Organizatorii Retezat Sky Race: „Ne gandim si la un traseu de ultramaraton”

110

Retezat SkyRace ajunge la a opta editie in 2019. Organizatorii vor sa aduca 1500 de alergatori in Uricani, Hunedoara. Concursul este programat pe 15 iunie si ofera premii totale in valoare de 33 de mii de lei. Cursa „regina” este traseul Custura: 28 de kilometri, cu 2300 de metri diferenta de nivel. Sunt 580 de alergatori inscrisi deja doar la aceasta cursa.  Alergatori de top din Europa vor fi prezenti si in acest an. „La retezat SkyRace vin concurenti valorosi, bine pregatiti, care isi doresc sa faca performanta” a declarat pentru aimx.ro Lucian Al Marii, organizatorul concursului.

5 alergatori au reusit sa coboare sub 3 ore si 10 minute pe traseul Custura de la Retezat SkyRace

Organizatorii Retezat SkyRace 2018 a fost o editie cu mare impact: atat prin numarul record de participanti, cat si pentru faptul ca a fost doborat recordul cursei. Britanicul Tom Owens a reusit un timp de 3 ore, 3 minute si 10 secunde. „De la inceput Retezat SkyRace a fost perceput ca un concurs profi. Si in acest an vom avea la start concurenti de top din strainatate. Atat la masculin, cat si la feminin. Vrem ca romanii sa poata sa creasca in compania unor sportivi de mare performanta. Noi ne dorim ca in fiecare an sa se bata recordurile. Asta inseamna ca e un concurs valoros, cu alergatori valorosi. Fiecare vrea sa-si bata propriul timp. In 2019 va fi un concurs cu cele mai mari premii din istorie: 33000 de lei” a mai precizat Lucian Al Marii.

Fiecare alergator va avea intrare gratuita in Parcul National Retezat. Toti cei care au domiciliul stabil in Valea Jiului vor plati contributia minima. Puteti sa va inscrieti aici.

Organizatorii Retezat SkyRace se gandesc la un nou traseu: de ultramaraton

aimx.ro a aflat despre intentiile organizatorilor Retezat SkyRace. Pe langa cursele de 28, 23 si 7 kilometri se pune la cale si un ultra.”Ne gandim la un traseu de ultramaraton. Este adevarat. Studiem pe teren diferite variante. Daca nu la anul, atunci la editia aniversara, cea cu numarul 10, vrem sa avem un ultra greu pe masura Retezatului” a declarat in exclusivitate pentru aimx.ro Lucian Al Marii.

TOP 10 performante ALL TIME Custura Retezat SkyRace:

– Tom Owens, 3.03.10 (2018)
• Ionuț Zincă, 3.03.51 (2015)
• Zaid Ait Malek, 3.06.37 (2015)
• Ionuț Zincă, 3.07.09 (2014)
• Cristian Moșoiu, 3.07.12 (2018)
• Viorel Pălici, 3.09.37 (2017)
• Szabolcs Gyorgy, 3.12.15 (2017)
• Andrei Preda, 3.12.31 (2017)
• Bogdan Damian, 3.15.39 (2017)
• Paul Pepene, 3.15.56 (2013)

Autor: Vlad Lucian Arhire

Credit Photo: Retezat SkyRace