel. Altitudinea maxima:2436 de metri. La alergare, ultimii 10 kilometri dau senzatia unui zid urias.„Ultimii 8 kilometri se fac in 2-3 ore de catre elite. Inainte de a incepe urcarea un doctor iti verifica starea de sanatate si organizatorii echipamentul. Alergarea trebuie sa o termini cu insotitorul tau.”

Bogdan Ionita dezvaluie si care ar fi unul dintre atuurile sale:  „Ma avantajeaza conditiile vitrege. Imi doresc sa fie furtuna, sa fie apa gheata. Sunt mai rezistent la frig. Caldura ma termina insa. Orice ar zice cineva un IRONMAN inseamna si durere. Organizatorii spun ca daca un triatlon se face cu muschii, un ironman cu mintea, un swissman se face cu inima. Trebuie sa-ti doresti foarte mult si sa nu accepti varianta pe care cu siguranta creierul ti-o va propune in timpul cursei: abandonul „

Autor: Vlad Lucian Arhire

Credit Photi: SwissMAN Facebook, No Stress Triathlon