Viorica alearga. Alearga de mica intre orase si tari. De la Calarasi, Republica Moldova, la Manturovo ( o localitate la nord de Moscova), Rusia, pana la Le Mans in Franta, via Chisinau si Bucuresti. Acum s-a oprit la Cluj Napoca. Viorica alearga pentru ca a vrut sa treaca peste anumite suparari aparute in viata ei. A simtit ca astfel le poate infrunta. Viorica continua sa alerge desi „razboiul” din sufletul ei a ramas in trecut. In teorie, in dreptul varstei, Viorica Malai are trecuta distanta unui maraton: 42. In practica ea alearga ….ULTRAMARATON.
PRIMII PASI
„M-am mutat de atat de multe ori ca am aruncat diplomele si cupele. Nu mai stiu exact ce locuri am ocupat. Probabil ma descurcam destul de bine daca ma luau la concursuri”, isi aduce aminte Viorica de anii petrecuti la liceu. aimx.ro a invitat-o la dialog intr-o dupa-amiaza linistita. Venea insa dupa un periplu in forta: Croatia( Istria- participare la ultramaratonul 100 Miles of Istria, locul 4), Chisinau, Bucuresti, Brasov ( participare la maraton, locul 2), Cluj. Viorica Malai alearga si o face de mica chiar daca pe atunci era mai mult o joaca. „Faceam parte dintr-un club de alergare si la Calarasi( localitatea unde s-a nascut) si la Chisinau. Pana in clasa a treia, a patra nu cred ca am fost la un concurs. Cred ca imi placea sa alerg. La Chisinau m-am trezit intr-o clasa unde ma intreceam doar cu un singur baiat.”
La 7 ani: „Mergeam in clasa intai la o scoala din Manturovo, regiunea Kostroma, Rusia.”
Jumatate de an a petrecut Viorica in localitatea situata la cateva sute kilometri bune in nord estul Moscovei. „Tata era sef de santier. Lucra si cu puscariasi…. Pentru mine era interesant. Mergeam zilnic prin zapada, prin mlastini, nu m-a socat insa nimic.” La intoarcerea la Chisinau in perioada junioratului a cochetat si cu marsul: asta pentru ca antrenorul ei nu reusea sa gaseasca doritori pentru concursuri .” Am mai facut si mars pentru ca nu erau oameni. Surprinzator am avut rezultate mai bune ca la alergare. Am fost si pe podium. Imi aduc aminte ca mergeam la competitii in Transnistria si in Ucraina.”
Cu un an inainte de a intra la Facultate Viorica abandoneaza sportul si se concentreaza pe „carte”.
La 18 ani: „Descopeream libertatea in primul an de facultate la ASE(Management) in Chisinau.”
DE LA 5 LA 352 de KM
In 1999 Viorica vine in Romania. Intra la Master la SNSPA, sectia management. Ramane in tara pana in 2010 si lucreaza pentru grupul Renault. 11 ani isi agata adidasii in cui.” Nu mai aveam timp de asa ceva. Era programul foarte plin. Doar prin week-end mai alergam putin sa ma descarc.” Dupa o perioada petrecuta in Franta, in orasul Le Mans, Viorica revine in Romania, la Cluj. Revine setata insa sa faca un maraton.
La 28 de ani: Munceam cu spor (si fara prea mult sport) la Bucuresti intr-o mare intreprindere multinationala din domeniul auto.
„Se intampla undeva la inceputul lui 2013. Aveam niste suparari pe viata. Am simtit nevoia sa trec printr-un efort fizic sustinut, greu. Am ales Maratonul de la Cluj. M- am interesat si i-am gasit pe cei de la Runners Club. Mi se parea un exercitiu de uzura foarte mare. M-am antrenat 14 saptamani pentru aceasta competitie. Am terminat in 3 ore si 36 de minute si am scapat destul de ieftin. Am facut doar o basica mai urata din cauza incaltarilor. N- am simtit-o in cursa si dupa finish am fost la urgenta. Acolo mi-au drenat rana. Am umblat in sandale mai mult timp.”
Greutatea unui maraton nu a multumit-o si nici efortul depus nu a speriat-o. „Mi s-a parut prea usor maratonul. Asa am ajuns la montane. Pentru psihic este un pic mai usor insa, peisajul nu este monoton…Am continuat sa merg la alergari cu gasca si mi-a fost usor sa continui. Am inceput sa aflu despre concursuri. E un lucru frumos. Imi permite sa descopar locuri noi, frumoase, orase, locuri la munte.”
La 35 de ani: Participasem la primul concurs din viata mea de adult – Crosul caritabil pentru sustinerea femeilor cu cancer la san Casiopeea de 5 km. Si m-am mutat din Romania in Franta.
Viorica a continuat sa isi impinga limitele. Sa tinda sa se autodepaseasca. Alege sa se descopere in poate cel mai dur ultra de pe continent: celebrul Tor de Geants ( oficial :330 de km, Viorica spune 352). Il va aborda in doi ani consecutivi 2015 si 2016. „In 2015 s-a anulat cursa din cauza conditiilor meteo. Am vrut sa ma intorc sa fac toata cursa desi am fost declarati finisheri, dar voiam sa vad ce inseamna sa parcurgi tot traseul. Am trait acolo conditii asa de vitrege ca nu ma mai impresioneaza nimic. Mocirla era lux. Am stat in zapada si ploaie. Au fost conditii groaznice. Ne miram ca nu opresc cursa, ca era imposibil sa cobori pe abrupt. Ne gandeam ca ne trimit sa murim acolo. A fost ceva deosebit.”
NU ESTE TORTURA! ESTE MAI MULT O JOACA!
De ce sa iti supui corpul si psihicul la astfel de incercari? …„pentru ca mi-am gasit o pace interioara. Nu mai alerg cu razboi in suflet. Inveti sa fii mai bun, mai rabdator cu tine, mai constient si daca inveti sa faci lucrurile astea cu tine inveti si cu ceilalti.”
Viorica vorbeste cu calm si echilibru cand o intreb entuziasmat de locul 4 obtinut in ultima sa cursa importanta. 171 de kilometri parcursi in Pensinsula Istria. 171 de kilometri alergati in 27 de ore, fara pauza de somn.” Aveam doar un obiectiv de timp. Adrian Toma ( ultramaratonist) mi-a facut o estimare. El imi calculase 28-30 de ore si am ajuns in 27, dar nu aveam obiectiv podium. In astfel de curse esti tu, doar tu. Trebuie sa fii autonom,sa te decsursci. Nimeni nu te-a pus, nu ti-a impus.Tu ai platit ! Trebuie sa- ti asumi! Imi si place.Nu o vad ca pe o tortura. E un fel de joaca.”
La 42 de ani: alerg mai mult ca niciodata, cu bucurie.
VIORICA MALAI DESPRE
- cel mai greu moment trait intr-o cursa a fost…..” Cand am pierdut controlul asupra functiilor corpului. Aveam credinta ca doar cu vointa se poate controla orice, dar ajunsesem la o limita la care vointa nu ma mai ajuta. Era nevoie de un pic de odihna pentru a reintra in posesia’ functiilor locomotorii.”
- cum a schimbat-o alergarea.. „M-a ajutat sa inteleg cum se intampla lucrurile in viata: cu rabdare, pas cu pas, cu intelegere. M-a ajutat sa fiu mai ancorata in prezent si sa gasesc pacea interioara.”
- ce-i spunea iepurele lupului in desenele animate rusesti de la inceputul anilor 90 🙂 : „Lupul ii spune iepurelui: „Ну, погоди!”, adica un fel de „Sa vezi ce iti fac daca te prind!”. Dar de fapt sunt un fel de Yin si Yang. Existenta lor ar fi pustie unul fara de celalalt. Iti multumesc ca mi-ai adus aminte de acest desen. :)”
- cat timp sta pe facebook: „Recunosc ca uneori stau prea mult… Depinde de zile si de cata treaba am acolo: intre 1 si 4 ore.
- animalul cu care s-ar asemana : „Cand alerg prin zapada ma simt ca un catel fericit; pe potecile mai tehnice de munte gandul ma duce la o caprioara sau la o felina, iar la cursele de ultra sau cand ‚vremurile sunt mai grele’ ma simt ca un melc perseverent.”
- obiectul la care a fost prinsa copiind: ” Se intampla in anul intai de facultate la Istoria Culturii. Nu ma pricepeam sa copiez asa ca am picat examenul.:)”
