„Ce n-a văzut” …România!!! Apuseni ULTRA RACE 160 de km

57

apuseni-2

APUSENI ULTRA RACE: CURSA CARE TRECE PRIN 3 JUDEȚE

     2017 aduce o premiera în rândul maratoanelor montane din România. Pentru prima dată în istorie, în țara noastră, va fi organizat UN ULTRA de 160 de km. Este echivalentul tradiționalei curse de 100 de mile de afară. Lui Cozmin Ardelean i-a venit ideea organizării acestui ULTRA încă din 2015. Data aleasă pentru punerea în aplicare: 22 septembrie 2017. Cozmin este și omul care inițiat competiția VLĂDEASA X TRAIL.

” Cred că oamenii și-au dat seama că pot depăși distanța de 100 de km. Avem sportivi care aleargă o sută de mile în străinătate. De ce să nu o facă și la noi” , a spus pentru aimx.ro, Cozmin Ardelean. APUSENI ULTRA RACE va avea startul în județul Alba ( la Arieșeni), va trece prin Bihor, iar linia de finish va fi în Cluj (stațiunea Muntele Băișorii ). Sunt încă segmente de traseu care nu se știu. Asta pentru că organizatorii doresc să evite drumurile asfaltate și ar vrea ca traseul să fie păstrat și la edițiile viitoare fără modificări.

” Va fi o competiție pentru bărbați, pentru cei tari în picioare și tari psihic. Sperăm să ne ridicăm la nivelul așteptărilor paritcipanților” a mai precizat Ardelean care nu are ca obiectiv și un anumit număr de participanți la prima ediție.

 

PREMIERĂ LA PREMIERĂ

     Cursa se va desfășura cap coadă fără oprire. Cei care vor termina cu un timp sub 24 de ore vor avea parte de o premiere specială.  Va exista și un timp maxim în care concurenții vor trebui să ajungă la finish. Criteriul de participare va fi dovada finalizării altor apuseni-3maratoane desfășurate în România. „Suntem în discuție cu alte 3-4 competiții pe care să le cooptăm ca și competiții de calificare. Participanții vor fi validați pentru APUSENI ULTRA RACE dacă au fost finisheri la ele”, a făcut precizările Cozmin Ardelean.

     Acesta ne-a oferit în exclusivitate și câteva date despre situația de pe traseu: concurenții vor avea 3 CHECK-POINTURI IMPORTANTE, din 50 în 50 de km aproximativ. Acolo ei își vor putea lăsa echipament de schimb sau parte din alimentație. Între aceste 3 puncte principale vor exista și alte puncte de hidratare.

.    Noutatea absolută este că la APUSENI ULTRA RACE vor putea fi folosiți „iepurii” ( adică pacerii)  pe ultima porțiune. Organizatorii vor permite concurenților ca pe ultimii 30 de km, după un efort consistent, să poată beneficia de un PACER. Acesta nu va putea interveni în niciun fel în ceea ce privește alimentarea sau acordarea oricărui alt ajutor. Rolul este PUR pentru a-l „TRAGE” pe concurent spre linia de sosire.

 aimx.ro vă ca ține la curent cu toate noutățile despre această cursă, iar în curând vom reveni cu reacții din partea sportivilor.

CREDIT FOTO: DAN TAUTAN