Daniel Trusca a doborat recordul Romaniei la 24 de ore de alergare

332

Daniel Trusca a doborat recordul Romaniei la 24 de ore de alergare. Alergatorul de 51 de ani a reusit performanta, duminica dimineata, in cadrul concursului Maraton Maratona de la Belgrad. Alti 3 romani au mai urcat pe podium la 24 sau 12 ore: Mara Guler, Razvan Farkas si Andra Calenic. 

Ultramaratonistul Daniel Trusca a castigat concursul de 24 de ore si a stabilit un nou record national: 231,72 de kilometri

Performanta extraordinara reusita de Daniel Trusca ( foto, in spatele lui Adrian Jiarca) la Belgrad, Serbia. Alergatorul a corectat recordul Romaniei la 24 de ore de alergare cu aproape 6 kilometri. Ultramaratonistul a parcurs 231,72 de kilometri in cadrul concursului Maraton Maratona. Competitia s-a desfasurat in capitala Serbiei, pe o bucla de 2 kilometri. Alti 3 romani au intrat in TOP 10: Adrian Jiarca, locul 5, 197,72 de kilometri, Florin Simion locul 6, 192 de kilometri si Cristi Borcan, locul 7, 176 de kilometri. Viorel Stan a alergat 120 de kilometri in cele 24 de ore si a ajuns la finish pe locul 18. Precedentul record data din luna mai a anului trecut. Atunci, Florin Ionita alerga la Campionatul European de 24 de ore de alergare de la Timisoara 225,98 de killometri.

 Romania a dat si castigatoarea la feminin a concursului de 24 de ore. Mara Guler a urcat pe prima treapta a podiumului cu 190,5 kilometri parcursi. Mariana Nenu s-a retras din cursa la kilometrul 116 dupa ce a acuzat probleme la stomac.

Razvan Farkas a terminat pe locul 2 cursa de 12 ore. Andra Calenic a fost a treia la feminin

Razvan (foto) a alergat in cele 12 ore 126 de kilometri, cu 6 mai putin decat castigatorul croat, Zdravko Jadrijev. Andrei Dragnescu a terminat pe 23, cu 88 de kilometri alergati. Totusi, locul 1 la general a revenit polonezei Monica Biegasiewicz: 135,45. A treia la feminin a fost Andra Calenic: 120,9 kilometri.

Singurul reprezentant al Romaniei la 6 ore a fost Ovidiu Musta. A reusit sa alerge 58 de kilometri si a venit pe locul 21 la masculin. Romanii de la cursa de 24 de ore asteptau inca omologarea rezultatelor (situatia de la ora 10.30), ca fiind oficiale dupa ce o tragedie a avut loc noaptea trecuta. Oficialul desemnat cu masurarea performantelor a suferit un infarct si a murit in drum spre spital. 

Concursul s-a desfasurat in celebra zona Ada Ciganlija din Belgrad, o locatie cu plaje si facilitati sportive, aflata pe cursul raului Sava. Aflata intr-o zona centrala a capitalei Serbiei, Ada Ciganlija a devenit principalul loc de relaxare pentru sarbi, mai ales pe timp de vara. In week-enduri aproximativ 300 de mii oameni isi petrec timpul liber acolo.

Autor: Vlad Lucian Arhire