Lumina lunii de la semimaratonul din Szeged, umbrita de detaliile organizatorice

196
Startul Semimaratonului de Noapte din Szeged

Nu toate experimentele decurg cum ar dori „savantul”, mai ales atunci cand succesul depinde și de alți factori externi. Mai ales de persoane-cheie implicate. Ca alergator la inceput de drum – fara o agenda bine stabilita – care de abia incepe „sa guste” din oferta parca tot mai mare pusa la dispozitie de organizatorii de curse de alergare, te expui riscului de a avea parte si de experiente mai putin placute.

O astfel de intamplare s-a produs la sfarsitul saptamanii trecute. Culmea, intr-un oras cu pretentii, Szeged, al patrulea ca marime din Ungaria. Un experiment facut „la intuneric”, pe timpul noptii – Semimaratonul de Noapte „Holdfény” sau Seminaratonul de Noapte „Lumina Lunii”. Sa spunem ca inconvenientele aparute in momentul platii taxei de participare – taxe interbancare, cunoasterea limbii maghiare etc – sunt asumate atunci cand iei decizia de a participa la o competitie in afara tarii.

Kit-ul fast-food

Sa locuiesti in apropierea granitei cu Ungaria iti ofera ocazia de a participa la curse externe. O zi alaturi de prieteni buni, cu zambetul pe buze, binedispusi, nu se poate transforma nicicand intr-un fiasco. Mai ales daca ai parte de mai multe premiere – primul concurs pe timp de noapte, primul concurs in afara tarii sau prima data cand imparti un semimaraton in bucle de 7 kilometri. Doar ca, asa cum e in viata, lucrurile nu decurg tot timpul liniar.

Punctul central al cursei a fost Parcul Erzsebet, aflat pe malul stang al Tisei. Unul care intarzia sa se „dezghete”, chiar daca ora de plecare se apropia. In zona de start alergatorii se strangeau deja in zeci de ciorchine. Fie pentru a se destine si a intra in atmosfera de concurs, fie pentru a astepta la toaletele ecologice, parca prea putine raportat la numarul de participanti. Din boxele organizatorilor muzica mai degraba calma spiritul. Nu electriza asistenta si nu scotea spiritul din amortire. Deloc generosi, organizatorii au oferit participantilor „kit”-ul de participare ca pe un fast-food. In mana – un maieu fosforescent baietilor, respectiv unul roz fetelor, numarul de concurs si acele de gamalie. Asta si in conditiile unei taxe de participare exagerat de mare: 160 de lei.

Aventura avea sa inceapa

Cateva sute de participanti s-au aliniat la startul concursului, fie ca au alergat in cursa de 21 km, 14 km sau 7 km. Traseul a constat intr-o bucla de 7 kilometri, prin zona centrala a orasului Szeged. Marcajul de pe traseu a lipsit cu desavarsire, iar aspectul il puteai constata inca din primele sute de metri parcurse.

Turiști, printre alergători
Turiști, printre alergători

Cei mai multi dintre voluntari, pusi in anumite puncte cheie (la intersectii, colturi de strada), pareau blazati. Deloc energici sau entuziasmati, chiar usor plictisiti, pusi parca la munca, nicidecum voluntari. Energia era transmisa dinspre participant inspre voluntar :), si nu invers. Si, chiar daca au existat la start si participanti veniti din alte tari, singurele mesaje de interes de pe traseu au fost in limba maghiara.

Cursa de alergare? Nu, de slalom

A urmat, timp de aproape 21 de kilometri, nicidecum o cursa de alergare, ci mai degraba un slalom. Jaloanele nu au fost acele bete inofensive de pe partii, ci masinile, mijloacele de transport in comun, biciclistii si alti turisti. Pe multe dintre arterele Szegedului traficul nu a fost oprit. Si, cum nu te puteai bizui in totalitate pe vigilenta polistului de pe strada, iar in unele portiuni masinile se aflau chiar in spatele tau, adaptarea a venit pe parcurs. Brusc, integritatea corporala, care nu ar fi trebuit sa fie o grija, a devenit prima preocupare a celui care alerga.

Daca nu erau masini sau alte mijloace de transport, aveai senzatia ca, alternativ cursei de alergare – cateodata din acelasi sens, cateodata din sens opus – avea loc o etapa de ciclism (si aici nu ma refer la biciclistii care au dirijat cursa). Iar Szegedul nu duce lipsa de iubitori al mersului pe doua roti. Turistii, cu ochii pe cladirile istorice ale orasului de pe malurile Tisei, intretaiau adesea calea de alergare si se transformau in obstacole ce trebuiau depasite.

Si, atunci cand aveai mai mare nevoie de oxigen, Legea lui Murphy se punea in aplicare: in nas si in gura, de pe terasele pline sambata seara, erai izbit de miros de fum de tigara, de mancare sau de parfum dulce de dama. Pe malul Tisei, intunecos, cu arbori si trotuar cu mici „valuri”, lumina lunii era doar un bec uzat de cateva luni, care nu mai poate arunca lumina in colturile camerei. Astfel ca Semimaratonul de Noapte „Lumina Lunii” s-a transformat in Semimaratonul de Noapte cu Obstacole.

In final, tot endorfinele participantilor au energizat atmosfera, pentru ca muzica din boxe deja obosise prea tare, iar organizatorii parca se grabeau spre casa…

Foto: http://progrun.hu/events.

Autor: Dan Oancia.