Ultrarunning Barcelona a inceput sambata la pranz. Romanii Mariana Nenu, Andrei Ailenei, Sorin Andrici alearga in cursa de 24 de ore, in timp ce Marius Vlasa este inscris la 12 ore. Competitia, care se afla la doar a doua editie, propune si o cursa de 6 ore.
Andrei Gabriel Ailenei este pe podium dupa 6 ore de concurs. Recordul lumii este in pericol
Concursul de 24 de ore este condus de Fotis Zisimopoulos, castogatorul Spartathlonului 2021. Grecul face o cursa incredibila dupa primele 6 ore. A alergat 81,2 de kilometri, cu un pace de 4,26 min/km. Daca ar tine-o in acelasi ritm estimarea ar arata, in dreptul numelui sau, 328 de kilometri dupa 24 de ore. Recordul mondial ii apartine lituanianului Aleksandr Sorokin, care a reusit in 2021 un 309, 4 kilometri, cu 6 mai multi decat legendarul grec Yiannis Kouros in 1997.
Poloneza Dominika Stelmach este pe locul 2, la general, si conduce competitia feminina, cu 78 de kilometri alergati dupa 6 ore.
Campionul national de Backyard Ultra, Andrei Ailenei, face o cursa solida. Ieseanul este pe locul 3 overall cu 75,2 km . Cel mai bun rezultat romanesc pe aceasta distanta ii apartine medicului chirurg Iulian Filipov, un fabulos 277,476 kilometri, alergati in aprilie 2021 la Nationalele de la Bucuresti.
Al doilea roman in clasament este Sorin Andrici, locul 9, cu 63,2 km.
Mariana Nenu este pe 4 la feminin cu 61,6 de kilometri alergati dupa 6 ore si un pace ce i-ar permite sa spere la doborarea recordului national: 236,33 km, Mara Guler Cionca (CS Univ. Arad) – 24H feminin.
Ultrarunning Barcelona se desfasoara pe stadion, pe pista. „Bucla” are 400 de metri
Marius Vlasa este pe podium la 12 ore in compania unor ultramaratonisti „uriasi”. Romanul a alergat 71 de kilometri intr-o cursa dominata de celebrul spaniol Ivan Penalba Lopez, cu 84 de kilometri si a pus si el gand rau reocrdului national la 12 ore.
Langa alergatorii romani se afla si antrenorul Bogdan Adrian Mihai, pe partea de „asistenta si prietenie”. Traseul este unul foarte rapid, iar vremea este perfecta pentru alergare la Barcelona. Pe aimx.ro va vom tine la curent cu evolutia romanilor si cu „starea” recordului mondial la 24 de ore de alergare.
Recordurile stabilite la editia din 2021a Ultrarrunning Barcelona:
Iván Penalba, nou record spaniol, 12h Best: 158,631 Km
Noora Honkala, nou record finlandez, 12h Best: 137,171 Km
Isa Sandoval, nou record spaniol, 50 miles Best: 8h13’57”
Iván Penalba, nou record spaniol, 50 miles Best: 5h28’46”
Noora Honkala, nou record finlandez, 50 miles Best: 6h38’50”
Autor: Vlad Lucian Arhire