Romania a ocupat locul 5 in proba de stafeta mixta la Mondialul de Winter Triathlon

38

A doua zi a Campionatului Mondial de Winter Triathlon, Asiago, Italia a programat proba de stafeta mixta. Echipa Romaniei a fost formata din Viorel Palici si Maria Luiza Rasina. Sportiva a reusit un rezultat de exceptie in prima zi a concursului: a devenit vicecampioana mondiala la U23, iar in clasamentul general a fost pe 8. Ca un aspect inedit, Viorel si Maria Luiza locuiesc in acelasi sat: Magura, Brasov. Ambii sunt legitimati la CSA Steaua.

Romania a incheiat Campionatul Mondial de Winter Triathlon cu un loc 5 la stafeta mixta

Fiecare component al echipei a avut de parcurs de cate doua ori un traseu de alergare 1,5 kilometri, bicicleta 2,5 kilometri si schi fond 2,7 kilometri. Traseul a fost unul foarte tehnic. Romania a fost pe locul 4 dupa primele doua schimburi, dar a terminat in cele din urma pe 5. Timpul stafetei Romaniei a fost de o ora si 26 de minute. Campionii mondiali, rusii, au parcurs traseul in 1.21.08.

„Nu sunt prea multumit. Se putea putin mai bine, sa fim pe 4. S-a fugit foarte tare. Rusii s-au detasat, apoi italienii si cehii. Noi ne-am batut cu slovacii pentru locul al patrulea. A fost un traseu foarte tehnic atat la alergare, cat si la bicicleta. Zapada a fost foarte buna. Speram sa facem o figura mai frumoasa la Europene. Vreau sa-mi iau revansa si la individual”, a declarat Viorel Palici pentru aimx.ro.

Palici s-a clasat pe locul 11 in concursul individual, la doar 9 secunde de TOP 10. In 2019, in componeta Viorel Palici-Edit Vakaria, Romania a castigat medalia de bronz la stafeta mixta la Campionatul Mondial de Winter Triathlon, in timp ce la Europene a cucerit un metal si mai pretios: argintul.

Maria Luiza Rasina a devenit vicecampioana mondiala U23 la a doua sa cursa in Winter Triathlon

Maria Luiza Rasina are 22 de ani si vine din biatlon, sport pe care l-a practicat timp de 6 ani.

„Am fost la Centrul Olimpic apoi la lot. In aceasta iarna mi s-a ivit aceasta fereastra si am profitat. Am mai alergat o singura data intr-o astfel de cursa. Cel mai bine m-am descurcat la schi fond, dar si la alergare. La bicicleta mai am de imbunatatit. Ma simt foarte bine dupa acest rezultat. A fost o zi excelenta pentru mine” a spus si Maria pentru aimx.ro.

Tot pe aimx.ro poti citi si despre concursul de alergare montana de la Ocnele mari, AICI!!!

Autor: Vlad Lucian Arhire

Credit Photo: Triathlon LIVE TV