Dan Emil Stoenescu inoata la 90 de ani si este calificat la Campionatul Mondial de Natatie

310
Dan Emil Stoenescu are 90 de ani. Este nascut si crescut in Bucuresti. S-a apucat serios de inot in urma cu 3 ani si jumatate. Mai mult de nevoie. I s-a recomandat sa inoate, ca recuperare, dupa o interventie chirurgicala la sold. S-a pricopsit atunci cu o proteza.„Este un om pozitiv. Daca stai 5 minute de vorba cu el pleci cu o stare foarte buna. E competitiv si perfectionist”, il caracterizeaza Bogdan Marin, antrenorul care se ocupa de pregatirea inotatorului veteran.

Dan Emil Stoenescu: „In adolescenta mea erai preocupat de cum sa supravietuiesti…Nu te gandeai la activitati sportive”

  Dan Emil Stoenescu Dan Emil Stoenescu este de profesie inginer geolog. A facut totusi atletism pana la varsta de 20 de ani. Nu a fost inotator de performanta. Nu a urmat cursuri de inot in copilarie. Pur si simplu a invatat sa inoate singur pe la strandurile din Bucuresti. In 2015 a suferit o interventie chirungicala la sold. Ulterior operatiei a trebuit sa faca recuperare medicala. Medicul i-a recomandat printre altele si exercitii de recuperare in apa. Asa l-a cunoscut pe actualul sau antrenor: Bogdan Marin. „La inceput a invatat sa inoate pe spate(era cel mai sigur procedeu pentru moment). Dupa o perioada de timp de la operatie  a invatat sa inoate si stilul bras corect. Aici avea ceva cunostiinte, dar nu suficiente pentru a concura la competitii. Vazand cum avanseaza si pentru ca era foarte competitiv s-a gandit ca ar putea sa participe la competitii de Masters (peste 25 ani si fara limita de varsta). Asa am trecut la antrenamente tehnice”, povesteste pentru aimx.ro Bogdan.
  Dan Emil Stoenescu merge la bazin de cel putin 3 ori pe saptamana. Nu vede antrenamentele ca pe o corvoada.„Imposibilul este doar un cuvant. De cand inot nu mai am dureri de spate de care am suferit inca din tinerete. Nu ma mai dor articulatiile. De multe ori ma simt ametit, dar dupa ce inot sunt mult mai bine. Satisfactia este foarte mare. Simt ca plutesc. Sper sa fiu un exemplu, un imbold si pentru ca alte persoane sa practice una, doua sedinte de inot pe saptamana„, a declarat inotatorul pentru aimx.ro.

„Finul domnului Stoenescu are 14 ani si este tot elev de-al meu. Domnul Stoenescu l-a insotit la concursuri unde erau copii mici de 8,9 ani. Era un idol pentru micuti. Toti voiau sa-l atinga, sa faca poze…Iar el imi spunea, „inoata astia de 8 ani mai bine ca mine. Asta inseamna ca trebuie sa ma antrenez mai mult”. Este un perfectionist. Am avut mai multe de invatat eu de la el, decat el de la mine” – Bogdan Marin pentru aimx.ro 

Dan Emil Stoenescu si-a facut baremul pentru Campionatul Mondial de Natatie din Coreea de Sud. 

Primul concurs la care a participat a fost  Campionatul National de Natatie din 2016 de la Resita. Atunci a castigat prima medalie de aur din cariera la proba de 50 m bras. In 2017 au urmat alte 3 medalii de aur la Nationale  si a doborat si 3 recorduri nationale in cadrul acelor probe. Dan Emil Stoenescu a concurat si in afara granitelor tarii: la Campionatul International Austriac de Natatie – Masters (5 medalii de aur) si Campionatul International de Natatie – Masters, Ungaria ( 6 medalii de aur).

„Piatra cea mare de incercare ar fi Campionatul Mondial de Natatie din vara. As participa la categoria 90+. Am indeplinit toate baremurile. Sunt calificat. Este mai greu insa din punct de vedere financiar sa ajung”Dan Emil Stoenescu pentru aimx.ro

 „La majoritatea concursurilor au participat peste 3-400 de concurenti, divizati pe categorii de varsta. Chiar daca domnul Stoenescu a castigat doar medalii de aur asta nu inseamna ca nu a avut concurenti, ci ca a fost cel mai bun 🙂 Cel mai varstnic concurent l-am cunoscut in Austria. Avea 92 ani. Cea mai mare dorinta a noastra este sa mergem la Campionatul Mondial de anul acesta care urmeaza sa se desfasoare in Coreea de Sud. Este putin cam departe insa si nu avem inca bugetul necesar”, a mai spus instructorul de inot Bogdan Marin

Rezultate si participari in concursuri pentru Dan Emil Stoenescu:

DATA LOCALITATEA UNDE S-A PROBA PROBA PROBA PROBA PROBA PROBA PROBA      REZULTATE
DESFASURAT CONCURSUL 50M BRS. 50M BAK 5OM FREE 100M BRS 100M BAK 100M FREE 200M BAK
11.06.2016 C.N. RESITA 1.35″ 1 AUR
25.06.2017 C.N. TARGOVISTE 1.34″,16 1.40″,69 3.58″,11 3AUR
30.09.2017 CONCURS TELFS AUSTRIA 1.30″,75 1.46″,89 1.29″,18 3.46″,57 3.45″,51 5AUR
15.10.2017 HODMEZOVASARHELY UNGARIA 1.32″,24 1.25″,51 1.36″,11 3.45″,99 3.39″,49 3.33″,01 6 AUR
14.04.2018 CONC.INTER. BUDAPESTA 1.33″,47 1.18″,48 3.03″,49 6.26″,09 3 AUR,1 ARG.
10.06.2018 C.N. TARGOVISTE 1.20″,86 1.13″,51 1.18″,12 3.42″,82 2.44″,14 2.48″,02 6 AUR, 1 ARG(50 bak)
03.09.2018 C.EUROPEAN KRANY SLOVENIA 1.22″,30 1.10″,05 2 LOCURI 5
20.10.2018 Al 3-l3a meet Masters Cypru 1.27”,42 1.25”,15 1.18”,32 3.37”,72 3.13”,30 3.06”,00 3 AUR, 3 ARG
Autor: Vlad Lucian Arhire