Ovidiu Olteanu a fost de 22 de ori campion national al Romaniei. A dominat proba masculina de 1500 de metri in perioada 1991-1996 atunci cand a castigat 6 titluri consecutive. La Hamburg si Budapesta a reusit cele mai valoroase rezultate ale carierei. A participat la Jocurile Olimpice de la Atlanta 1996, de 4 ori la Campionatele Mondiale si de 4 ori la Europenele de sala. Era cunoscut pentru finishul devastator. De 22 de ani nimeni nu a reusit sa-i doboare recordul national in sala, in proba de 3000 de metri. Ovidiu Olteanu s-a nascut la Brasov, este insurat cu fosta atleta Denisa Costescu si impreuna au o fata in varsta de 14 ani. Olteanu nu exclude reintoarcerea in Romania si vorbeste in exclusivitate pentru aimx.ro de o ambitie pe care o are inca din tinerete: postul de presedinte al Federatiei Romane de Atletism.
Ovidiu Olteanu dezvaluie cine au fost „muzele” care l-au ademenit spre atletism: „Maricica Puica, Doina Melinte si Mihaela Chindea, o fosta foarte valoroasa junioare a Romaniei”
Ovidiu Olteanu are 50 de ani. Este tonic si de nestavilit. Are un debit verbal fantastic, asemanator finalurilor de cursa pentru care ajunsese sa fie respectat si recunoscut. De 17 ani s-a stabilit in Statele Unite ale Americii, in apropiere de Detroit, impreuna cu sotia sa, iar de 15 ani a pus oficial „adidasii” in cui. Acum antreneaza eleve de 14-18 ani. Entuziasmul i-a ramas de neclintit. Stie adversari, stie timpi, „recita” pe de rost curse si momente traite la antrenamente, vorbeste de recorduri si de regrete ca si cum toate s-ar fi intamplat ieri. In plus, se pregateste sa scoata o carte despre cariera sa de atlet.
„Cele mai valoroase performanta ale mele nu sunt reflectate in clasari. Sunt multe momente pe care simt ca nu le-am exploatat” spune Ovidiu.
Fotbalul si „Europa Libera” sunt reperele unei copilarii traite in cartierul Steagu Rosu din Brasov. Meciurile le urmarea de la 4 ani, direct de pe stadion, iar programele „Europa Libera le asculta in balcon, alaturi de tatal sau. Avea sa inceapa atletismul la varsta de 14 ani. Datorita unei fete sau ma rog, a mai multor fete. Lightmotivul „femeii” il va urmari si pe parcursul intregii cariere.
„Le urmaream pe Doina Melinte si Maricica Puica la Jocurile Olimpice din 84. Erau incredibile. Mi-am spus ca atletismul este un sport in care daca ai ambitie si esti constant reusesti. Dar poate momentul in care am hotarat sa incep sa practic atletismul a fost la 15 ani dupa ce am participat la o petrecere. Am cunoscut o fata cu vreo 3 ani mai mare ca mine. Arata extraordinar, un corp sculptat, tin minte si acum ca avea niste iegeri negri… Am mers la ea acasa si detinea o colectie impresionanta de medalii si cupe. Era campioana nationala si balcanica de junioare. Am spus WOW, ce tare!”
Ovidiu Olteanu traia pentru prima data fiorul dragostei. Iar aceasta venea la pachet si cu iubirea pentru atletism. Barbatul de 50 de ani se intoarce la fiecare cuvant in timp si intra in rolul jurnalistului care relateaza de la fata locului.
Firul amintirilor il duce pe gradena terenului de sport de unde si-a ales primul antrenor (Liviu Mereuta, ulterior avea sa afle ca este antrenor specializat pe aruncari), in perioada armatei (care l-a tras inapoi din punct de vedere sportiv), la Constanta, unde a petrecut 2 ani extraordinari la Farul, cu Ioan Veliciu antrenor, „cel mai valoros antrenor roman de fond si semifond din istorie in atletismul masculin romanesc”, la Sfantul Gheorghe unde Carol Santa (” Veliciu a fost pentru mine Halagian, iar Carol Santa, Emerich Jenei”), a continuat sa-l slefuiasca si pe toate arenele lumii pe care a pus piciorul.
Ovidiu Olteanu: ” Am terminat armata in 90, in ianuarie, grasut, fara perspective, neantrenat si nimeni nu ma dorea. Episodul „Steaua” a fost cel mai prost moment din cariera”
Dupa ce a trecut pe la Clubul Universitar Brasov, Ovidiu Olteanu a gasit un mediu extraordinar pentru a face performanta la Constanta: salariul mergea, putea sa se dedice doar antrenamentelor, iar echipa de care era inconjurat era fantastica.
„Cand am ajuns la Constanta, in septembrie 90, ce aveam pe mine aveam si in dulap. Eu aveam o viteza forte buna, iar la Farul era Laurentiu Staicu, un atlet cu o rezistanta extraordinara ( ii datorez multe. Fara el nu as fi ajuns asa de sus). Ma incuraja si ma cara dupa el. Ma antrenam zi de zi. De Revelion, la un pahar de vin rosu, le-am spus ca vreau sa castig campionatul national de seniori. Ioan Veliciu mi-a insuflat tupeul, gandea maret, era pasionat pana in panzele albe si te facea sa gandesti departe.”
Dupa o victorie la tineret la Campionatele Nationale de Cros, Ovidiu Olteanu „prinde aripi”. Este luat in echipa pentru Cupa Europei. „Costel Grasu de la disc m-a intrebat cine sunt. I-am spus ca sunt rezerva pentru 1500, dar ca este ultima data cand ma vede in aceasta postura. A urmat un cantonament in Piatra Arsa si ne pregateam de Nationalele de seniori, 1500. Erau toate vedetele acolo si puneau la cale strategia si cine va fi „iepure”. Am mers la nationale si l-am urmat imediat in spate pe „iepure”, care trebuia sa duca cursa pana la 1200 de metri. L-am depasit si am mai si pus distanta castigand in 3.41,72. Un rezultat wow pentru mine care veneam de la 3.55 si nu eram nici macar in primii 50. Simteam ca nimic nu mai imi sta in cale. Imi venea sa-i pup pe Staicu si Veliciu.”
Un timp de vis i-a adus o accidentare care l-a scos din cartile pentru Jocurile Olimpice Barcelona 1992
„Faceam intervale de 1 kilometru. Am alergat a 4-a mie in 2.23. Era ceva de vis. Un timp care te facea sa speri ca poti fi un atlet de elita mondiala. Doar ca m-am intins si am stat 3 saptamani pe bara in cel mai prost moment”.
In decembrie 1992, Ovidiu Olteanu, a plecat de la Veliciu si a continuat antrenamentele sub bagheta lui Santa Carol, la Sfantul Gheoprghe. Au urmat alte cateva rezultate extraordinare. „Am avut o trupa fantastica la Sfantul Gheorghe, cu mine, Florin Ionescu (recordmanul Romaniei la 3000m obstacole, Vasile Alexandru, recordmanul Romaniei la 1500 de m si multi altii. Timp de doi ani consecutiv am castigat o cursa de 3000 de metri la Budapesta. Startul se dadea la 23.55, iar finishul era in Sala Polivalenta, unde 3000 de oameni sarbatoreau intrarea in noul an. Premiul cel mare a fost un Oltcit, iar in al doilea an am castigat un Opel Kadett”
Nu doar victoria si masina i-au luat ochii tanarului brasovean.”In primul an o animatoare doar in bikini si vesta a venit sa-mi inmaneze cheile. Si-a aruncat vesta si a ramas topless. Arata de nota 10. Inca un moment de motivatie…”
Cupa Europei a fost concursul cel mai aproape de inima lui Ovidiu. „Am facut parte dintr-o echipa de vis la Bruxelles cu Costel Grasu, Ghita Guset, George Boroi, Bogdan Tudor, Daniel Cojocaru, Mugur Mihaescu, o echipa de vis. Cred ca poate fi numita generatia de aur. Acolo am trait unul dintre cele mai intense momente ale carierei pentru ca am promovat pentru prima data echipa Romaniei in prima divizie dupa ce am invins Ungaria”.
„Mila de la HAMBURG, 1993,cel mai mare succes al carierei mele de atlet”
„Am plecat cu Dacia din Romania. Era in 1993. S-a alergat langa Hamburg,la Travemunde, doar pe sosea. Era o lista de start cu alergatori de TOP MONDIAL, kenieni, etiopieni… Nu intram in primii 20, iar primii 10 luau bani. Am plecat din linia a doua si am tinut cu dintii de locul 10. S-a alergat pe faleza si cu vantul in fata. Numaram cati sportivi sunt in fata mea si-mi impuneam sa tin cu dintii de locul 10. Cand mai erau 400 de metri pana la finish am simtit ca nu mai pot sa stau cu ei, ca ii pierd. Mi-am zis „fa ceva, „fa ceva”. Intr-o nebunie si pentru show am incercat un act disperat si am sprintat. I-am depasit pe toti alergatorii, dar pe ultimii metri m-a intrecut cineva. Am terminat pe 2 si a fost cel mai mare succes al carierei mele. Timpul meu a fost de 4 minute si 2 secunde”.
Regrete: lipsa unui titlu de campion european si respingerea cursei de 5000 de metri
„Marele meu regret este ca nu am castigat niciodata europeanul la 3000 de metri. Am o medalie de argint in 94, la Paris. Mai aveam nevoie de un pas pentru aur. Am fost la 0,03 sutimi. Nu a fost sa fie. Doi ani mai tarziu, in Suedia, m-am batut ca sa castig si am intrat in ultima linie dreapta pe locul 3 luptandu-ma pentru primele pozitii, dar am cedat si pozitia a 3-a pe ultimii metri. Am fost la 13 sutimi de podium si la o jumatate de secunda de aur. Mai regret ca nu am acceptat psihic cursa de 5000 de metri. 12 ture si jumatate. URAM!!! Cred ca recordul lui Floroiu ar fi cazut”
6 februarie 1998: Ziua istorica de la Budapesta. Un record care ramane in picioare de 22 de ani
„Aveam recordul cursei de 3000 de metri in sala: 7.53,26. L-am imbunatatit la Budapesta intr-o cursa in care kenyanul Comen a doborat recordul mondial, un record care rezista si in zilele noastre. Eu am incheiat in 7.48,47. A fost o experienta unica in care s-au mai doborat recordurile Ucrainei, Rusiei si Ciprului”
Ovidiu Olteanu vrea sa devina presedintele Federatiei Romane de Atletism:
„Cand am plecat din Romania am avut regrete mari. Voiam sa ajung presedinte de club, ba antrenor, chiar presedinte al Federatiei. Eram si sunt un tip ambitios. Ma gandesc si acum sa ma intorc si sa candidez pentru functia de presedinte. Atletismul romanesc trebuie resetat. Trebuie luat de la 0. Nu duce nicaieri. Este la pamant. Nu exista motvatie, nu exista lideri, un role model. Sunt dispus sa imi pun energia la bataie si cunostintele pentru a relansa atletismul romanesc. Trebuie pornit de la aria de selectie.”
Cifrele unei cariere :
– de 22 de ori campion national la seniori. De 7 ori la 1500m in aer liber , de 7 ori la 5000m, de 5 ori la 3000m in sala si o data la 1500m in sala si de doua ori la crosul de 4 km
– o medalie de argint la Campionatul European Indoor de la Paris
-de 7 ori campion balcanic
-pe langa recordul la 3000m sala detine si cea mai valoroasa performanta romaneasca din istorie la 2000m: 5.02,27.
-este primul roman care a coborat pe distanta de o mila sub 4 minute: 3.58,18
-Cupa Europei a fost cel mai drag concurs: a castigat 8 din cele 10 curse alergate in super Liga.
-la 50 de ani se antreneaza 28 din 30 de zile, cu volume intre 60 si 70 de kilometri pe saptamana.
Autor: Vlad Lucian Arhire
