Transgrancanaria, la final! Rezultatele si reactiile romanilor de la cele mai lungi curse

261

   Transgrancanaria se organizeaza din 2003 pe insula Gran Canaria. Editia din 2019 s-a desfasurat intre 20 si 24 februarie.  3513 concurenti au luat startul in 6 curse: 264 de kilometri, 128, 65, 42, 30 si 17 kilometri. 25 dintre alergatori au fost romani. Claudiu Beletoiu a fost cel mai rapid roman in ultramaratonul de 264 de kilometri, cu 13 mii de metri diferenta de nivel. A terminat concursul pe locul 11, din 81 de concurenti, dupa 68 de ore petrecute in concurs. Cristi Manole a ocupat un foarte bun loc 20 in cursa de 128 de kilometri. Iar Andrei Ivanescu a ajuns la finish pe locul 11 in cursa de maraton (3.18.18). 

   Ultramaratonul de 264 de kilometri a fost o adevarata provocare pentru concurenti. 25 din 81 de alergatori au abandonat

Trans 360 a „strans” 81 de alergatori la start. Printre ei s-au aflat si 4 romani. Cel mai bun rezultat a fost obtinut de ultramaratonistul Claudiu Beletoiu. Intre escale, Claudiu a vorbit pentru aimx.ro despre experienta din Canare: „Am alergat primii 100 de km cu Luca Papi(castigatorul editiei din acest an si din 2017), Luca fiind unul dintre atletii de anduranata pe care ii apreciez foarte mult. Acest aspect m-a ajutat sa observ in timp real ce face bine o elita intr-o astfel de cursa. Sunt la a treia experienta pe insula si m-a surprins si de data aceasta pozitivitatea și ospitalitatea locuitorilor. Pe parcursul cursei am primit enorm de multe incurajari de la localnici”. Ultramaratonistul roman a ajuns in 68 de ore si 4 secunde la finish, pe locul 11. „Pentru o cursa de asemenea dimensiune si dificultate, este cel mai bun rezultat al meu. Am plecat cu gandul de a finaliza cursa in aproximativ 70 de ore. Faptul ca am scos cu 2 ore mai putin m-a facut sa fiu foarte multumit de rezultat. Totul a venit “la pachet” si cu bonusul generat de clasarea pe locul 11”, a mai spus Claudiu. 

Claudiu Beletoiu: „Este o cursa superba, cu un traseu provocator. E o experienta fantastica”

Variatiile de tamperatura noapte/zi au fost un alt dusman al alergatorilor. „Acum dor talpile, genunchii, pielea in zonele in care ai fost zgariat sau julit (vegetația pe insula este compusa in special de cactusi). Temperaturile ridicate din insula ,din timpul zilei, iti provoaca insolatie, iar temperaturile scazute de pe parcursul noptii iti aduc destul de usor cate o raceala. Dificultatea traseului a fost insa una dintre cele mai mari provocari, lucru care s-a vazut si in rata foarte mare de abandon. Au fost multe portiuni la care era necesar sa ai abilitati de orientare, pentru a putea urmari trackul oferit de organizatori. Dupa primii 20 de km, traseul trecea printr-un canal de aprox. 5 km, cu apa extrem de rece. Picioarele mi-au amorțit la scurt timp dupa intrarea în canal. Pana la primul punct de control (de la km 70), m-am descurcat cu aceeasi pereche de sosete. Traseul are porțiuni foarte tehnice, care necesita un grad sporit de atenție, mai ales în portiunile de după km 200, care au fost printre cele mai expuse. Au fost cateva segmente din traseu in care am pierdut trackul de la organizatori, lucru care m-a facut sa irosesc timp pretios (aprox. 3 ore).  Incurajez orice amator de ultra sa o treaca pe lista concursurilor la care merita sa participi”, a declarat Claudiu.

Adrian Toma a venit la finish pe locul 17 in 73.32.30. A fost urmat de Mihai Serban (locul 27), 80.57.49 si de Cristina Vasilache, locul 6 la feminin, 48 la general, in 89.57.11

7 romani au luat startul la Transgrancanaria, 128 de kilometri. „Spaniolul” Cristi Manole a reusit cea mai buna clasare dintre romani: locul 20.

TransgrancanariaCastigatorul de la Trans 360, italianul Papi, a luat startul si in Transgrancanaria. Extraordinarul ultramaratonist a parcurs cei 128 de kilometri, cu 7500 de metri diferenta de nivel in 27 de ore, 27 de minute si 3 secunde. A ajuns la finish pe locul 425 din 772 de alergatori. Cel mai valoros roman a fost Cristi Manole: locul 20, in 16.20.45. Povestea lui o puteti citi aici. 

Paul Smereciuc a venit pe 218 in 23.06.29, iar Costica Anghel pe 248 in 23.43.42. Ana Cristina Constantin a terminat pe 20 in clasamentul feminin, 251 la general (23.49.09).„Am fost super obosita. Am lucrat si am venit direct de la munca. Nu am dormit deloc si am fost nevoita sa ma odihnesc vreo 2 ore in timpul concursului”, a spus alergatoarea pentru aimx.ro.

Laurentiu Georgescu a incheiat pe 309 in 25.14.43. „Este o cursa destul de dificila, traseul tehnic. Ultimii 40 de km sunt o coborare continua care nu se mai termina. Toate astea asezonate cu multe pietre care sunt peste tot. Diferența de temperatura dintre zi și noapte este foarte mare. Pe mine cel putin m-a dat peste cap. Am facut insolatie, iar de la jumatatea cursei am alergat cu febra si frisoane. Noroc ca eram pregatit. Am avut un plan de nutritie bun si suficiente haine incat sa ma reglez termic. Sincer ma bucur tare ca am terminat. Acesta era singurul obiectiv. Insula pe cat de frumoasa este, pe atat reuseste sa te surprinda”, a detaliat Laurentiu experienta sa pentru site-ul nostru.

Victor Kotai, locul 331 a ajuns la finish in 25.35.26, iar Raul Bogdan Todor in 26.55.57 ( pozitia 410).

Rezultatele romanilor aflati in celelalte 4 probe le puteti afla aici.

Autor: Vlad Lucian Arhire