ENDUROMAN. Vlad Tanase dupa probele de inot si bicicleta: ” Zici ca m-a lovit tramvaiul”:)

0
1094

Lumea „ENDUROMAN” este locul unde se fabrica legendele. Asa ii motiveaza organizatorii pe participantii de la Festvalul Evenimentelor Ultra Enduroman. Se desfasoara in perioada 5-8 mai in sudul Marii Britanii, Hampshire, pe domeniul unei proprietati private intr-un peisaj ce-ti taie rasuflarea. Pentru Vlad Tanase a fost o noapte alba, pe bicicleta. Triatlonistul roman este unul din cei 18 participanti ( 3 femei si 15 barbati) care au luat startul in concursul de dublu ENDUROMAN in regim continuu. Adica: 7,6 km inot, urmati de 360 pe bicicleta si 84 in alergare.

In aceasta dimineata Vlad a incheiat, dupa o noapte de pedalat,  proba de bicicleta. Vlad a iesit al saselea din apa dupa 2 ore 46 de minute si 13 secunde si a incheiat proba de bicicleta in 18 ore 28 de minute si 18 secunde, al noualea timp in clasamentul general. Pentru a fi considerat finisher un concurent nu trebuie sa depaseasca timpul total de 43 de ore.

” Zici ca m-a lovit tramvaiul” a raspuns Vlad atunci cand a fost intrebat cum se simte de Madalin Ilie, cel care ii asigura suportul. ” A avut ceva probleme cu spatele, dar se simte bine acum. Totul este ok. Vlad e pe proba lui favorita ( alergare)” a spus , pentru aimx.ro, Madalin.

Pentru romanul care a participat si la celebra cursa arctica 6633, ENDUROMAN este doar o inclazire pentru ceea ce urmeaza in toamna ( 16 septembrie ) :THE BRUTAL, 11,4 km inot,540 pe bicicleta si 126 in alergare.

” Au trasee frumoase. Este frumos. O luam usor, usor si il terminam si pe asta. De-abia acum imi dau seama ce ma asteapta acolo, la Brutal. Am crezut ca nu voi mai putea alerga, atat de praf am fost la bicicleta. Ultimele doua, trei ture abia asteptam sa se termine. Nu mai puteam .M-am dat jos de vreo doua, trei ori ca imi venea sa dau cu ea in sant. Fiecare are muntele lui de urcat. Este unul din muntii mei. Nu cu altii trebuie sa te iei la intrecere ci cu tine. Marti mergem la birou. ” 🙂 – Vlad Tanase intervievat de Madalin Ilie in timpul alergarii.