Daniel Ionuț Bucur este unul din cei mai buni călăreți ai României

0
1292
Daniel Ionuț Bucur este unul din cei mai buni călăreți ai României

Daniel Ionuț Bucur a împărtășit cu AIMX povestea sa în sportul ecvestru. Totul a început datorită tatălui său. Campion național și balcanic de nenumărate ori, participant la Campionate Mondiale și calificat la Jocurile Olimpice, Ionel Bucur a fost și este sportivul și antrenorul care a vrut mereu mai mult în echitație.

Daniel Ionuț Bucur și sora lui, care predă și ea cursuri de călărie la Sibiu, duc mai departe moștenirea tatălui.

Daniel Ionuț Bucur este unul din cei mai buni călăreți ai României

”Crescând în jurul cailor și în jurul unui om atât de dedicat sportului, mi s-au întipărit toate aceste ambiții și fară să îmi dau seama, pas cu pas am început să îi calc pe urme. Primul cal primit de la tata a fost Giussy. Un cal micuț de înălțime, cu foarte puțină experiență competițională, dar foarte talentat și devotat mie. Aveam 9 ani în momentul în care l-am primit, iar doar un an mai târziu eram împreună campioni naționali la categoria Copii și campioni balcanici cu echipa de copii. Cu trecerea timpului, mi-au trecut mulți cai prin mână și am reușit să căștig și Campionatul National de Juniori și Tineret, iar împreună cu echipa României am cucerit titlul de Campioni Balcanici la Tineret.”

Daniel Ionuț Bucur face parte din 2019 până în prezent din echipa Națională de Seniori împreună cu tatăl său.

”Mereu am visat la asta și nu pot să vă spun în cuvinte ce satisfacție enormă am simțit la fiecare imn intonat pentru noi. Mereu facem echipă bună împreună, dar anul acesta lucrurile au funcționat excelent. Noi doi împreună cu una din cele mai talentate sportive crescute de noi, Semenov Sofia. Am reușit la probele naționale de echipe Seniori să dominăm podiumul!”

Rezultatele:

locul 1 la Cupa Federației, locul 1 la Cupa României și locul 1 în Finala de Campionat. Cupa Federației : Ionel Bucur locul 1, iar Daniel Ionuț Bucur locul 3. Cupa României : Daniel locul 1, Ionel Bucur locul 4, iar în Finala Campionatului, Ionel Bucur din nou locul 1 și Daniel locul 3.

”Pe lângă concursurile naționale, am încercat în acest an să ridicăm puțin nivelul și international, iar împreună cu echipa României de Seniori am participat la 3 Cupe de Națiuni. Concursurile au fost de o dificultate foarte ridicată și cu competitori dintre cei mai buni. Am reușit să aducem acasă două locuri 3. Acum lucrăm pentru anul viitor. Sperăm din suflet să reușim să păstram aceleași rezultate pe plan național, iar pe plan international, scopul nostru în anul ce urmează este să ne calificam și să avem rezultate frumoase la Campionatul European de Copii, Juniori și Tineret și la Campionatul Mondial de cai tineri. Dorință mea cea mai mare? Să împart cât mai multe podiumuri cu cel care îmi este cel mai bun prieten și cel mai bun antrenor. Tata!”

Pe AIMX citiți aici și despre salvatorul din Piatra Craiului

Autor Ovidiu Pețenghea