Cătălina Stănescu a câștigat Crystal Skate. Sportiva este legitimată la ACS EduSport București și este antrenată de Andreea-Cristina Pascu (fostă lonescu). Sportiva este bursieră a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și bursieră a Fundației Ion Ţiriac. Distincții care reflectă atât valoarea sa sportivă, cât și seriozitatea și consecvența Alexandrei Cătălina în patinajul artistic. Cătălina Stănescu a obţinut rezultate remarcabile în competițiile interne și internaționale.
Cătălina Stănescu a câștigat Crystal Skate. Andreea-Cristina Pascu o antrenează pe Alexandra Cătălina.
Un reper important al parcursului său îl reprezintă câştigarea de două ori a turneului internațional European Criterium, competiție de tradiție în calendarul patinajului artistic european, care reunește sportivi de top din mai multe țări.
”După două sezoane mai puțin reuşite, marcate de provocări sportive și o perioadă necesară de reconstrucție tehnică și mentală, Cătălina a demonstrat capacitatea de a reveni puternic în competiții. Procesul de maturizare și reluare a încrederii a fost vizibil atât în antrenamente, cât şi în evoluțiile sale recente pe gheață. Confirmarea acestui progres a venit în săptămâna recent încheiată, când Cătălina a obţinut locul I la categoria Intermediate Novice în cadrul competiției internaționale Crystal Skate. Categoria Intermediate Novice Girls a reunit 12 sportive, reprezentând 5 țări: România, Ucraina, Bulgaria, Grecia şi Israel, ceea ce conferă acestui rezultat o valoare competiţională ridicată. Cătălina s-a impus clar în clasament, obținând cel mai mare punctaj total al categoriei. Cătălina s-a distanţat de principalele contracandidate. Această victorie are o valoare sportivă deosebită, marcând revenirea sa în prim-planul competițional și validând munca depusă după o perioadă dificilă. Cătălina Stănescu este o sportivă ambițioasă, disciplinată și receptivă la procesul de antrenament, cu o atitudine matură şi obiective clare pentru etapele următoare ale carierei sale. Evoluția sa recentă o recomandă drept o sportivă aflată într-un moment de relansare competitivă, cu perspective reale de consolidare a performanței în sezoanele viitoare.”-Andreea-Cristina Ionescu.
Și Luiza Elena Ilie a colaborat cu Andreea. În prezent comentatoare la Digisport, Luiza a vorbit pentru AIMX despre momentul în care a trecut de la patinaj în competiții la evenimente și comentarii în direct la cele mai tari concursuri de patinaj artistic. Recent a comentat cu Monica Bucur evoluția pe care Julia Sauter a avut-o la Campionatul European înainte de participarea la Jocurile Olimpice.
”Să fiu sinceră, uneori încă mă întreb de ce m-am retras din cariera competițională. De multe ori, în special când comentez competițiile din circuitul Seniorilor, mi se face dor de atmosfera de concurs – emoții la cote maxime, vestiare pline de patinatori gata să dovedească pe gheață că sunt cei mai buni și de miros de fixativ de păr, antrenori care urmăresc scorurile online făcând calcule estimative despre ce loc vor ocupa sportivii lor…
Dar îmi amintesc după cât de scump este patinajul artistic și de condițiile nu tocmai perfecte din România.
Un patinator care se antrenează într-o țară ce oferă mai multă atenție unui sport de nișă are parte zilnic de: 6 ore de antrenamente pe gheață, 2 ore de pregătire fizica off-ice și stretching, 1 ora de dans sau de balet. Cei care nu au acces la un asemenea program, aleg sa se mute unde acesta este posibil.
Cât timp am concurat, nu aveam acces la gheață mai mult de 2 ore pe zi, iar pregătirea pe uscat poate ajuta doar până la un anumit punct. Chiar dacă părinții mei au reușit să-mi facă rost de sponsorizări pe timpul adolescenței, acestea nu puteau acoperi costurile care ar fi venit cu mutarea din țară pentru a avea parte de o pregătire propice. Compromisul care a funcționat pentru mine a fost să plec pe timpul verii în cantonamente de pregătire în alte țări.
Nici echipamentul nu este ieftin. O pereche de patine noi (ghetele + lamele) pot ajunge la peste €1000 – ele trebuie schimbate după 1-2 sezoane maxim, costumele pentru programe €500-€800 – cate două costume, schimbate în fiecare sezon.
Mai există și costurile care depind de la o competiție la alta: taxe de participare, deplasare, cazare, mese, etc. (pentru competițiile de anvergură, acestea sunt acoperite de federații, comitete olimpice sau organizatori, dar ele sunt puține în sezon, deci, în general, costurile sunt suportate de sportivi si familiile acestora).
Această lipsă de resurse care, din nefericire, ține mulți patinatori departe de podiumurile internaționale, este probabil motivul principal pentru care m-am retras din activitatea competițională. În condițiile date este foarte greu să faci progrese și ajunsesem într-o categorie unde simțeam că sunt mult în urma altor fete de vârsta mea, în special după pandemie când nu am avut acces la antrenamente pe gheață – o perioadă după care mi-a fost destul de greu să-mi reintru în forma în care eram cu un an înainte.
Acest lucru m-a demoralizat profund, iar antrenamentele păreau să nu se îmbunătățească, indiferent de cât efort depuneam. La aproximativ o lună după ce revenisem pe gheață, aveam programată o competiție. Nu mă simțeam deloc pregătită pentru ea, însă am simțit o presiune clară din partea antrenorilor să particip. Programul scurt nu a mers bine, am făcut multe greșeli și știam că, în programul liber, chiar și cu o evoluție perfectă, ar fi fost aproape imposibil să recuperez punctele pierdute.
Chiar înainte să fiu anunțată la start, i-am spus antrenorului meu că nu vreau să concurez. Evident, nu este cea mai bună reacție pentru un sportiv aflat în plin concurs, dar, ca adolescentă, eram copleșită de emoții pe care nu știam cum să le gestionez. Abia peste câțiva ani am realizat că acel moment a fost, de fapt, o încercare stângace de a-i spune că am nevoie de mai multă susținere. Atunci nu aveam cuvintele potrivite și nici maturitatea necesară pentru a înțelege ce simțeam cu adevărat.
Cred că l-am surprins profund; eram cunoscută pentru o personalitate de luptătoare, care părea că s-a evaporat într-o fracțiune de secundă. A rămas uitându-se la mine fără să spună nimic, până când m-am întors cu spatele la el, am împins de două ori în gheață, m-am prezentat și m-am așezat în poziția de început. Interacțiunea nu a durat mai mult de patru secunde, dar pentru mine a părut o eternitate. O lacrimă a început să mi se prelingă pe obraz odată cu primele acorduri ale muzicii. Am terminat programul liber plângând în tăcere, cu un punctaj mic, influențat de greșelile făcute.
Am plecat imediat acasă și am decis să iau o pauză de la antrenamente. M-am întors pe gheață abia după două săptămâni, hotărâtă să patinez doar de plăcere pentru restul sezonului. Tot atunci am încheiat colaborarea cu antrenorul meu, care mi-a înțeles decizia.
Timp de aproximativ jumătate de an m-am antrenat singură, perioadă în care mi-am regăsit treptat iubirea pierdută pentru acest sport. Ulterior, o antrenoare mi-a propus să colaborăm. Nu eram încă sigură dacă voi reveni în competiții, iar ea nu m-a grăbit să iau o decizie. După o lună de lucru împreună, mi-am recăpătat încrederea în mine, am pus la punct elementele necesare pentru concurs și am început să lucrăm programe noi. Alături de ea m-am calificat la două Grand Prix-uri de juniori și la FOTE, obținând rezultate foarte bune la competițiile naționale și internaționale.
Chiar și așa, se apropia tranziția către categoria de seniori, unde cerințele sunt mult mai mari. Eram conștientă că, fără o pregătire intensă pe gheață, similară cantonamentelor din străinătate la care participam vara, șansele de a mă califica la competiții importante erau foarte mici. Și aici revenea problema principală: în România nu aveam acces la mai mult de două ore de gheață pe zi, iar resursele financiare necesare pentru a mă antrena constant în străinătate pur și simplu nu existau.
Nu am renunțat la patinajul competițional pentru că mi-am pierdut pasiunea pentru acest sport. Din contră, dorința de a patina și iubirea pentru gheață au fost mereu acolo. Am renunțat pentru că pasul următor din cariera mea cerea resurse – timp pe gheață, sprijin financiar și condiții de pregătire – la care pur și simplu nu aveam acces. Într-un sport atât de costisitor și de dependent de infrastructură, diferența nu o face doar talentul sau munca depusă, ci și contextul în care te afli. Iar în acel moment am ales să fiu realistă și să-mi protejez atât echilibrul emoțional, cât și relația cu patinajul, chiar dacă asta a însemnat să închid un capitol important din viața mea.”-Luiza Ilie.
