Rezultate Baneasa Race Winter Edition: au castigat Corneschi si Lutic

157

Duminica dimineata a avut loc o noua editie a concursului de alergare Baneasa Race Winter Edition. S-a dat startul in doua probe: cros, 11 kilometri si semimaraton. Temperatura a fost cu 2,3 grade peste 0, iar concurentii s-au bucurat si de un „soare cu dinti”. Cel mai rapid alergator la cros a fost Cristian Lutic.”Traseul a fost bun. Il stiam si de la editia de tomana. Asa ca a fost totul perfect” a declarat castigatorul concursului. 

Cristian Lutic a fost castigatorul crosului la Baneasa Race Winter Edition. Startul s-a dat in 6 „valuri”

Potecile din padurea Baneasa au fost calcate din nou de sute de alergatori care s-au bucurat de un nou concurs. Cristian Lutic a fost numarul 1 la cros. A ajuns la finish in 37 de minute si 34 de secunde. Andrei Livezeanu a terminat pe locul 2 cu 38 de minute si 52 de secunde, in timp ce ultima treapta a podiumului a fost ocupata de Ionut Timofte 40:46. In top 10 OPEN a intrat si prima fata care a ajuns la finish. Este vorba de Oana Diana Miruna Ivanescu. Oana a parcurs traseul in 45 de minute si 19 secunde. Claudia Necula a fost la doar 8 secunde in spatele castigatoarei, iar a treia alergatoare a fost Mara Voicu 46:46.

Semimaratonul a fost castigat de Alexandru Corneschi

Proba de semimaraton din cadrul Baneasa Race Winter Edition i-a revenit alergatorului Alexandru Corneschi. Alex a terminat cu timpul de 1 ora, 12 minute si 30 de secunde. Pe pozitia a doua s-a clasat Robert Necula in 1.13.22, iar pe locul 3 Gheorghe Nicolae, 1.16.17. Concursul feminin a fost castigat de Zinaida Sacara:1.28.05. Rezultatele complete le gasiti, aici!

Tot pe aimx.ro puteti citi despre „aventurile” ultramaratonistului Edi Petrov in pustiul din Oman, aici!!!

Autor: Vlad Lucian Arhire

Credit Photo: Baneasa Race Winter Edition