Ultramaratonistul Cristi Manole dupa locul 20 la Transgrancanaria: „Am pornit prea tare”

116
Ultramaratonistul Cristi Manole a reusit un loc 20 la general in cursa Transgrancanaria la sfarsitul saptamanii trecute. Traseul a avut 128 de kilometri, cu 7500 de metri diferenta de nivel. Cristi locuieste in Spania si a participat la primul sau concurs de alergare in luna iulie a anului trecut. Si-a dorit un timp mai bun in Canare. In martie vine in Romania pentru a incerca sa se califice la Campionatul Mondial de Ultramaraton.

Ultramaratonistul Cristi Manole vorbeste pentru aimx.ro despre un moment de cumpana avut in cursa

 ultramaratonistul Cristi Manole  Punctul de plecare al traseului a fost in Las Palmas, in nord estul insulei. Cei 128 de kilometri strabat insula Gran Canaria prin centrul ei pana in sud. „M-am simtit in general bine in timpul cursei. La kilometrul 25 am avut o mica cadere de forta din cauza stomacului cred. Am pierdut multe locuri in clasament. Am coborat de pe 15 pana pe 35, dar am reusit sa revin in a doua jumatate a cursei” a spus Cristi Manole pentru aimx.ro  Proba de 128 de kilometri a inceput la ora 23, la „adapostul” intunericului. Ziua insa, soarele puternic i-a „lovit” in cap pe concurenti. „De la start pana la mijlocul insulei totul e verde. Dupa mijloc, in jos, catre sud totul devine uscat si mai cald. A fost o caldura groaznica in ultima parte a cursei in timp ce alergam prin albia unui rau secat. Poate am pornit totusi prea repede. M-am bagat printre elitele de la Salomon, Northface…S-ar fi putut mai bine , dar putea fi si mai rau. Asa ca sunt multumit de rezultat. Inca progresez.”
    In 16 ore, 20 de minute si 45 de secunde a ajuns Cristi Manole la finish. Pau Capell Gil a castigat in 12.42.40. „Imi doream un timp de 14 ore. Acuma urmeaza Alto Sil si Primavera Trail Race, in Romania, unde incerc sa ma calific la Mondiale.  Amandoua concursurile sunt in martie. Urmeaza apoi Peñyagolosa, in aprilie.
Autor: Vlad Lucian Arhire