Maria Stancu a crescut miza. Evolueaza la Elite si ramane la fel de ambitioasa. La 19 ani cu munca, devotament, antrenamente si ambitie poate fi un reper in ciclismul romanesc!
Maria Stancu a crescut! La 19 ani aduna titluri si distinctii!
”Cucerirea acestui titlu de campioana nationala la contratimp inseamna confirmarea muncii mele pentru anul in curs. Am reusit sa cresc in viteza cu 2 km/h fata de anul trecut.”-Maria Stancu

Maria are 19 ani si participa pentru prima data la categoria Elite.
”Trebuie luat in calcul faptul ca in acest an, din cauza situatiei actuale, m-am antrenat 3 luni in mare parte pe rulou. Am avut posibilitatea sa ies si pe sosea, dar sa si invat pentru examenul de Bacalaureat pe care l-am luat cu o nota foarte buna.”-Maria Stancu
Cel mai pretios titlu al Mariei a fost obtinut anul trecut cand a devenit campioana balcanica la proba de contratimp. Concursul a fost in Bosnia si Hertegovina, la Trebinje.
Romania nu a mai avut campioni balcanici la ciclism de 30 ani.

”Cel mai greu concurs al meu a fost Campionatul European de fond. Intrecerea a fost la Alkmaar, in Olanda, in 2019. O cursa de 70 km desfasurata pe un circuit in centrul orasului cu piatra cubica si 16 viraje in conditii de ploaie.
Pasiunea mea pentru ciclism a inceput in vara anului 2016 cand varul meu m-a luat cu el la un antrenament. Mi-a placut foarte mult sa merg pe bicicleta! Antrenorii au vazut ca am potential si m-au legitimat la clubul CS Olimpia Bucuresti. In scurt timp am inceput sa particip la concursuri, sa obtin podiumuri si sa cresc in valoare.”-Maria Stancu
Maria a vorbit pentru AIMX si despre colaborarea cu antrenorii ei.
”Am inceput in urma cu 4 ani, cu Mihai Anghel si Mircea Brebene, iar colaborarea se desfasoara intr-o armonie perfecta. In continuare sper sa se desfasoare Campionatele Nationale de Velodrom cat si Campionatele Balcanice de sosea. Am obiectivul sa obtin rezultate cel putin la fel de bune ca si anul trecut.”-Maria Stancu
Pe AIMX puteti citi aici si despre obiectivul pe care il are campionul Daniel Crista
Autor Ovidiu Pețenghea





