sâmbătă, decembrie 2, 2023
AcasăFII DE NEOPRITȘtiri AIMXMaria Dănilă ajunge pe vârful Annapurna din Himalaya, la 8.091 de metri...

Maria Dănilă ajunge pe vârful Annapurna din Himalaya, la 8.091 de metri altitudine.

Maria Dănilă ajunge pe vârful Annapurna din Himalaya, la 8.091 de metri altitudine în urma unei ascensiuni care a durat 17 ore. 

Maria Dănilă e la mare înălțime! Performanţa de pe vârful Annapurna din Himalaya a fost anunţată de Clubul Alpin Român – Braşov.

„Pe 15 aprilie, în jur de 11:20, la puţin timp după rope fixing team, am ajuns şi eu pe vârf. Am făcut parte din echipa celor de la Imagine Nepal, am urcat cu şerpaş şi oxigen. Ziua vârfului a fost foarte grea pentru ca am plecat din lower C3 direct, care e pe la 6200m…şi ultimele 3-400 metri am aşteptat după rope fixing.. aşa încât doar urcarea a durat vreo 17 ore”, este mesajul transmis de alpinistă şi publicat de clubul din care aceasta face parte. Clubul Alpin Român – Romanian Alpine Club, Clubul Alpin Român – Brașov

Maria a mai urcat pe Himlung Himal la 7126 de metri în Himalaya, Nepal, în toamna lui 2019. Maria a lăsat marea unde a copilărit în Mangalia, a studiat în Constanța și a ajuns sus de tot!

În pandemie urca scxările blocului cu rucsacul în spate! Este de neoprit! A depășit problemele cu greutatea. A început cu trekking în 2006 și acum a ajuns pe Annapurna la altitudinea de 8091 metri, un munte situat pe locul zece ca înălțime în lume.

Munții Annapurna sunt situați în sudul masivului Himalaya,spre vest Annapurna este despărțit prin Valea Kali Gandaki de munții Dhaulagiri. La est și la nord de Annapurna se află Valea Manang, care face în același timp o graniță naturală. Lanțul principal al munților Annapurna are o orientare est-vest, în partea est lanțul muntos începe cu creasta Lamjung Himal (7000 m), care este continuat spre vest cu vârfurile: Annapurna II (7937 m), Annapurna IV ( 7525 m), Annapurna III (7555 m), Tarke Kang (7193 m), Khangsar Kang ( 7485 m). 

Pe AIMX citiți aici și despre un eveniment de alergare unic în România. La Reghin are loc cursa: Transylvania 6 Days!

Bucură-te de primăvară, în natură, cu alergare și peisaje superbe la competiția www.urmepeplay.ro !

Autor: Ovidiu Pețenghea

DIN ACEEASI CATEGORIE
- Reclamă -

CELE MAI POPULARE