EXCLUSIVITATE: “PRIMARUL” MUNTILOR

       Inainte de a fi alpinist, alergator de maratoane sau montaniard, Ludovic Vieru este un luptator, un luptator intr-un razboi nedrept de gherila. Dragostea fata de natura l-a aruncat, ca o ironie a sortii, in ghearele mortii dupa ce primavara trecuta a fost muscat de o capusa. “Am trecut prin dureri  nepamantesti. Eram spovedit, impartasit, pregatit… Simteam ca este capatul.  Doctorii mi-au spus ca nu mai au cu ce sa ma ajute”, este marturia  coplesitoare a unui “munte” de curaj si de ambitie, a unui invingator.  Povestea ieseanului Ludovic Vieru este despre pasiuni si suferinta.

 

 

 

“MAI LUPT UN PIC”

      Intr-o seara din vara trecuta, in care vestile despre Ludo intarziau, mi-am luat inima-n dinti si i-am trimis un mesaj. Telefonul a bipait prea repede parca, iar distanta dintre clinica din Augsburg (singura din lume specializata in tratamentul impotriva bolii provocate de muscatura de capusa) si Bucuresti a fost “topita” instantaneu de un mesaj scurt, dar dureros precum boala :” …multumesc de incurajari, dar pe zi ce trece sunt tot mai rau. Mai lupt un pic!”. Si Ludo s-a tinut de cuvant, doar ca a avut mai mult de luptat si mai lupta si acum cu o boala cumplita: boala Lyme sau Borelioza. “De-atata timp imi merge rau, ca am senzatia ca mi-e bine!”, gaseste resurse de umor, “primarul”, dupa 10 luni in care stomacul si ficatul sau au incasat zeci de pumni…de antibiotice.

      “UCIGASUL”

    Povestea de iubire dintre Ludo si munte a inceput la  varsta de doi ani si jumatate cand, de mana cu bunica sa, Ludo a cucerit primul sau varf, un varf cu nume de film horror, UCIGASUL. Intr-un astfel de film, dar in rolul de victima,  avea sa-l „distribuie” viata peste 36 de ani. “Probabil dragostea pentru munte am avut-o in sange, pentru ca bunica mea era nascuta la poalele Ceahlaului, in satul Izvorul Alb. Cred ca e o chestie genetica. Prima ascensiune am facut-o pe la 2 ani , 2 ani si jumatate pe varful Ucigasul ,dar nu in brate, am mers pe jos, de mana.“ Inspirat de “Ciresarii”, cu almanahul “Cutezatorii” mai mereu la purtator, Ludo a crescut cu gandul ca atunci cand va fi mare va trai adrenalina expeditiilor in voie. In 1993 a ajuns la clubul sportiv Penicilina Iasi, la sectia de turism sportiv montan, iar 4 ani mai tarziu era deja a doua oara campion national.

          DESPRE ABBA SI ELBRUS

        Ludovic a sarbatorit trecerea in noul mileniu cu atacarea primelor varfuri in exteriorul tarii: pentru inceput a “cazut” Gerlachovsky, 2655 de metri, cel mai inalt varf din Carpati. Au urmat apoi cei mai inalti munti din Balcani: Musala, 2925 si Vilhren, 2914, aflati in Bulgaria. Ieseanul a marcat fiecare cucerire ducand cu el, pe varf, drapelul Romaniei, dar si fularul echipei de fotbal al carui suporter inrait este: Dinamo Bucuresti. “Nu cred ca am fost primul om care a tinut sa aiba in rucsac drapelul tarii cu el. Tine de un sentiment patriotic mai pronuntat. Asa simt eu. In ceea ce priveste fularul lui Dinamo este posibil sa fi fost primul”, spune Ludo, care explica, cu umor, si de ce un iesean este “caine” rosu. „Noi, aici, la Iasi, avem formatia ABBA: un an in A, doi in B si tot asa. Eu am prins in copilaria mea un B mai lung, iar ca pusti nu poti sa accepti  sa ai prima echipa cu care tii in liga a doua si asa m-am atasat de Dinamo“

In 2002 a plecat de unul singur in cea mai periculoasa expeditie de pana atunci: cucerirea solo a celebrului Mont Blanc, 4810 metri. L-a “rezolvat” din a treia incercare. “Am plecat fara sa consult prognoza, aveam timp. Prima data nu a mers asa ca am renuntat si m-am intors in Lyon. Am mai incercat o data, aceeasi problema, adica pana la 3000 era bine, apoi vremea imi punea in pericol  ascensiunea. Tin minte ca au fost si niste morti in acea zi: 4 nemti care au cazut legati in coarda. M-am intors, din nou, la Lyon si am studiat prognoza mai bine. Nu mai mergea pe incercate. Eu nu aveam cort cu mine, nici sac de dormit si atacam de la 2700 de metri, de la un refugiu. Era obligatoriu sa-mi ramana timp suficient sa ma intorc in aceeasi zi.

Am pornit dimineata la 6.30 si la 4 fara 5 eram pe varf. A fost frumos si periculos in egala masura. Dimineata nu s-a urcat pe varf. Eu stiam ca se linisteste vantul dupa amiaza si de aceea mi-am calculat sa ajung la altitudine mare dupa pranz. M-am intalnit cu mai multi oameni care nu au reusit. Eu am fost primul om care a urcat in ziua aceea”, isi povesteste Ludovic experienta.

Din 2000, cu o singura exceptie, anul 2003, Ludovic Vieru si-a trecut in palmares cel putin o “deplasare” externa ( Atlas 2007, Alborz 2008, Etna 2009, Kilimanjaro 2012 etc). La 3 ani distanta dupa Mont Blanc, Ludo avea sa-si masoare puterile cu un gigant de 5642 de metri: varful Elbrus, din muntii Caucaz.

“Noi cand eram mici stiam ca Mont Blanc-ul este cel mai inalt varf din Europa. Acum geopolitica a facut Europa mai lata si Elbrusul a devenit cel mai inalt si de aceea am hotarat sa-l atac”.

In Caucaz, Ludo, a descins impreuna cu un prieten stelist. Peripetiile nu au intarziat sa apara: “Am trait o altfel de experienta, o experienta cu graniceri, nu doar spagari, ci si jepcari. In Transnistria ne-au cerut direct bani ca sa ne continuam drumul si nu prea a fost loc de negociat. E stat in stat acolo. „In Romania you are rich people”, a fost mesajul care ne-a dat de inteles ca fara 50 sau 100 de dolari expeditia noastra ia sfarsit inainte de a incepe.”

Si cum “iarna nu-i ca vara,” nici Elbrusul nu este ca Mont Blancul. ”Daca prinzi o vreme nefavorabila se transforma intr-un munte foarte dificil pentru ca are zone multe de crevase. Are o configuratie conica fiind un munte vulcanic si te poti pierde foarte usor pe timp urat. Mont Blanc-ul este mai tehnic, cu expunere mai mare pentru ca poti sa aluneci usor in prapastii.”

Pentru ca amicul sau nu a mai putut sa foloseasca un coltar, Ludo, a fost nevoit sa dea atacul final de unul singur. ”Noi am plecat amandoi, dar el avea niste coltari imprumutati, i-a sarit o piulita si nu mai statea in picior coltarul. Era destul de riscant sa continue si a renuntat la 4800 de metri “.

Prieten, prieten, dar doar un fular se duce in varf. Rivalitatea Dinamo- Steaua a supravietuit si acolo unde oxigenul devine mai rarefiat .”Prietenul meu este stelist si dorea si el sa marcheze ascensiunea ducand fularul Stelei la 6000 de metri, dar nu a fost sa fie. Oricum nu a indraznit sa-mi zica sa il duc eu. N- aveam cum. Il ingropam in zapada, mai jos de varf, normal ”.

“SUPRA OAMENII DIN SKY RUNNING”

  In 2013, Ludo, isi face intrarea in lumea alergatorilor de maratoane montane. Nu se multumeste insa doar cu participarea ci vizeaza clasari cat mai bune inca de la inceput. Isi stabileste cu grija calendarul competitional, isi alege exact perioada cand sa ajunga in varf de forma si incearca la fiecare competitie sa se auto-depaseasca. Alearga pana la limita puterilor si aproape fiecare sfarsit de saptamana il gaseste pe munte, in mijlocul naturii si a noii sale familii inghitind zeci de kilometri de cele mai multe ori intr-un cadru natural de vis: “eu sunt genul care dau totul, trebuie sa trag la maximum si imi propun sa ajung la linia de sosire epuizat. Asa sunt eu construit.”

Sky-runningul este sportul in care Ludo i-a descoperit pe supra-oameni sau pe zei, asa cum ii place sa le spuna celor mai valorosi sportivi:” Sunt supra oameni. Eu am facut cea mai buna cursa a mea in Retezat , la Retezat Sky Race, iar cea mai buna cursa nu inseamna cel mai bun loc, inseamna o cursa cu un timp bun intr-o companie selecta unde am dat tot, n-am avut probleme fizice si am scos timpul maxim de care eram capabil. Am facut 4 ore si 29 de minute si m-am clasat pe locul 29 din peste  300 de concurenti, iar castigatorul a incheiat cursa in  3 ore si 10 minute. Asta ca sa va dati seama in raport de notiuni de timp cum alearga supra oamenii.”

Ludo povesteste ce parte a organismului cedeaza intr-o astfel de cursa extrema: ” La inceput ritmul este foarte alert si iti trece prin cap sa te opresti, te intrebi ce cauti acolo, ce ti- a trebuit, mintea incepe sa lucreze impotriva ta. Ea e prima care te face sa renunti, nu durerile de genunchi sau orice altceva. In timp  insa o mai poti controla sau poti sa nu tragi foarte tare si esti mai relaxat si te mai lasa in pace si mintea, dar eu nu sunt construit asa.”

Inspector de specialitate in cadrul Primariei Iasi, “primarul” Ludo este inspirat in alergarea montana de Ionut Zinca, alias Omu NEGRU.” Este cel mai bun alergator montan roman . A fost doi ani la rand locul 2 mondial, un fel de Simona Halep a disciplinei. Romanii o cunosc pe Simona Halep, dar pe Ionut Zinca, din pacate, mai putin, desi sunt comparabili : ambii sunt locul 2 mondial in disciplina lor”.,

2015 – ANUL GROAZEI

     2015 este anul in care destinul nu l-a intrebat de sanatate pe Ludo. In 2015 viata lui Ludovic Vieru s-a transformat in acel scenariu de film HORROR. Prima mare incercare s-a ivit in luna februarie, cand o tura de iarna, obisnuita, in muntii Rodnei s-a transformat intr-o noapte de cosmar petrecuta in bataia unui vant ingrozitor, la temperaturi extreme si fara nicio posibilitate de orientare sau adapost. Au fost ore de panica, ore in care intreaga viata i-a trecut prin fata la fel ca viteza vantului, ore in care amintirea zecilor de expeditii reusite in masive necunoscute si cu altitudine mai mare se transformau in ironii ale sortii.” Au fost cele mai grele conditii pe care le-am intalnit in viata mea. M-a marcat ceea ce s-a intamplat in tura din Rodnei. Pe muntii mai inalti am fost tot timpul foarte atent la

prognoza meteo, chiar de pe Mont Blanc m-am intors de doua ori. Aici tura era programata: eram 8 sau 9 prieteni , dintre care multi veterani ai muntilor si chiar daca am vazut ca prognoza nu va fi deloc una prietenoasa am zis sa nu fiu eu acela care da inapoi. N-a fost o decizie inteleapta absolut deloc.Trebuia sa-mi ascult instinctul”, povesteste “primarul” cum a ajuns sa devina pentru o noapte prizonierul iadului alb.

S-a lucrat mult la amplasarea si amenajarea taberei, in creasta, undeva la 2000 de metri altitudine, dar in ciuda efortului depus pe un frig terbil, vantul a spulberat corturile. “ Colegii estimau ca vantul a batut cu peste 100 de kilometri pe ora. Am facut adapost, in zapada, in jurul corturilor, dar tot au fost spulberate. Am dormit in vijelie. Noaptea a trecut destul de greu. M-a cuprins oarecum si panica. Asteptam sa se faca zi ca sa o putem lua din loc pe creasta. Noi eram pe-o limba de zapada si astfel nici nu prea aveam loc unde sa ne miscam prea mult.”

Gerul groaznic a inghetat pana si spirtul in sticla.” Cei mai experimentati din grup nici nu ne-au spus atunci pentru a nu ne afecta si mai mult starea psihica si pentru a nu crea o panica si mai mare. Dupa aceea am aflat ca spirtul abia mai curgea din sticla. Temperatura prognozata era de -25, -30 de grade , dar cert e ca o resimteai, din cauza vantului, spre -50 cred. Din fericire am supravietuit pana dimineata.”

Iesit teafar din aceasta cumpana Ludo s-a focusat pe pregatirea unui concurs foarte drag lui: BATE TOACA, din Ceahlau, competitie cu care si-a facut de altfel debutul in SKY RUNNING.

In 2015 Ludo avea sa renunte la a mai participa la BATE TOACA. La unul din antrenamentele obisnuite in padurile de langa Iasi a fost muscat de o capusa. Nu si-a dat seama pe loc, ci de-abia dupa ce a vazut o imagine pe internet care semana cu semnul aparut pe pielea sa. Analizele au confirmat boala groaznica. “Primarul” a primit cu stoicism vestea, a optat sa nu spuna nimanui prin ce trece si a inceput un tratament agresiv cu antibiotic, in tara, cu gandul ca boala va da rapid inapoi. Ba mai mult, aproape inconstient si fara sa se gandeasca la riscuri, a hotarat sa-si urmeze pasiunea si a plecat in Italia pentru a participa la Trentapassi SKYrace. “Am facut o cursa foarte buna in Italia. Nu ma simteam atat de rau, desi incepusem sa am ameteli. Aveam deja 3 injectii, in fund, dureroase si am luat startul cu gandul sa scot sub 2 ore si 30 de minute. Am terminat dupa 2 ore si 29 de minute, dar am avut probleme pe urcare. Nu mai avansam ca pe vremuri. Daca eram sanatos scoteam 2 ore si 10, 2 si 15. Cursa a fost castigata de Ionut Zinca intr-o ora si 43 de minute.”

Ajuns in tara, Ludovic ia hotararea de a anula participarea la BATE TOACA.” Deja starea se agravase, injectiile nu au dat randament si am inceput sa resimt dureri din ce in ce mai puternice la inima. In timpul celei de-a doua cure in loc sa ma simt mai bine devenea din ce in ce mai clar ca lucrurile se inrautatesc.”

“ ERAM SPOVEDIT, IMPARTASIT, ASTEPTAM CAPATUL”

Dupa mai multe drumuri si analize in Germania, la clinica din Augsburg, Ludovic hotaraste sa ramana internat acolo pentru ca starea sa devenise critica. Dureri insuportabile i-au pus stapanire pe corp.” Sunt niste dureri ciudate, nepamantesti. Am luat si morfina. Doctorii nu stiau ce sa mai imi dea ca nu incetau, dar nu numai ca nu incetau, nu cedau, nu scadeau ca sa-ti permita sa poti trai. E mult mai greu sa fii bolnav decat sa fii concurent la cea mai dura cursa de ultramaraton.”

In acest timp, in tara, prietenii se mobilizeaza si incep o campanie de strangere de fonduri pentru a-i permite “primarului” sa isi mai acopere din costurile mari ale spitalizarii. Reactia generala este una extraordinara: mass-media preia cazul si il mediatizeaza, fanii si fotbalistii echipelor CSMS Iasi si Dinamo se mobilizeaza si scot la licitatie diferite tricouri, iar foarte multi oameni ii sar in ajutor. “ N- am cuvinte sa vorbesc de reactia oamenilor si sentimentul pe care mi-a fost trezit in momentele acelea grele, dar din pacate nu puteam sa le dau o veste buna. Nu se intrezarea nicio raza de optimism pentru ca situatia evolua din rau in mai rau ”.

Durerile au continuat sa-l macine. Medicii de la clinica i-au stopat chiar tratamentul dupa ce i-au descoperit o analiza care arata ca este la un pas de embolie pulmonara. Cu o mama eroina care ajunsese la 44 de kilograme vazand neputincioasa cum fiul ei se stinge, Ludo a inceput sa se gandeasca la ce-i mai rau. ”Cand am vazut ca nu cedeaza durerile, nici macar la morfina, am spus ca este cam capatul, dar nu venea nici capatul asta pentru a scapa mai repede de dureri. Am fost la biserica, in Germania, si m-am spovedit si impartasit. Nu mai rezistam la dureri, nu puteam sa mai dorm. Mama mea nu mai putea nici ea pentru ca stateam in aceeasi camera. Nu exista optiunea de a fi cazati in spital. Mergeai dimineata si dupa amiaza te trimitea acasa. In week- end era inchis si stateai la cazare. Daca mai veneai luni dimineata bine, daca nu, nu”, isi aminteste Ludovic experienta traumatizanta. Starea sanatatii i-a ramas precara si dupa 5 saptamani medicii ii dau de inteles ca nu mai au cu ce sa-l ajute. ”Mi-au recomandat sa trec pe produse naturiste si sa renunt la antibiotic. Am hotarat sa ma intorc in tara si sa raman pana cand cedeaza organismul pe antibiotic.”

Dupa 2-3 saptamani apar primele semne imbucuratoare si o minune ii mai atenueaza durerile insuportabile. Ba mai mult, Ludo, reuseste sa se ridice din pat si chiar sa faca un cros in jurul stadionului.” Si acum mai sunt pe antibiotic. Astept sa fac o consultatie sa vad ce pasi urmez in continuare.”

Pasii sunt inceti, dar siguri. Sunt pasi de om nascut sa fie invingator, nascut sa fie in competitie, sa nu cedeze. Mi-e greu sa gasesc un final pentru acest reportaj, poate pur si simplu pentru ca FINALUL nu este aici, iar cel mai bine asta o stie LUDO. O stie inca de cand isi poruncea sa-si mai invinga inca o data limitele murmurand versurile lui Radu GYR, undeva departe, pe un pat de spital din Germania: ” Infrant nu esti cand sangeri/nici ochii cand in lacrimi ti-s,/Adevaratele infrangeri,/ sunt renuntarile la vis.”

• …despre viitor:” Aconcagua 6961 m, EURO 2016, poate Trentapassi anul acesta , dar pana atunci organizarea unui concurs de alergare in padurea de la Barnova. I-ASI in TRAIL se va numi si va avea loc pe 10 aprilie. ” Ma ocup de organizare si mai uit ca ma doare in stanga,..in dreapta.”
• despre oameni prietenosi intalniti in expeditii…” cei mai prietenosi,… interesati, erau in Africa. Acolo erai omul alb si trebuiau sa traga de pe tine. Este clar ca din ei erau si multi interesati. Prietenosi, …dezinteresati, in Georgia si Armenia,dar mai ales in Armenia. Te opreau, te serveau cu un ciocanel de tarie si ceva de gustare. Nu-ti dadeau de baut asa pur si simplu, ca la noi, pana sa cazi sub masa. Ciocanelu, doua bucati de ceva…, mai tineau o cuvantare.”
• …despre prietenie:” Eu ziceam ca mi-am facut amici, dar viata mi -a dovedit ca au fost mai mult decat amici, chiar prieteni. Cand am avut problemele de sanatate au venit pentru mine, au organizat concursuri, licitatii, totul ca sa ma ajute .”
• …despre viata: ” prin ochii unui om care a trecut, de fapt nu pot sa spun ca a trecut pentru ca eu n- am trecut inca, eu inca trec… E greu de zis, de folosit cuvinte mari, dar ti se schimba un pic perspectiva despre viata cand ai probleme de sanatate. Poate erai prins de val, vedeai podiumuri… Acum ma bucur ca pot sa alerg. Te apropii putin si de Dumnezeu si de oamenii care s-au apropiat de tine atunci cand ti-a fost greu. Nu poti ramane indiferent si nu pentru ca iti propui tu asta, dar vine din interior.”