Martin Fourcade a primit prin colet „Globul de Cristal”, câştigat de norvegianul Boe

143

Gafă amuzantă a Federaţiei Internaţionale de Biatlon. Aceasta i-a trimis „Globul de cristal”, destinat câştigătorului ultimei ediţii a Cupei Mondiale, lui Martin Fourcade, deşi norvegianul Johannes Thingnes Boe a fost primul la general. Boe l-a depăşit cu numai două puncte pe francez.

Martin Fourcade a câştigat şapte Cupe Mondiale consecutiv

Federaţia Internaţională de Biatlon i-a trimis din greşeală „Globul de cristal” lui Martin Fourcade, care a câştigat trofeul de şapte ori, dar nu şi în ultimul sezon, 2019 – 2020.

Francezul a câştigat în sezonul trecut două trofee, la individual şi sprint, dar nu şi pe cel la general, obţinut de norvegianul Johannes Boe, care l-a depăşit cu numai două puncte.

Federaţia Internaţională i-a pus în colet lui Fourcade trofeul la general, iar lui Boe pe cel de la individual, lucru care a stârnit amuzamentul francezului.

“Cel pentru sprint era în colet, dar nu şi cei de la individual. I-am propus lui Boe să îl păstreze şi să rămână aşa lucrurile. Dar el nu prea a fost de acord”, a glumit Fourcade.

Martin Fourcade este singurul om din istorie care a câştigat de şapte ori consecutiv Cupa Mondială, între 2011 şi 2018. Francezul a pus punct carierei în martie, la numai 31 de ani.

Viitorul sezon al Cupei Mondiale la biatlon va debuta cu un nou concurs, la Kontiolahti (Finlanda), la finalul lunii noiembrie, însă Campionatele Mondiale de vară din Germania ar putea fi anulate din cauza pandemiei de coronavirus. Competiţia era programată la Ruhpolding, în perioada 20-23 august, dar guvernul federal a decis să interzisă adunările publice până la finalul lunii august.

Startul sezonului este programat pentru 28-29 noiembrie, atât la masculin, cât şi la feminin, cu probe individuale şi de sprint. Vârful sezonului va fi reprezentat de Mondialele din 2021 de la Pokljuka (Slovenia), în februarie, înainte ca turul să se îndrepte spre Beijing, pentru o Cupă Mondială care va reprezenta un test pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2022.

Stagiunea se va încheia la Oslo Holmenkollen, în martie 2021.

Pe AIMX puteti citi aici si ce s-a intamplat cu Europenele de canotaj din acest an.

Credit foto: nordicfocus.com

Autor: Ciprian Constantin