Serafima Moscalu se apropie de calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris după rezultatul din Japonia. A evoluat entuziasmant la Grand Slamul de la Tokio, în cadrul categoriei de 70 de kilograme, învingând-o în finala mică pe campioana Rusiei. Serafima, judoka antrenată la ”U”- CSM Cluj de Gianina Andreica ia o opțiune serioasă pentru Jocurile Olimpice de anul viitor de la Paris.
Serafima Moscalu se apropie de calificarea la Jocurile Olimpice după ce a reușit să urce pe podium în Japonia. Încrederea și determinarea i-au adus bronzul. Ea a câștigat pe rând cu Maia Goshen (Israel), Mayu Honda (Japonia), a cedat împotriva olandezei Van Dijke, apoi le-a învins pe Elvismar Rodriguez(Venezuela) și pe Madina Taimazova. Anunță Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
În noiembrie, sportivele române Florentina Ivănescu şi Serafima Moscalu s-au oprit în optimile de finală, la Campionatele Europene de judo de la Montpellier (Franţa).
În limitele categoriei 70 kilograme, Serafima Moscalu a intrat direct în turul secund, în care a trecut de austriaca Elena Dengg, însă în optimi a fost învinsă de croata Lara Cvjetko.
În primul tur la categoria 63 kilograme, Ivănescu a trecut de austriaca Magdalena Krssakova, dar în optimi a pierdut în faţa polonezei Angelika Szymanska, ulterior medaliată cu bronz.
Tot la categoria 63 kilograme, sportiva română de origine cubaneză Amanda Zuaznabar-Torres a cedat în primul tur în faţa rusoaicei Kamila Badurova.
La categoria 73 kilograme, Alexandru Raicu a fost învins în primul tur de rusul Danil Lavrentev.
România a participat cu şase judoka la Campionatele Europene din Hexagon, ceilalţi doi reprezentanţi fiind Alex Creţ (categoria 90 kg) şi Mircea Croitoru (categoria +100 kg).
Pe AIMX citiți și articole despre români implicați în competiții de alergare. Detalii aici!
Autor: Ovidiu Pețenghea