Mihai Covaliu a aprobat decizia Comitetului Internaţional Olimpic de a amâna cu un an Jocurile Olimpice de la Tokyo, din cauza pandemiei de coronavirus. Covaliu susţine că se aştepta la acest anunţ, care este în interesul sportivilor.
Sportivii calificaţi pentru JO 2020 vor participa la ediţia din 2021
„În contextul pandemiei mondiale de coronavirus, vocea sportivilor a fost auzită şi decizia a venit imediat fiind în asentimetul majorităţii şi în interesul sportivilor şi familiei olimpice. Comisia Sportivilor din cadrul COSR şi-a exprimat aceeaşi părere după ce a fost consultată de către conducerea forului olimpic. Cea mai mare parte a sportivilor români au spus că soluţia amânării competiţiei de la Tokyo este cea mai bună şi oferă tuturor participanţilor şanse egale atât pentru cei care s-au calificat, cât şi pentru sportivii aflaţi în plină campanie de calificare pentru Jocurile Olimpice”, a declarat preşedintele COSR pentru site-ul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
În ciuda stării de carantină totală pe teritoriul României, Covaliu speră ca sportivii să-şi continue pregătirea.
„COSR consideră o prioritate necesitatea continuării procesului de pregătire a componenţilor loturilor olimpice în perspectiva calificării şi participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Astfel, Comisia Tehnică Olimpică şi pentru Sportul de Performaţă a trimis o scrisoare deschisă adresată Comitetului Executiv al COSR privind găsirea de soluţii care să permită continuarea activităţii sportive la nivelul loturilor olimpice. COSR colaborează cu Federaţiile Sportive Naţionale pentru: identificarea soluţiilor adecvate menţinând continuarea pregătirii, rapoartele privind activitatea curentă a loturilor olimpice şi regândirea planurilor de pregătire individuală la domiciliu, sub condiţia respectării restricţiilor naţionale în vigoare”, a mai spus Mihai Covaliu.
Şeful COSR a mai anunţat că sportivii calificaţi pentru Jocurile Olimpice din această vară îşi păstrează dreptul de a participa la ediţia amânată pentru 2021.
„Asta e sigur, chiar preşedintele Thomas Bach a spus că cei ce au dobândit dreptul de a participa la aceste Jocuri Olimpice şi-l păstrează până în momentul în care Jocurile Olimpice vor fi organizate. Ceilalţi, în curs de calificare, vor trebui să se supună unui nou criteriu de calificare, pentru că ei îşi făcuseră un plan, mai erau trei luni până la JO, era clar că acest sistem funcţionează. Se lucrează în prezent la noul sistem, în care CIO consultă fiecare federaţie internaţională pentru a găsi cea mai bună variantă pentru un nou sistem de calificare la JO”, a mai afirmat Covaliu.
Este pentru prima dată în istoria olimpică modernă de 124 de ani când o ediţie a Jocurilor Olimpice este amânată. De trei ori, competiţia a fost anulată: 1916, 1940 şi 1944.