A iesit campion european in proba de 10 mii de metri fara pista de atletism in oras

A iesit campion european in proba de 10 mii de metri fara pista de atletism in oras

posted in: Stiri | 0

    Este vorba de Andrei Dorin Rusu. Atletul se pregateste la Vatra Dornei prin parcuri si pe strazi. Motivul? In oras nu exista o pista de atletism. In luna iulie tanarul de 18 ani a devenit campion european de juniori 1, la Grosseto, in Italia.

2017, anul medaliilor

     De 3 ani a luat atletismul in serios. In 2017 Andrei a reusit numeroase succese naționale și internaționale. Cele mai importante le-a înregistrat în Italia, la Campionatul European de juniori. La Grosseto a câștigat medalia de aur în proba de 10 000 de metri și pe cea de bronz la 5000 metri. Tot in acest an a cucerit titlul balcanic de juniori la 1500 metri în sală, titlu cucerit în Turcia. Sportivul nascut la Radauti a trecut primul linia de sosire la 1500 metri și 3000 metri, la Campionatele Nationale de tineret și seniori, în sală, și la 800 și la 1500 metri la juniori, tot în sală.

Andrei are alergarea in sange. O face din placere. Mereu este cu gândul de a câștiga pe orice distanță.

            ” Eu am început cu fotbalul în 2009, în Portugalia, unde mă aflam cu familia. Aveam 11 ani și am început la ”piticii” formației Braga. Îmi plăcea, alergam mult fără să mă simt epuizat. Ai mei s-au întors acasă, la Rădăuți, și am continuat cu fotbalul în Ligile a III-a și a-IV-a. Făceam, în paralel, și puțin atletism. Fără pretenții mari. Într-o zi, antrenorul meu Bogdan Roșcăneanu m-a îndemnat să mă transfer la domnul Cristian Prâsneac, antrenor la Vatra Dornei. Am făcut-o și iată unde am ajuns.”- Andrei Dorin Rusu

La o saptamana de cand a devenit cel mai rapid junior din Europa pe distanta de zece mii de metri, Andrei Dorin Rusu a luat startul la Mondialul de Alergare Montana. Nu se antrenase nici o zi pe munte. S-a clasat pe locul 4, cel mai bun loc dintre toti romanii prezenti in cursa. Cu echipa a devenit vicecampion mondial.

„Ma gandesc si noaptea la Jocurile Olimpice din 2020. Imi doresc enorm de mult ca un sportiv din Vatra Dornei sa ajunga la Tokyo” – Cristian Prasneac, antrenorul lui Andrei Dorin Rusu