4 membri ai clubului „Pelicanii” din Iasi au fost aproape de a stabili un nou record national de distanta in Romania, la parapanta. Au petrecut peste 7 ore in zbor pe un traseu care a pornit de langa Iasi si a avut ca punct final Buzaul. „Entuziasmul la inceput de zi a fost la cote maxime. Asa am mascat emotia si palmele tremurande ce transpirau necontrolat. Sunt simptome pe care majoritatea dintre noi le au inaintea fiecarei decolari, frica pe care noi parapantistii o consideram benefica intrucat ascute simturile, atentia si concentrarea, atat de necesare unei zile de zbor reusite” dezvaluie Flavius Ionita pentru aimx.ro debutul unei zile ce urma sa devina istorica pentru membrii clubului.
„Spinoasa de Iasi a devenit Meca parapantismului din Romania”
In timp ce la Clopotiva sunt prezenti cei mai buni piloți de parapantă din toată lumea (peste 120 de parapantiști, din 40 de țări), pentru ca se află în plină desfășurare o etapa de Cupa Mondială, premiera pentru un eveniment de o asemena anvergura in Romania, Spinoasa de Iasi a devenit MECA Parapantismului din Romania.
aimx.ro a aflat cum a decurs ziua de 28 de iunie pentru 7 parapantisti ieseni. 4 au reusit sa parcurga 264 de kilometri in zbor. Ei s-au aflat la o distanta de doar 19 kilometri de recordul national stabilit de bucuresteanul Cristian Deacu.
„Ziua de 28 iunie a inceput pentru membrii Clubului Pelicanii Iasi cu un apel telefonic initiat la ora 07:30 AM. Unul din membrii clubului da alarma ca se anunta o zi de exceptie ca prognoza meteo si propune un plan de zbor pe cat de ambitios, pe atat de tehnic. Sunt analizate premisele unui zbor de distanta care comporta doua directii: fie o traversare a Carpatilor pana spre Brasov, fie o ruta cu cross wind si slalom printre CTR –uri si spatii aeriene interzise parapantistilor, pana dupa Buzau. Ambele rute au potentialul stabilirii unui nou record de distanta de zbor cu parapanta in Romania. Varianta in care ar trebui traversati Carpatii este abandonata repede, atunci cand din analiza prognozelor apar viteze ale vantului de 35-40 km/ora pe munti, la limita zborului cu parapanta in conditii de siguranta, moment pentru care se opteaza pentru destinatia Buzau” precizeaza Flavius Ionita.
Inainte de a pleca spre punctul de decolare s-au luat toate avizele de zbor de la Romatsa si de la Aviatia Militara Bacau pentru ca existau programate zboruri ale Migurilor. Flavius continua firul povestirii.
„Ajunsi la locul de decolare, fiecare isi cauta o trasa pentru a urca dealul, impinsi parca de nevoia de liniste si calm care are rolul de a tempera si limita greselile din timpul zborului. Odata cu a doua rafala de vant, spatiul de zbor din fata pantei devine neincapator. Se ignora toate regulile de prioritate de zbor la panta, in dorinta de “a prinde termica” bazandu-ne totusi pe experienta si atentia colegilor de zbor. Facem prima baza undeva la 1300 metri altitudine dupa ce traversam o usoara inversiune pe la 1000 metri care ne scutura bine. Unul reuseste sa plece cu primul ciclu, ceilalti 5 cu al doilea, si unul ramane in dinamica la panta reusind evadarea spre baza norului 15-20 minute mai tarziu. Reusim sa formam un gaggle de 5 zburatori la cea de-a treia termica, o ora mai tarziu ramanem 4 si ne tinem de planul de zbor desenat acasa pe calculator.”
Aterizare cu vant din fata de 30 de km/h si emotii.
Ziua de 28 iunie putea aduce un nou record national de distanta? Raspunde tot Flavius Ionita.
„Vedem Romanul, apoi Negrestiul, Vasluiul mult in stanga, Focsaniul, moment in care renuntam sa mai folosim statiile si urlam de bucurie unii la altii ca tocmai am depasit bariera de 200 km parcursi in linie dreapta. Putin mai tarziu, dar totusi la 7 ore jumate de la decolare , se intrevede Buzaul.
Dupa o discutie precipitata la statii in care dezbatem daca este mai important sa incercam doborarea recordului de distanta in Romania, de 283 km, moment in care ne aflam undeva la aproximativ 264 km si numai din coborarea de la baza norului (cu vant de spate) puteam sa parcurgem cu usurinta alti 10-12 km, fiind doar la o termica distanta de atingerea obiectivului, optam sa ne bucuram de o aterizare in siguranta: pe vant de fata, de peste 30 km/h, pe cel mai mare camp pe care l-am putut identifica in proximitatea Buzaului, ajungem la sol parasutat, fiecare cu emotie pentru sine si apoi pentru cei care inca se aflau in aer. Toti cei 4 „pelicani” am aterizat in acelasi loc dupa ce am tinut cu dintii sa ramanem echipa. Urmeaza o bere si o masa copioasa apoi o recuperare facila, cu autocarul, din Buzau spre Iasi.”
Flavius Ionita, Vasea Ursache, Ovidiu Avornicesei si Tedy Budulan au zburat 264 de kilometri. Victor Ciprian Vornicu a aterizat cu 24 de kilometri mai devreme, in timp ce Stefan Adam a zburat 170 de kilometri.
Bilantul zilei pentru „pelicani”:
In clasamentul zilei, „pelicanii” au punctat mult in fata atat a celor 79 zboruri inregistrate in tara, in ziua respectiva, dar si a zborurilor inregistrate in tot anul competitional 2022 de pana acum, propulsand clubul pe locul 1 pe tara. Cel putin temporar „pelicanii”ocupa si cele 3 pozitii ale podiumului la toate disciplinele PG (paragliding) OPEN, PG SPORT si PG Standard in concursul national de zbor cu parapanta.
Autor: Vlad Lucian Arhire