Record mondial fantastic la semimaraton: Kenyanul Kamworor termina in 58.01

166

Kenyanul Geoffrey Kamworor a bătut toate recordurile de până acum înregistrate la un semimaraton. Sportivul în vârstă de 26 de ani a înregistrat un timp ireal la cursa de 21 de km din Copenhaga: 58 de minute și o secundă. A fost cu 17 secunde mai rapid decât compatriotul său Abraham Kiptum, care avea cea mai buna performanta de pana acum la semimaraton: 58 de minute și 18 secunde, la semimaratonul din Valencia.

 Kenyanul Kamworor nu a mai alergat de mai bine de cinci ani la un semimaraton.

Geoffrey Kamworor La semimaratonul din capitala Danemarcei, Kamworor a avut o viteză medie de 2.45 pe kilometru. A terminat primii 5 km în 13 minute și 51 de secunde, în afara recordului. Ulterior, a ”accelerat” pe următorii 5, astfel că a făcut 10 km în 27 de minute și 32 de secunde.
”Mă gândeam la un astfel de record de mult timp. Sunt foarte fericit că am reușit să-mi îndeplinesc dorința la acest semimaraton”, a declarat Kamworor. După acest record remarcabil, atletul din Kenya s-a ales cu un premiu de doar 27.000 de dolari.
Pasionații acestui sport spun însă pe rețelele de socializare că premiul este mult prea mic pentru performanța istorică. ”Este o sumă derizorie pentru acest efort supraomenesc și în comparație cu salariile altor sportivi”, spune unul dintre internauți. Următorul obiectiv al lui Geoffrey Kamworor va fi pe 3 noiembrie 2019, la maratonul de la New York. Kenyanul vrea al doilea titlu la această competiție, după cel din 2017.

Deținătorul recordului mondial la maraton, kenyanul Eliud Kipchoge se așteaptă ca Geoffrey Kamworor să obțină în curând un timp mai bun decât el la o cursă de 42k.

Kipchoge, care a terminat anul trecut maratonul de la Berlin în două ore, un minut și 39 de secunde, l-a felicitat pe compatriotul său pentru acest record. Succesul vine după ”un efort uriaș depus de Kamworor”, a mai spus Kipchoge.

Tot pe aimx.ro poti citi despre performanta uluitoare a unei americance, primul om din lume care traverseaza inot Canalul Manecii de 4 ori consecutiv, AICI!!

Autor: Valentin Chisoceanu