Ilie Roșu, maratonistul care face corp comun cu drapelul Romaniei

72

Ilie Roșu are 60 de ani si a alergat primul sau maraton la varsta de 48. Dragostea pentru alergare o are insa de mic copil, de cand „fugarea” malurile Siretului. S-a nascut la Adjud, in Vrancea, si este ofiter al armatei romane. Sambata, 9 mai, alearga al 249-lea maraton din viata sa si depaseste borna de 10000 de kilometri in astfel de concursuri. 239 dintre acestea sunt alergate cu drapelul Romaniei in mana.

Ilie Roșu: „Din Scoala Militara am visat sa alerg un maraton. S-a intamplat la 48 de ani”

„Dragostea pentru sport o am de la varsta de 6 ani. Sunt nascut pe malul Siretului. Aveam stadion, echipa de fotbal, aveam modele…era un oras cu multa viata”.

Asa isi incepe povestea Ilie Rosu. O poveste care ar avea nevoie de o carte. Sau poate de 249. Dragostea pentru sport a continuat sa-i fie insuflata si in institutiile militare de invatamant pe care le-a urmat: Liceul Militar de la Campulung Moldovenesc si Scoala Militara de la Brasov. „Mesajul era sa devenim puternici si rezistenti”, spune ofiterul in rezerva pentru aimx.ro.

Dialogul se poarta cu doar cateva zile inainte de a alerga cel de-al 249-lea maraton. Este intrerupt de un prieten venit sa-i aduca boxele din care va rasuna imnul Romaniei la startul competitiei. Unde alearga? In gradina propriei case din Adjudu Vechi pentru a respecta intocmai normele impuse in timpul starii de urgenta, dar mai ales pentru a respecta memoria eroilor romani cazuti pe campurile de lupta.

„Maratonul Independentei, Ediția a 5-a, are loc pe 9 mai, la Adjudu Vechi, oraș Adjud, județul Vrancea. De ce la Adjud? Pentru ca și aici sunt eroi care s-au jertfit în Războiul de Independenta desfasurat în anii 1877-1878. Și pentru ca singurul loc unde as fi putut alerga aceasta cursa, este locul în care m-am născut și am copilărit, casa părintească. 9 dintre vecinii mei, vor alerga simbolic, după intonarea imnului României, fiecare în curtea și în gradina lui, într-o cursa, numita și ea simbolic, cursa populara”, spune Ilie Rosu.

A cochetat cu fotbalul pana in clasa a 8-a. La 14 ani a plecat de acasa pentru a deveni elevul Liceului Militar „Stefan cel Mare si Sfant” din Campulung Moldovenesc. In timpul Scolii Militare (1979-1982) a facut sport de performanta. „Pregatirea fizica era foarte importanta. Mi-am format o rezistenta buna in special la alergat. Am facut parte din loturile de sportivi ce participau la Jocurile Aplicativ Militare”.

De la atletul rezistent, la ofiterul dolofan:”Colegii ma intrebau daca sunt bolnav”

Ilie Rosu a primit repartitie la Bucuresti dupa absolvirea Scolii Militare. Si a cam pus sportul pe pauza.

„Eram familist, aveam un program incarcat si imi pierdusem tonusul si pregatirea. Mai mergeam la un tenis la dublu, dar dupa meci, fiecare jucator dadea cate o bere. Va dati seama ca se ducea tot antrenamentul. Am pus kilograme bune pe mine la o inaltime de 1.71m. Aveam si falci :). Prin 2000 o asistenta a avut curajul sa-mi spuna ca trebuie sa fac o schimbare”.

Si a facut-o. „Au ajuns colegii sa ma intrebe daca s-a intamplat ceva, daca sunt bolnav.” Dar adevarata transformare avea sa vina dupa ce a iesit din armata si a fost trecut in rezerva. „A trebuit sa pun ceva in loc. Visul meu din Scoala Militara era sa fac un maraton. Colegul meu, Vasile Dogaru, visa sa urce pe Everest. M-am intalnit cu el si mi-a zis „eu am ajuns pe Everest, tu, cu maratonul, ce faci?”. Maratonul este o bariera. Daca reusesti sa treci de ea iti schimbi viata pentru totdeauna. Primul maraton pe care l-am facut a fost o mare bucurie, in parcul IOR, singur, in 2008. Aveam 48 de ani. Practic imi indeplinisem visul din Scoala Militara”.

Au urmat alte 10 maratoane oficiale. Cel mai valoros timp pe distanta de 42 de kilometri si 195 de metri a fost 3 ore si jumatate, la Berlin. Dar nu si-a dorit sa alerge dupa astfel de recorduri.

„Mi-am dat seama ca imi doresc din ce in ce mai mult. Ma gandeam insa ca aceasta dorinta va avea un cost mare: uzura fizica, intelectuala, financiara si mi-a fost teama sa nu intru in zona asta”, explica Ilie Rosu.

Maratonul de la Roma a fost primul in care a alergat cu steaguri in mana: a avut drapelele Romaniei si Italiei

„De atunci nu am mai lasat drapelul Romaniei din mana timp de 10 000 de km in 238 de maratoane oficiale. Am dus cu mine un mesaj de prietenie, de dragoste, de respect pentru istoria Romaniei. Am alergat cu peste 70 de steaguri. 6 a fost numarul maxim de drapele cu care am alergat in acelasi timp. Lucrez acum la un muzeu cu fotografii, cupe si diferite amintiri, pe care il amenajez acasa. Sunt omul care promoveaza miscarea , sportul, dragostea pentru Romania si patriotismul.”

Ilie Rosu a alergat in competitii pe aproape tot globul pamanatesc: de la New York la Moscova si din Chile pana in Noua Zeelanda. Doar in Antarctica nu a ajuns. Spune ca ar fi trebuit sa-si vanda casa :). A avut parte de momente extraordinare, pe care le povesteste aproape cu lacrimi in ochi.

„In America am trait clipe incredibile atat la Boston, cat si la New York. Pe tricoul meu era inscriptionat mesajul sport, pace, prietenie, Romania &USA, iar lumea efectiv a inceput sa scandeze Romania, sa ma ovationeze. Alergam si ma inclinam in fata lor. Cateva sute de metri am alergat cu lacrimi de bucurie in ochi.”

Alergarea unui maraton nu este un exercitiu fizic tocmai confortabil. Dar cand il parcurgi si cu 2,3,4,5 sau chiar 6 steaguri in maini misiunea devine si mai dificila. Pe langa clipele de fericire, Ilie Rosu s-a ales si cu probleme medicale.

„Nu mai pot sa strang pumnul. Mainile mi-au ramas inclestate ca si cum as tine tot timpul steagurile in mana. Acum sunt nevoit sa iau cel putin 2 in fiecare mana pentru a le putea sustine. Sunt practic un corp comun cu drapelurile mele.” – Ilie Rosu pentru aimx.ro

Ilie Rosu isi confectioneaza steagurile istorice in fabrica unui prieten

Toate steagurile istorice cu care alearga arata fix ca la timpul respectiv.

„La inceput mi-am dorit sa alerg maratonul sub 3 ore si 30 de minute, cu steaguri. N-am reusit. A fost foarte greu. E foarte importanta tehnica, greutatea steagurilor. Daca sunt prea usoare nu e bine. Trebuie sa existe un echilibru intre greutatea steagurilor si greutatea betelor. La Torino, cu 4 steaguri, am alergat in 3.43, in 3.53, cu 5 steaguri, la Bucuresti si cu 2 steaguri, 3.45, tot la Bucuresti.”

Din dragoste pentru eroi, pentru tara, din dorinta de le a insufla copiilor respectul fata de inaintasi Ilie Rosu alearga si organizeaza maratoane. Este omul pe care-l recunosti dintr-o mie. Este omul care face corp comun cu steagurile sale. Este omul care merita aplauze fie ca esti pe margine, fie ca alergi umar la umar cu el.

Tot pe aimx.ro poti citi un articol despre unul dintre cei mai valorosi tineri inotatori ai Romaniei, aici!!!

Autor: Vlad Lucian Arhire