Daniel Crista în acțiune pe velodrom la Cupa Mondială din Canada!

0
412
Daniel Crista în acțiune pe velodrom la Cupa Mondială din Canada!

Daniel Crista în acțiune pe velodrom după ce a făcut tratament cu antibiotice din cauza unei infecții în gât! Anterior, Daniel a participat la Tissot UCI Track Nations Cup Milton în Canada. Vineri, la Scratch a obținut locul 19. La proba Individual Pursuit ( 4000m contratimp) a fost pe locul 12. Daniel colaborează cu antrenorul Georgiadis Georgios.

Daniel Crista în acțiune pe velodrom, este câștigător Men Elite Points și a fost pe doi la proba Men Elite – Elimination în Israel. Afrasinei Valentin a fost pe locul 3 la proba Junior Men – Elimination în acest an în martie.

Daniel Crista a câștigat proba de urmărire individuală (4000 metri) la Cali anul trecut în septembrie. Este hotărât să câștige în continuare.

Daniel Crista a câștigat aurul la proba de urmărire individuală (4000 metri) la  Cupa Mondială din Columbia.

Daniel Crista adună rezultate de referinţă pe plan internaţional! Legitimat la CSA Steaua Cycling Team, Crista a reprezentat România și la proba de Omnium de la St Petersburg, în Rusia. Omnium însumează 4 tipuri de curse și anume: scratch, tempo, elimination și points.

În 2020, Daniel Crista a reuşit să câştige prima medalie pentru ciclismul românesc în 80 de ani, bronz în cursa pe puncte la Europenele de velodrom de la Plovdiv, care s-au încheiat pe 15 noiembrie.

Anul trecut, ciclistul bănățean de la Steaua, născut la Reșița a ajuns în top 4 mondial. Cele două medalii de aur cucerite la Cupa Mondială din Columbia au fost principalele repere în seria succeselor din 2021.

Daniel Crista a câștigat proba Men Elite - Points Race în cadrul UCI Tel Aviv Open
Daniel Crista a câștigat proba Men Elite – Points Race în cadrul UCI Tel Aviv Open

„După un an de curse, după un an în care am investit tot ce am avut, după un an în care am fost mai mult plecat decât acasă, am reușit! Am reușit tot ce mi-am propus, am câștigat două medalii de aur la Cupa Mondiala din Columbia, m-am calificat la Campionatul Mondial, am câștigat curse internaționale, dar totuși aceste eforturi și-au spus cuvantul chiar la sfârșitul sezonului, unde din păcate nu am mai putut livra aceleasi rezultate. Din păcate trebuie sa fim realisti, eu mă bat cu oameni care au în spate un buget imens, o organizare impecabilă. Din păcate, România se complace cu mediocritatea și în felul acesta nu va reuși nimic, nu zic de mine, eu am în spate o familie puternică, prieteni o grămadă, sponsori care ma ajută necondiționat, o echipă incredibilă, CSA Steaua București, antrenori imenși, și pe Cristiano Valoppi care are o dorință uriașă de a crește ciclismul românesc și în care am o încredere la fel de uriașă!”, a scris Daniel Crista pe contul său de socializare.

foto: Facebook Daniel Crista

Pe AIMX  citiți  aici și despre Ciprian Bălănescu premiat la triatlon sprint în competiția Herbalife24 Triathlon Los Angeles.