Surfer din Oregon, atacat de rechin

9

Associated Press a preluat cazul relatat de „The Oregonian” care prezintă povestea lui Joseph Tanner. Tânărul de 29 de ani a fost atacat pe 10 octombrie, de un rechin, pe coasta de nord a Oregonului, la Cannon Beach, unde făcea surf împreună cu fratele său și cu prietenii.

imrs

– Înnotam pe placă, picioarele erau în apă. M-a apucat de la spate și până să mă dezmeticesc, a încercat să mă tragă la fund. Mi-am amintit că poți scăpa din strânsoarea rechinului dacă îl lovești în bot sau în ochi. M-am intors spre el, dar nu vedeam decât branhiile. Am început să-l lovesc acolo în încercarea de a scăpa de el, își amintește tânărul la externarea din spital.
Un surfer care înnota în apropiere a văzut incidentul și a povestit că i s-a părut că Joseph a alunecat de pe placă, doar că mișcarea a fost prea violentă fapt ce l-a alarmat.
Până ca ceilalți oameni aflați în apropiere să intervină, Tanner s-a eliberat din strânsoarea rechinului, lovindu-l repetat și a reușit să înnoate până la țărm. Ce l-a salvat odată ajuns acolo este însă meseria lui, Tanner fiind asistent medical la secția de terapie intensivă a spitalului Legacy Emmanuel. Tânărul și-a dat seama că poate sângera până la moarte și s-a chinuit să rămână treaz. Le-a comunicat în permanență celor sosiți în ajutor grupa de sânge, numărul său de mobil, și le-a dat indicații cum să gestioneze rana până la sosirea ambulanței. Le-a cerut celor prezenți să îi taie costumul de surf pentru a scuti paramedicii de o operațiune în plus și pentru a câștiga timp prețios. La final a avut o ultimă rugăminte, să fie transferat la spitalul unde lucrează, Legacy Emmanuel din Portland.

imrs-1

-Îmi aduc aminte că am deschis ochii și am văzut fețe cunoscute, care alergau pe lângă mine, și m-am liniștit. Înconjurați de lumina din sala de operație păreau angelici,  spune tânărul care a suferit trei intervenții chirurgicale care i-au salvat membrul mușcat de rechin. Ieri, la externare a susținut o conferință de presă preluată de presa centrală americană.

[kad_youtube url=”https://youtu.be/4ebYmxcTNe0″ ]