sâmbătă, decembrie 2, 2023
AcasăFII DE NEOPRITȘtiri AIMXAnca Săveanu urcă pe podium în Antalya. Medalie la floretă!

Anca Săveanu urcă pe podium în Antalya. Medalie la floretă!

Anca Săveanu urcă pe podium în Antalya. Medalie la floretă după un stagiu de pregătire în Turcia condus de antrenorul federal Petre Ducu și de antrenorul Virgil Sălișcan. La turneul satelit din Antalya, Maria Boldor, Mălina Călugăreanu, Emilia Corbu, Andreea Dincă, Andreea Gheorghe, Anca Săveanu și Teodora Șofran au trecut de faza grupelor intrând pe tablou din faza 16-imilor.

Anca Săveanu urcă pe podium în Antalya după ce a reușit cea mai bună evoluție dintre floretistele tricolore în Turcia.

Anca a trecut de Freya Cenker (Turcia), cu 11-10, iar în optimi a învins o altă sportivă din Turcia, pe Elif Su Ay, cu 15-6. În sferturi, Anca a trecut de Nok Sze Daphne Chan (Hong Kong) cu 12-6. În semifinale, Anca Săveanu a luptat împotriva singaporezei Maxine Jie Xin Wong, în fața căreia a cedat cu 11-15 și a rămas cu medalia de bronz.

Maria Boldor a învins-o pe turcoaica Almila Birce Durukan, cu 15-8, iar în optimi a avut un meci cu Mălina Călugăreanu, care o eliminase, în turul anterior pe Teodora Șofran (15-2). Confruntarea dintre Maria și Mălina a fost câștigat, cu scorul de 15-9, de Maria, care s-a calificat astfel pentru sferturi. Ajunsă în primele opt, Maria a pierdut extrem de greu în sferturi la sportiva care avea să câștige turneul, turcoaica Irem Karamete, scor 14-15.

Emilia Corbu s-a calificat și ea în optimi, după 15-10 cu Nataly Michel, din Mexic. A fost însă eliminată de finalista singaporeză Maxine Jie Xin Wong, la care a cedat cu 9-15.

Andreea Gheorghe a ieșit din faza 16-imilor, eliminată de Nok Sze Daphne Chan (Hong Kong), în fața căreia a cedat cu 9-15.

Andreea Dincă a pierdut greu, în aceeași fază, la turcoaica Elif Su Ay, cu 14-15. Maria Boldor s-a clasat pe locul 6, Mălina Călugăreanu a fost a 12-a, Emila Corbu a încheiat pe poziția 14, Andreea Dincă pe locul 17, Andreea Gheorghe pe locul 20, iar Teodora Șofran a fost pe locul 23.

Sursa Federatia Romana de Scrima

Pe AIMX  citiți și articole despre români implicați în competiții de alergare. Detalii aici!

Autor: Ovidiu Pețenghea

DIN ACEEASI CATEGORIE
- Reclamă -

CELE MAI POPULARE