GINA si JUSTIN cu ochii pe un varf interzis: Ama Dablam

146

Justin Ionescu, presedintele Federatiei Romane de Alpinism si Escalada si protagonista Gina Badescu au pus tinta pe un varf urias: Ama Dablam!  Un reper pentru majoritatea celor care trec pe la poalele sale, pe valea Sagarmatha, spre Everest Base Camp. 

Gina a fost cucerita de aspectul sau inabordabil pe cand mergea sa urce varful Island Peak 6.189m, nu mai departe de primavara aceasta. Imbatata de succesul pe Denali 6.190m, ce a urmat aclimatizării in Himalaya – un plan sustinut de multa sansa,  Gina Badescu a decis impreuna cu Justin Ionescu sa atace Ama Dablam in aceasta toamna, fara ajutorul sherpasilor! 

Planul de acasa  era sa fie perfect antrenati pana la intrarea din Kathmandu la inceputul lui octombrie. Gina si Justin au hotarat  sa zboare la Lukla, de unde sa inceapa trekking-ul de aclimatizare spre Mera Peak, finalizandu-l cu o noapte dormita la High Camp Mera, pe la 5.800m. Dupa ascensiunea varfului, la 6.461m,  drumul continua pe Makalu trek peste Ampu Lapcha Pass 5.815m, o trecatoare evitata in general de porteri, din pricina altitudinii mari si a faptului ca este foarte abrupta. Justin stia ca este un moment cheie in planul ascensiuni

Planul parea perfect pentru asaltul pana in varf, doar ca in realitate viata se deruleaza cu surprize.

„Uneori ma intreb daca nu cumva viata vrea sa ne dea cate o lectie sau chiar sa ne invete ceva pentru viitoarele incercari. Sa fim mai puternici, mai intelepti sau doar mai experimentati. Ori poate cate o mare dezamagire sa ne faca sa apreciem si sa ne bucuram mai mult de reusite.” – Justin Ionescu

Gina si Justin au ajuns  in Kathmandu, insa „antrenorul” era foarte obosit. Justin Ionescu a dormit putin si starea de oboseala a persistat, motiv pentru care a incercat sa amane plecarea din capitala Nepalului cu o zi. Doar ca Mingma, cel care le asigura logistica expeditiei a spus ca este imposibil intrucat se aterizeaza cu dificultate la Lukla și daca pierdeau zborul de a doua zi era aproape imposibil sa mai zboare. „A trebuit sa ma adun si sa pregatesc bagajul pentru expeditie, doar ca zborul nostru la Lukla a fost anulat si ne-am intors in Thamel, cartierul turistic din capitala Nepalului.”

Ajunși în final la Khare, la aproape 5.000m, raceala pe care o ducea de cateva zile pe picioare l-a dat pste cap pe Justin din cauza febrei care crestea. Singura varianta era sa coboare, dar  expeditia trebuia sa continue. Ca antrenor, Justin a hotarat planul următor: Gina sa continue ascensiunea pe Mera singura, timp in care el cobora pentru doua nopti la altitudine mai joasa, respectiv la 3.450m in satul Kote, unde este si limita parcului national Makalu-Baruntse, sa se refaca.

„Gina era putin ingrijorata, dar i-am spus ca am incredere in ea ca va duce la bun sfarsit aceasta ascensiune, care nu este dificila tehnic, dar pentru ca este aproape de 6.500m, pune dificultati multora dintre cei care se incumeta sa incerce acest varf.” Dupa doua nopti de recuperare la altitudine joasa Justin a pornit din nou spre Khare unde si-a intalnit porterii si au plecat impreuna pe scurtatura catre Mera La, la 5.450m.

„Pentru ca ultima portiune trebuie parcursa pe ghetar m-am oprit sa-mi pun echipamentul de gheata eu fiind in pantofi de alergare. Am descoperit cu uimire usurinta cu care ma pot deplasa fara sa alunec.Asta se datora faptului ca gheata era topita la suprafata si s-au produs  niste denivelari care asigurau suficienta aderenta. Cand am ajuns la Mera La, chiar pe coama ghetarului, se vedea intreg parcursul pana pe varf. Imi trecea prin minte: ce ar fi daca as da o fuga pana pe varf? Trebuia insa respectat planul. Sa o intalnesc pe Gina care era obosita dupa ziua de varf si coborarea lunga de dupa.”

„Justin, si daca mor in somn?”

La urmatorul loc de campare Justin a gasit-o pe Gina in cort, foarte obosita, infrigurata. In prima noapte petrecută la cort in această expediție, Gina nu reusea sa doarma aproape deloc, iar Justin nu isi dadea seama daca era bolnava sau doar obosita. Gina insa a inceput sa se miste mult mai incet fata de potentialul obisnuit. Au facut 5 ore și jumatate pana la urmatoarea tabara.

„Am realizat ca este bolnava si daca vom continua, mai ales ca urma o urcare mult mai grea, nu se va vindeca si vom compromite obiectivul principal al acestei expeditii. Decidem sa renuntam la trek-ul peste Ampu Lapcha Pass si sa chemam un elicopter. Folosind telefonul prin satelit incercam sa zburam la Lukla chiar dupa-amiaza, dar este imposibil. Vremea nu o permite. Urma inca o noapte la altitudinea de 5.000m in care Gina iar nu reusea sa doarma si tusea aproape toata noaptea. Asta desi i-am pus plosca cu apa fierbinte pe piept de cel puțin 3 ori. Uneori se ridica brusc in fund avand impresia ca se sufoca. O noapte foarte urata in care neputinta de a face mai mult pentru cel care sufera langa mine ma frustra enorm. In toiul noptii, dupa un acces de panica,  nu putea respira, Gina m-a intrebat: „Justin, și dacă mor in somn?” Cam aceasta era atmosfera la care trebuia sa fac fata in noaptea aceea. Mi-au trecut nenumarate raspunsuri prin minte, dar, pana la urma, cel pe care l-am dat si care cred acum ca si-a atins scopul, de a o linisti pe cat posibil in acele momente, a fost: „Gina, ce ma fac eu, daca ma trezesc cu un mort langa mine?”

Gina este insa o luptatoare si chiar si in cel mai greu moment a avut puterea  sa zambeasca.  Dimineata a venit greu. Elicopterul nu a intarziat decat o ora, dar Ginei si lui Justin le-au trecut o multime de ganduri sumbre prin minte. După doua nopti petrecute la 2.800m, altitudinea la care se afla Lukla, Justin si Gina au plecat spre Namche Bazaar, un drum care de obicei se face in doua zile, dar pe care, fiind aclimatizati, l-au  parcurs in cateva ore, iar a doua zi au mers direct in tabara de baza Ama Dablam. O tura de forta care le-a dat incredere si sperante ca vor reusi sa urce muntele.

Au urmat momente decisive in ascensiunea pe varf pentru Justin si Gina.

Ziua petrecută in tabara 1 a curs extrem de repede. Justin a parasit zona cortului doar pentru a aduce zapada pentru gatit, iar atunci s-a intors foarte obosit. Seara a adus vesti rele. A inceput sa ninga motiv pentru care le-a crescut  ingrijorarea.  Gina continua sa tuseasca si sa se simta rau, chiar daca incerca sa rezolve problema cu medicamente. Lucrurile s-au complicat. La o analiza atenta Justin a realizat ca nu e suficient de bine aclimatizat ajungand pentru prima data la aceasta altitudine in expeditia din octombrie. Se adunau prea multe motive care sa puna sub semnul intrebarii siguranta ascensiunii.

Cu cAt am urca mai mult situatia s-ar agrava, iar coborarea s-ar complica. Singurul motiv ramas si pe care ma pot baza pentru a continua ascensiunea este „norocul” ca eu sa ma aclimatizez din mers si Gina sa se vindece urcand.”

A fost insa prea mult chiar si pentru Justin. „Imi este extrem de greu sa vorbesc despre acel moment in care am decis retragerea, pentru ca sentimentele se contopesc cu ratiunea si acest amalgam de ganduri ma duc de la o extrema la alta in cateva momente. Totul e complicat pana e luata decizia finala. Dupa, totul doar se pune in practica. Cu cat ma indepartez de această expeditie si privesc in urma este tot mai limpede ca nu am decis gresit, chiar fiind in mijlocul evenimentelor si sub presiunea multor sentimente de a nu renunta.”

Ramane o experienta uriasa in urma, un munte extraordinar la care, cu siguranta, Justin si Gina vor sa se intorca!

mai presus, sunt sentimentele si trairile pe care le ai pe parcursul derularii intregii experiente. Concluzia este ca am avut sansa sa particip la un proiect care a fost mare si ambitios, in care am investit multa energie, care lasa in urma o experienta minunata si ne face mai puternici pentru viitor. Ca antrenor, vreau sa o felicit pe Gina Badescu pentru ambitia, determinarea, seriozitatea si nu in ultimul rand, pentru puterea fizica si psihica de care a dat dovada in toate expeditiile pe care le-am dus la bun sfarsit impreuna.