Constantin Popovici este la două sărituri de titlu în Seria Mondială Red Bull Cliff Diving

0
348
Cătălin Preda are bronz la Mondiale! Ce a pățit Constantin Popovici

După o pauză de 20 de săptămâni, cea mai lungă din istoria Seriei Mondiale Red Bull Cliff Diving, cei mai buni 24 de săritori de la mare înălțime din lume, la masculin și feminin, au făcut spectacol în prima zi din Noua Zeelandă, locul unde este programată ultima etapă din 2023.

Duminică sunt programate săriturile fără un grad de dificultate maxim impus, Constantin
Popovici (foto) fiind la un pas de o performanță senzațională, aceea de a deveni primul român care câștigă Trofeul King Kahekili.

Cătălin Preda, cel de-al doilea român cu statut permanet în această competiție, are șanse mari să încheie sezonul 2023 pe podium la general

Inițial, etapa din Noua Zeelandă, inclusă în premieră în calendarul celei mai spectaculoase competiții de sărituri în apă de la mare înălțime, ar fi trebuit să se desfășoare pe 19 noiembrie, dar din cauza unor probleme legate de calitatea apei din portul Waitematā (Auckland) runda a fost repgrogramată pentru 27 și 28 ianuarie.

În sezonul 2023, Constantin Popovici a fost permanent implicat în lupta pentru titlu, săritorul român fiind pe prima poziție la general înaintea acestei etape, cu un avantaj de 133 de puncte față de britanicul Aidan Heslop. Cătălin Preda, cel de-al doilea român cu statut permanet în această competiție, are șanse mari să încheie sezonul 2023 pe podium la general, fiind pe locul patru în acest moment, la doar 45 de puncte în spatele spaniolului Carlos Gimeno și mult mai bine clasat decât acesta în clasamentul etapei finale. Runda din Auckland a început sâmbătă cu primele două sărituri care au gradul de dificultate impus, iar Constantin Popovici ocupă poziția a opta cu un total de 148,60 de puncte, la 15,2 puncte în spatele lui Aidan Heslop care este pe locul secund în clasamentul provizioriu al ultimei etape din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving.

Concursul se poate urmari LIVE, aici !!!