Andrei Preda e lansat în etapele din Cupa Mondială la Schi Alpinism. A participat la Pal Arinsal, Andorra și a postat pe pagina de socializare: ” Andorra a găzduit a treia Cupă Mondială de schi alpinism a sezonului! Chiar dacă focusul este pentru probele mai scurte, respectiv sprint și ștafetă mixtă, de data asta am luat startul în proba de individual! Din păcate zăpada este tot mai puțină de la an la an! Este prima probă de individual la care iau startul, organizată integral pe pârtiile de schi! Chiar și așa, a fost o cursă grea și intensă în care am ocupat locul 34! Urmează Cupa Mondială din Boí Taüll, Spania, cu probele de sprint și ștafetă mixtă!”

Andrei Preda e lansat în etapele World Cup. Se află pe 94. PREDA Andrei-Gabriel reprezintă România la schi alpinism, disciplină pe care o practică după ce a concurat la alergare montană.
„Am început să practic alergarea montană relativ la vârsta de 18 ani, iar schi alpinismul trei ani mai târziu. Am avut avantajul practicării schiului alpin de la o vârstă fragedă. Prima competiție de alergare montană la care am participat s-a desfășurat la mine acasă, la Azuga. La finalul competiției, epuizat fiind, mi-am spus că nu mai vreau să repet acea experiență, însă am continuat să mă antrenez și să concurez, devenind un mod de viață pentru mine!”
Pe AIMX citiți și articole despre români implicați în competiții de alergare. Detalii aici!
Autor: Ovidiu Pețenghea