Ancuța Bobocel la final de Campionat European de cros. A participat pentru a 11-a oară. Echipa României, pentru care au punctat primele trei, a fost compusă din Ancuţa Bobocel Lădaru (loc 24 la individual, 28 minute 53 secunde), Roxana Rotaru (locul 31, 29 minute 00 secunde), Claudia Prisecaru (locul 52, 29 minute 43 secunde), Adelina Bălţoi (locul 61, 30 minute 23 secunde), Liliana Dragomir (locul 65, 30 minute 45 secunde), Elena Panaet (locul 70, 31 minute 51 secunde).
Ancuța Bobocel la final de Campionat European de cros. A fost cea mai bine plasată româncă la Fingal-Dublin (Irlanda).

”Sunt recunoscătoare, pentru această călătorie minunată, prin care am trecut până astăzi la a 11-a mea participare la acest gen de eveniment atletic. Pentru prima dată nu am adus României nici o medalie ,nici la individual,nici cu echipa. Lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată în cele 11 ediții în care am participat. Echipa României de senioare a terminat pe locul 9 la echipe din 13 țări europene. Însă un lucru vreau să spun ,că acest loc 9 pe echipe, este o performanță extrem de muncită, în cele mai grele și insuficiente condiții de pregătire ne specifică, pentru acest gen de competiție majoră. …din păcate…. Atletismul Românesc își pierde încet, dar sigur, cei mai buni sportivi ,dacă nu se strâng rândurile cât mai curând posibil. … Cu toate aceste momente de conștientizare dureroase,sper din tot sufletul, ca cine are frâiele în mâini, să se trezească la realitate și să se lase scuzele și să se caute URGENT soluții !”-Ancuța Bobocel pe pagina de socializare
Ancuța lansează un semnal de alarmă!
”Semi-fondul românesc „moare” …. Însă vreau să felicit din tot sufletul, pe toți sportivii și antrenorii prezenți la această competiție majoră, în care au reprezentat cum au putut ei mai bine România! Vă doresc multă sănătate și baftă pe mai departe! Domnilor/Doamnelor antrenori , faceți o diferență, acolo unde aveți dreptul la cuvânt, vot,propuneri!!! Nu vă mai mulțumiți cu FOARTE PUTIN !!! Sportivii au cel mai mult de suferit!! La sosire , mi-am așteptat toată echipa să sosească și să le felicit din tot sufletul, pentru cât au tras fiecare în parte. Una din colege s-a accidentat grav la talpă, însă nu a ,abandonat cursa!”
Ancuța Bobocel la final de Campionat European de cros este multiplă medaliată, campioană și este obișnuită cu performanța!
”Eram singurele care aproape plângeam de locul obținut, noi cele care an de an luam medalie cu echipa si uneori ,eu si la individual . Eram pline de furie că nimănui nu-i mai pasă de munca semi-fondistilor și suntem puși în fața faptului împlinit de a ne mulțumi doar cu participarea la această competiție majoră. … De ce s-a ajuns aici ? Când s-a ajuns aici ? Personal țin să mulțumesc din tot sufletul Domnului Director de la clubul la care sunt legitimată , Pavel Badea ,pentru sprijinul financiar, prin condițiile de pregătire pe care mi le-a pus la dispoziție, necondiționat de când am revenit atât, după prima naștere în 2015 ,când NIMENI NU MI-A DAT „CREDIT” ,că voi reveni în marea performanță și am demonstrat cât de tare s-au înșelat. … cât și după revenirea de la a 2-a naștere. Nu voi uita niciodată acele momente!!! Vă voi fii veșnic recunoscătoare Dl. Adrian Tudor și Dl.Badea”
Pe AIMX citiți aici și despre participare masivă de la concursul de 24h de alergare de la Barcelona: Cristina Constantin are cel mai bun rezultat românesc!





