David Popovici a obținut a patra victorie din tot atâtea curse în finalele probelor în care a evoluat la Campionatele Naţionale. Întrecerile de înot în bazin de 50 de metri pentru seniori, tineret şi juniori I-II au fost găzduite din nou la Otopeni.
David Popovici a obținut a patra victorie după succesul la 100 metri liber. Sportivul antrenat de Adrian Rădulescu a dominat actuala ediție a Naționalelor! Top trei completat de Patrick Dinu și de George Adrian Raţiu

“Sunt foarte mulţumit. Cred că n-am mai coborât de aproape un an sub 48. Cred că da, sunt în grafic pentru JO. Mă bucur că am îndeplinit obiectivul principal la aceste campionate şi anume să mă calific la Campionatele Europene. Singurele obiective pentru JO sunt să dau tot ce am mai bun. Mai mult decât atât nu am ce să fac”, a declarat Popovici în direct la TVR Sport.
Pentru David Popovici urmează Mare Nostrum în Barcelona şi Campionatele Europene din Serbia, iar apoi Jocurile Olimpice.
Sâmbătă, la Otopeni, David a încheiat la 100 de metri în 47 de secunde şi 86 de sutimi. Pe locul doi s-a clasat Patrick Dinu (49.16), iar pe poziţia a treia a terminat George Adrian Raţiu (49.53).
David Popovici a debutat miercuri la actuala ediție a Campionatelor Naționale de la Otopeni.
David Popovici, antrenat de Adrian Rădulescu la Dinamo a înotat pe culoarul 4 şi a câştigat finala de la 50 de metri liber masculin cu 22.27. Pe locul secund s-a clasat George Raţiu, cu 22.43, iar pe trei a încheiat Patrick Dinu, cu 22.76.
David Popovici a câştigat, vineri, medalia de aur în proba de 400 metri liber.
“Cred că dacă nu e cel mai bun timp, e fix acolo… A fost o cursă foarte frumoasă. Nu e cursa mea preferată, dar e o provocare şi am considerat că trebuie să încerc să înot 400”, a declarat Popovici la finall cursei, în direct la TVR Sport.
Popovici a încheiat cursa cu timpul 3:47.54. Pe locul doi s-a clasat Vlad Stancu (3:54.38), iar pe trei a terminat Nandor Nagy (3:55.56).
Pe AIMX citiți și articole despre români implicați în competiții de alergare. Detalii aici!
Autor: Ovidiu Pețenghea






