Alex Toma și Rareș Laiu fac un tandem câștigător. Rareș este nu doar sportivul lui Alex Toma, ci și coleg de antrenamente în multe momente. Rareș Laiu a devenit campion european la (alergare – înot – alergare), în proba de ștafetă, la întrecerile din Antalya.
Alex Toma și Rareș Laiu fac rezultate bune în Turcia. Și Vlad-Adrian Remzing este premiat. Declarație pentru AIMX.RO


Sportivul meu, Rareș Laiu, legitimat la Bucharest Sport Club Elite, a reușit să câștige titlul european în proba de biatlon – ștafetă (alergare 800 m – înot 100 m – alergare 800 m), alături de colegul său Vlad Remzing, la categoria seniori. Competiția se desfășoară în Antalya, iar proba individuală va avea loc duminică, unde Rareș va concura la categoria U19.
”Rareș este nu doar sportivul meu, ci și coleg de antrenamente în multe momente. Întreg colectivul echipei noastre a contribuit la progresul lui, prin sprijin , motivație constantă si munca impreuna .”
”Acest titlu vine la finalul unui sezon lung și dificil, în care Rareș s-a confruntat cu două accidentări la mijlocul perioadei competiționale de triatlon. Rareș practică la bază triatlon-ul fiind component al lotului național de juniori. El este legitimat la clubul Olimpia București. A demonstrat încă o dată că perseverența și munca dau rezultate. Sunt foarte fericit pentru el. Își dorea foarte mult să ajungă acolo și să demonstreze. Mulțumim Federației Române de Natație și Pentatlon modern pentru susținere.”- a declarat Alex Toma pentru WWW.AIMX.RO
După titlul balcanic și cel național obținut în proba de Half Distance la Târgu Mureș, pe 29 iunie, cu timpul de 3h58min03sec, pentru Alex Toma a urmat o perioadă foarte grea.
”M-am accidentat la spate, biceps femural și gambă în următorul concurs, cel de la Timișoara. Datorită echipei de la clinica Recondition, doamnei doctor Codruța Cioponea , kineto Mihaela Mocanu și osteopatului Pavel Virgil împreună cu echipa sa, am reușit să mă refac treptat. Nu sunt complet refăcut, dar am putut relua antrenamentele în mod progresiv. Coincidența a făcut ca, în perioada unei mini-vacanțe în Turcia cu familia , să aibă loc și Ironman 70.3 Turkey, o cursă la care mai participasem de șase ori inainte ( aducându-mi chiar recordul național în urmă cu 4 ani ). Am decis să particip fără presiune, fără un obiectiv clar, doar pentru a mă bucura de competiție și că pot fi iar la linia de start. Rezultatul a fost peste așteptări: locul 8 la general din 1270 de participanți, cu timpul de 4h02min30sec. Am fost primul la înot în – 24min23sec (1:16/100 m), al doilea la ciclism – 2h08min (41.8 km/h) și am încheiat alergarea în 1h24min18sec (4:01/km). Am ocupat locul 4 la categoria de vârstă, obținând și slotul pentru Campionatul Mondial Ironman 70.3 de la Nisa (13 septembrie 2026). Am ales însă să nu accept slotul, pentru că nu acesta a fost obiectivul meu inițial. Dacă îmi voi propune să mă calific, știu că o pot face în viitor. Sunt foarte fericit că am putut reveni la linia de start după o perioadă în care, în urmă cu doar patru luni, abia puteam merge. De acum înainte, voi continua procesul de recuperare pentru a reveni 100% pregătit în sezonul viitor.” Totodata , țin să mai mentionez cum spun de fiecare dată, că sper ca prin exemplul personal sa îi motivez pe copiii pe care îi antrenez , pe adultii care sunt în grupa noastră de triatlon și natație. Sportul să devină un echilibru în viață , o bucurie , prietenie și să creeze amintiri de neuitat. Am un motto : Sportul te învață cele mai importante lecții despre tine însuți: să ai răbdare, curaj și perseverență. Nu e vorba doar despre rezultate, ci despre drumul pe care îl parcurgi și despre cine devii în fiecare zi în care alegi să mergi la antrenament, chiar și atunci când e greu, iar și iar. Fiecare reușită indiferent cum ar fi ea se construiește din sute de momente mici – momente în care alegi să nu renunți. Nu există progres fără efort, nu există succes fără disciplină și nu există bucurie mai mare decât aceea de a te depăși pe tine însuți și de a fi mulțumit de ce ai reușit, tu cu tine .”- Toma Alex
Pe AIMX găsiți aici mai multe vești din Triatlon!





