Ultramaratonistul Edi Petrov a reusit cel mai bun rezultat din cariera in pustiul din Oman

0
1173

Edi Petrov a participat la sfarsitul lunii noiembrie la ultramaratonul Oman. Este un concurs franciza UTMB. Iar cei care ajung la finish au inscrierea rezervata pentru competitia „mama” din Chamonix, Franta. „Nu-l recomand decat celor foarte, foarte experimentati. Este un concurs extrem de tehnic si asa cum spunea un concurent din Italia este „unsafe””, a declarat pentru aimx.ro Edi, la inoarcerea in tara. 

Edi Petrov a terminat competitia pe locul al 9-lea in clasamentul general. Il considera cel mai bun rezultat din cariera

Cursa Jebel Shams (JBS) are 170 de kilometri, cu 12000 de metri diferenta de nivel. Edi Petrov a fost singurul roman care a ajuns Edi Petrovla finish. Au luat startul 115 concurenti, iar rata de abandon a fost foarte mare. Doar 31 de alergatori au izbutit sa parcurga toata distanta. Edi a participat in acest an pentru prima oara la UTMB, dar a abandonat la kilometrul 130. Vrea sa se intoarca si in 2020 si prin finishul din OMAN a scapat de tragerea la sorti.„A fost principalul meu obiectiv. Sa termin pentru a-mi asigura prezenta la UTMB in 2020. Doar asta m-a interesat. Nu voiam sa trag pentru ca nu aveam o comparatie. A fost doar prima editie”. 

A fost un concurs greu. Nu l-a inceput in cea mai buna forma dupa ce a acuzat dureri la stomac. La un check point a optat pentru o supa facuta de localnici. Situatia medicla i s-a agravat. A vomitat. S-a simtit slabit si a ales sa doarma jumatate de ora.”Mi-a facut foarte bine somnul. Cu vreo 70 de kilometri inainte de final eram pe locul 38. Am inceput sa ma simt insa din ce in ce mai bine si am recuperat pozitie, dupa pozitie.”Edi a ajuns la finish pe locul 9 (2 la categorie), dupa 47 de ore, 56 de minute si 36 de secunde. Irlandezul Eoin Keith a castigat prima editie a ultramaratonului din Oman in 36 de ore, 4 minute si 29 de secunde.

Edi Petrov: „In Europa un astfel de concurs nu s-ar fi tinut”

„Au fost conditii destul de grele si un concurs greu. L-as recomanda doar unor oameni foarte bine pregatiti. E foarte, foarte, greu si foarte multa piatra. Piatra, praf, fara copaci, soare … Sunt multe pasaje prin care mergi si sunt neasigurate. Punctul culminant este varful de 3000 de metri. Treci pe poteci inguste fara sa ai de ce sa te tii. In stranga e perete, iar in dreapta prapastie. Daca nu esti atent poate fi ultimul tau pas. Nu ai franghii, lanturi care sa te ajute sa te cateri. Iar eu am ajuns noaptea pe varf la 12.20.”

Edi a vorbit si despre atmosfera in totala antiteza cu cea de la UTMB.”Alergi prin pustietate. Nu treci prin localitati. Fata de Chamonix unde gasesti oameni, indiferent ca este zi sau noapte, care sa te incurajeze, sa te aplaude, aici nu exista asa ceva. Iar la finish ajungi intr-un anonimat toatal: nu te asteapta nimeni (spectatori), nu e muzica, nimic din ce sa-ti aminteasca de UTMB. In plus am mai ramas cu un gust amar pentru ca desi anuntasera ca se vor premia si categoriile de varsta, organizatorii se faceau ca ploua. Oricum experienta este una foarte tare si pot sa spun ca la plusuri  traseul este foarte bine marcat. Nu ai nicio „sansa” sa te ratacesti”, a mai declarat Edi pentru aimx.ro.

Edi Petrov s-a nascut la Barlad. Are 42 de ani si a facut atletism inca din clasa a cincea.

Un alt roman a participat la cursa de 130 de kilometri din Oman. Este vorba de Robert Balan. Acesta s-a clasat pe locul 19 dupa ce a parcurs distanta in 26 de ore, 42 de minute si 58 de secunde.  

Tot pe aimx.ro poti citi si despre rezultatele excelente ale Laurei Coman, aici!!!

Autor: Vlad Lucian Arhire