Alexandra Dobrin a trecut peste cumpana carierei la inot. Motivatie si obiective!

0
2137
Alexandra Dobrin a trecut peste cumpana carierei la inot. Motivatie si obiective!

Alexandra Dobrin a avut anul trecut intentia sa renunte la inot. Sabri Jari a readus-o insa in bazin. Alexandra s-a intors in Romania dupa ce a facut liceul in Franta si a urmat cursurile facultatii de Drept in Belgia, la Bruxelles. Povestea inotatoarei nascuta la fel ca multipla campioana  Camelia Potec , pe 19 februarie intr-un reportaj AIMX!

Alexandra Dobrin a  inceput inotul la varsta de 8 ani.

Parintii Alexandrei  au observat ca uraste apa. Au insistat sa invate sa inoate si s-a nascut o campioana.

„Am inceput la Pitesti, iar in cadrul primelor campionate nationale de copii la varsta de 10 ani am castigat toate titlurile. Antrenoarea care se ocupa de mine atunci, le-a spus parintilor mei ca sunt talentata si ca trebuie sa continui. De atunci, pana in prezent, de 15 ani,am avut parte de o glorie nationale continua!”

Alexandra Dobrin a reusit la fiecare campionat national sa obtina cel putin o medalie de aur.

„La varsta de 12 ani si jumatate, am inceput pregatirea cu doamna Gica Deac, antrenor emerit care avusese deja sportivi la Jocurile Olimpice. Dansa m-a selectat in grupa ei de performanta. Fiind o sportiva de perspectiva,dansa a hotarat ca specialitatea mea va fi mixtul si brasul.”

Alexandra Dobrin a debutat in lotul national de juniori la varsta de 13 ani.

„Prima competitie internationala a fost FOTE ( Festivalul Olimpic al Tineretului European, la Belgrad, 2006). Am concurat la probele 200m. bras si 400m. mixt. Am reusit sa inchiei competitia cu doua semifinale.”

Dupa 10 ani doamna Deac a pleacat in America si  Alexandra a ramas sub indrumarea tanarului Iuliu Berca.

„Brasul fiind un procedeu pretentios, mi-am schimbat obiectivele si am inotat 200m. spate. Am obtinut locul 18 la Europenele de Juniori de la Praga (2009) si o clasare in primele 20 de locuri la Jocurile Olimpice de Tineret din Singapore (2010) pentru 100 si 200m spate. Colaborarea noastra s-a incheiat!”

Alexandra Dobrin a continuat inotul, dar in Franta.

Alaturi de parinti a hotarat sa urmeze liceul in Franta si sa continue activitatea sportiva. Dupa examenul de bacalaureat, a urmat facultatea de Drept la Bruxelles. A studiat dar a si inotat.

„Bineinteles, am continuat antrenamentele si am avut participari alaturi de echipa nationala pentru concursuri internationale. Am fost medaliata in fiecare an la campionatele Belgiei -foto- campionatele Francofone, meetinguri frantuzesti.”

Anul trecut in luna septembrie Alexandra a hotarat sa se intoarca in tara si de atunci pana in prezent se antreneaza cu Sabri Jari, (doctorand in cadrul UNEFS).

Suntem intr-un progres continuu. Astept campionatele nationale la sfarsitul lunii martie  (20-25) pentru a imi apara in primul rand, titlurile. Dupa rezultatele acestei competitii voi stabili urmatoarele obiective.”

Alexandra Dobrin a avut nevoie de Sabri Jari ca sa o mentina pe calea succesului.

„Anul trecut am vrut sincer sa renunt! Imi era foarte greu psihic sa mai gasesc o motivatie. El mi-a schimbat metoda de antrenamente si a functionat. M-a motivat si a stat in spatele meu pana am reusit”.

In septembrie 2017, Alexandra si Sabri Jari au inceput planul pentru Campionatele Nationale in bazin scurt. La Hunedoara (noiembrie 2017) Alexandra s-a impus in 4 probe diferite, si a strans si 3 medalii de argint. Presiunea asupra lu Sabri Jari a fost una foarte mare, pentru ca a trebuit sa-i starneasca Alexandrei motivatia si sa o faca sa isi apar titlurile.

„Nu ar fi acceptat un loc secund la probele pe care le domin. (200mixt,100 fluture). Metoda de antrenament s-a schimbat, m-am acomodat repede,a fost greu,dar a dat roade.Progresul este continuu,am reusit sa imi indeplinesc cele mai bune performante alaturi de el. Ne pregatim pentru Campionatele Nationale de la Bacau (20-25 martie) unde abia astept sa confirm. Dupa aceasta competitie vom face un bilant,dupa care stabilim urmatoarele obiective internationale. Multumesc pe aceasta cale si FRNPM, care m-a sustinut pe durata intregii cariere.”

Alexandra Dobrin este legitimata la CSU Pitesti, cu sprijinul dl.director Paul Mihaila.

Autor: Ovidiu Pețenghea