Pe la 8-9 ani incepusem sa ma intreb ce gandesc si la ce se gandesc oamenii din jurul meu. N-am insistat prea mult insa in curiozitatea mea si pana la gimnaziu am conservat-o. S-a reaprins brusc cei drept, dar acum viza o arie de interes mult diminuata: devenisem preocupat doar de ce gandesc anumite fete din liceu [icon icon=icon-smile size=14px color=#000 ]Anii au trecut si curiozitatile au reaparut, iar povestile din copilarie m-au inspirat. As fi vrut sa fiu Neghinita, dar as fi vrut sa fiu un Neghinita care doar asculta, nu da sfaturi, un Neghinita care sa fi ascultat, spre exemplu, gandurile lui Lucian Ionescu in timpul furtunii de gradul 8 din Albania, cand moartea venea inot spre caiacul sau purtat pe valuri inalte de 5-6 metri sau cand ceata il facea sa nu mai deosebeasca marea de cer sau cand vantul de 150 de km/ora ii dadea fiori in Croatia, ori cand mintea ii poruncea raspicat sa abandoneze dupa ce nopti la rand se culca intr-un sac de dormit imbibat de apa. As fi vrut sa fiu Neghinita pentru a putea descrie trairile lui Lucian intr-un mod cat mai veridic sau pentru a prezenta razboaiele interioare care au durat 4000 de km, 7 luni, 9 tari, 5 mari sau 23 de kilograme, atat cat a slabit in caiacul sau de la Giurgiu la Venetia.
PRIMA CUMPANA: CEATA DE LA BALCHIK
” Am fost constient in ce ma bag si mi-am propus sa nu intru in panica indiferent de situatie. Fac o diferenta intre frica si panica. Frica este un lucru bun, creste adrenalina, gradul de concentrare, iei decizii mai rapid, in timp ce panica te blocheaza. Panica este un lucru in care intri voit si de accea mi-am propus sa nu intru in panica. Spre exemplu, pe timp de furtuna degeaba intri in panica. Nu vine nici dracu sa te salveze. Am fost lucid pe tot timpul calatoriei, nu m-am panicat, dar frica mi-a fost”, povesteste calm si sigur pe el omul din fata mea, omul care a unit Giurgiu de Venetia in caiac.
Desi considera valurile principalul pericol, prima mare cumpana a fost din cauza cetii.
” Eram disperat sa ajung mai repede in Balcik. Era a doua zi petrecuta in Bulgaria si politistii de frontiera mi-au impus sa ajung cat mai repede in Balcik pentru formalitati. Dimineata am vazut un fuior de ceata, dar am zis ca se ridica si am iesit pe mare. Traversam o zona cu faleza de pana la 50 de metri si cu valuri ample. Nu era nimic periculos, dar s-a lasat ceata. Vedeam doar la 50 de metri in jurul meu. Cerul era alb si se reflecta in apa care devenea si ea alba si exact unde se imbinau, la orizont, se facea o dunga neagra care se misca. Intr-un sfert de ora nu mai eram convins care este susul si josul: asa de puternica a fost perceptia, iar simptomul cel mai acut a fost somnul. Am atipit de vreo 2-3 ori si chiar am fost gata, gata sa ma rastorn. Am atins apa cu capul, dar am reusit sa recuperez. Mi-a fost frica sa nu patesc ceva. Mi-am sunat sotia si i-am spus ca mai am vreo 5 km pana sa ajung la vreo plaja, ca nu prea mai pot sa vaslesc pentru ca m-a luat un somn puternic . I-am zis ca daca nu o sun intr-o ora, o ora si jumatate sa anunte autoritatile. N-a fost cazul pana la urma.”
Reusita expeditiei si-a cladit-o prin perseverenta. Nu a dat nicio vasla inapoi de la planul pe care si l-a facut. „Oricat era de greu, daca eu imi propuneam sa ajung intr-un punct putea sa fie furtuna furtunilor ca acolo trageam. Niciodata, sub niciun motiv, nu m-am intors inapoi.”
ARUNCAT IN GHEARELE MORTII DE BULETINUL METEO
Tot inainte, sloganul calatoriei lui Lucian Ionescu era sa-l coste viata. Dupa o masa luata pe tarmul albanez si pentru ca era prea devreme sa puna cortul, Lucian a hotarat sa-si continue traseul mai ales ca buletinul meteo il anunta ca tocmai lasase in urma o furtuna. Socoteala de pe mal nu s-a potrivit insa cu ce a gasit in larg. „Am plecat, doar ca buletinul meteo era putin gresit: adevarata furtuna urma sa inceapa, iar prima plaja nu era tocmai foarte aproape. Am prins o furtuna de gradul 8. A fost dur, valuri mari si un vant teribil. Pentru ca veneau de departe valurile ajungeau la 5-6 metri inaltime, se izbeau de faleza, apoi se reflectau in valurile care veneau din urma si se formau astfel adevarate ziduri de apa. A fost infiorator pentru ca eram aruncat in toate partile si la un moment dat am zis ca nu mai am nicio scapare. Vorbeam singur, cu valurile, cu vantul, le rugam sa ma mai lase…Imi spuneam ca vasla care o bag in apa face parte din viata mea care nu stiam cat va mai dura. Am zis ca e sfarsitul , dar nu m-am dat batut si vasla cu vasla am reusit sa fac vreo 15 kilometri si sa ma pun la adapost.”
Scapat din ghearele mortii incepe o lupta cu propriul psihic: finalul sezonului estival, plajele pustii, noptile friguroase, sacul de dormit din ce in ce mai ud, cortul care abia mai rezista, resursele diminuate de energie, dar si proviziile de alimente pe terminate incep sa-i induca tot mai mult ideea abandonului. Trecusera 5 luni de zile de cand nu mai dormise in patul sau. ” Penultima luna a fost un adevarat chin, a fost foarte grea. Imi doream sa scap. Poti sa crapi de frig, vanat sa fii, sa nu mai poti si cand tragi la mal te trezesti ca nu este capatul. Nu te duci acasa sa te bagi in pat, sa faci un dus fierbinte…De- abia acolo trebuie sa pui cortul, sa storci sacul de dormit, sa intorci caiacul daca e cazul si sa-l golesti. In ultima luna imi doream sa ajung, sa termin, dar ma si gandeam cu oarecare frica la ce am sa fac dupa. Au fost niste chestii care se bateau cap in cap.”
La toate acestea se adauga odata cu inaintarea spre nord si disconfortul provocat de vanturile Bura si Siroco. „Sunt doua vanturi mari: unul este Bura care bate frecvent iarna cu 250 de kilometri. Eu am trecut prin 164. Este inspaimantator. Al doilea este Siroco, un vant care te apasa psihic. Tine si 2-3 saptamani si are un efect apasator, cu un plafon de nori foarte jos, foarte negri si care creeaza o presiune mare asupra psihicului.”
Finalul este insa cu happy-end. Lucian ajunge pe 30 noimebrie la Venetia, de ziua romanilor de pretutindeni, cu doar 20 de euro in buzunar, dar cu o implinire sufleteasca enorma : „printre altele am castigat o anumita incredere in mine pe care nu o aveam inainte.” Incredere care-l determina sa o ia de la capat la anul. Traseul: Venetia – Gibraltar ( intrarea in oceanul Atlantic). Turul Europei continua. Lucian, suntem cu ochii pe tine!!!