Mondialele de atletism, amânate cu un an după anunţarea noilor date ale JO de la Tokyo

35

Mondialele de atletism din 2021 au fost amânate cu un an, după ce Jocurile Olimpice de la Tokyo, din acest an, au fost reprogramate. Organizatorii de la Oregon au anunţat că următoarea ediţie a CM va avea loc în vara anului 2022.

Mondialele de atletism erau programate în aceeaşi perioadă cu noile date ale JO

Federaţia Internaţională de Atletism a anunţat amânarea cu un an a Mondialelor programate pentru august 2021 la Oregon (SUA), după ce Jocurile Olimpice de la Tokyo, din acest an, au fost mutate în perioada 23 iulie – 8 august 2021.

”În contextul pandemiei de coronavirus, World Athletics susţine reprogramarea JO 2020 de la Tokyo în perioada 23 iulie – 8 august 2021, deşi acest lucru înseamnă şi amânarea cu un an a Mondialelor de atletism de la Oregon, prevăzute iniţial pentru 6 – 15 august 2021. Trebuie să fim flexibili şi să ajungem la un compromis, iar acum vom începe discuţii cu organizatorii Mondialelor de atletism pentru a pregăti competiţia pentru vara anului 2022”, a anunţat World Athletics prin intermediul unui comunicat.

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Atletism, britanicul Sebastian Coe, e mulţumit de decizia de a amâna Jocurile Olimpice de la Tokyo cu un an, din cauza pandemiei de coronavirus.

„Noi nu voiam ca sportivii să se găsească în situaţia în care să meargă la Jocuri împotriva recomandărilor guvernelor lor, poate chiar să încalce legea.

Desigur, în sufletul lor exista mereu această preocupare, nu doar legată de propriul program de antrenament, ci şi de riscul de a se infecta ei, familiile lor, copiii lor, bunicii sau părinţii lor, iar noi am dorit să-i scoatem din această tulburare mentală cât mai repede posibil”, a spus fostul preşedinte al comitetului organizator al JO de la Londra, din 2012.

Noua perioadă de desfăşurare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo este 23 iulie – 8 august 2021, în timp ce Jocurile Paralimpice vor avea loc între 24 august şi 5 septembrie 2021, tot în capitala Japoniei.

Tot pe aimx.ro, in campania #iam(x)Thome, poti il poti descoperi pe unul dintre cei mai valorosi „olimpici” din istorie, aici!!!