Daniela Haralambie a urcat în clasament după etapa care s-a încheiat în Cupa Mondială de la Lillehammer. După competiția din Norvegia, în program este, în perioada 08-11 decembrie, întrecerea de la Titisee-Nestad (Germania).
Daniela Haralambie a urcat în clasamentul general al Cupei Mondiale și este acum pe locul 27. Daniela a ocupat locul 19 în calificări cu o săritură de 121 metri și a obținut locul 25 în competiția din Norvegia.Urmează etapa din Germania.
Daniela are în palmares și un rezultat istoric pentru România la sărituri cu schiurile! Brașoveanca Daniela Haralambie (CS Dinamo) s-a clasat pe locul 13 la Campionatului Mondial de schi nordic. Întrecerile care au fost la Seefeld, în Austria. Sportiva din Săcele a adunat 220,6 puncte. Haralambie a avut sărituri de 95.5 metri și 98 de metri. În 2019 sportiva a ocupat locul 13 la Campionatul Mondial de la Seefeld. La Jocurile Olimpice din 2022 de la Beijing a ocupat locul 25.
Sportivii României au concurat să acumuleze cât mai multe puncte în competiții pentru a crește cota pe națiune și efortul le-a fost răsplătit: ”Săriturile” au obținut 4 locuri la Jocurile Olimpice din China.
Noua misiune este pentru participarea în Italia. Milano/Cortina d’Ampezzo vor găzdui Jocurile Olimpice de iarnă din 2026. Italia a mai găzduit de două ori Jocurile Olimpice de iarnă, în 1956 la Cortina d’Ampezzo şi în 2006 la Torino.
Jocurile Olimpice de iarnă vor fi găzduite din nou în Europa după ediţiile din 2018 (PyeongChang/Coreea de Sud) şi 2022 (Beijing/China) găzduite în Asia. Ultima ediţie europeană a fost cea din 2014, de la Soci.
Din lipsa susţinerii populare şi a costurilor, au renunţat rând pe rând Calgary (Canada), Graz (Austria), Sapporo (Japonia) şi Sion (Elveţia), în timp ce CIO a blocat candidatura staţiunii turce Erzurum în octombrie 2018.
Pe AIMX citiți și articole din natație!