La capatul celalalt al firului raspunde o voce, surprinzator, familiara desi nu o mai auzisem de aproape 10 ani. ” Vlad, sunt altii mult mai valorosi ca mine. Nu cred ca sunt eu atat de important!” , imi transmite dupa ce ii prezint intentiile mele de a fi subiectul unui reportaj pentru televiziune. Convorbirea este din urma cu un an si doua luni. Ieri seara m-am intalnit cu el, dupa un deceniu, fata-n fata. Am redescoperit un tip jovial, dintr-o bucata, sincer, sigur pe ce spune, modest si cu o inima mare. O inima de roman care bate din 2007 in Burgos, Spania. Nu si-a dorit sa bata departe de tara, dar socurile la care a fost supusa au forta-o sa aleaga exilul. Este inima lui Mircea Ciprian Crainiceanu, un fost handbalist de performanta facut knock-out de propria tara. Suna dur, dar cam asta ar fi realitatea. Si nu e singura inima izgonita din/de propria tara. Nu-i poarta pica, ba mai mult ii poarta cu mandrie tricolorul. Si-a transformat durerea in ambitie, a muncit si a demonstrat, in final, ca el este INVINGATORUL. Este o poveste despre suferinta, deznadejde, credinta si renastere.
ADIO, HANDBAL !!!
Agonia pentru coordonatorul echipei de handbal Politehnica Iasi a inceput odata cu prima operatie la genunchiul drept, una nereusita. Au urmat inca doua ( menisc si ligamente), cu pauze foarte mici pentru recuperare si un verdict sumbru: „au trecut 12 ani de la ultima operatie, dar nu voi uita niciodata cuvintele doctorului care imi spunea ca nu voi mai putea merge bine nici macar pe strada”. Marcat profund de aceste vorbe Ciprian se intoarce la club cu intentia de a o lua de la capat. Nu aceleasi planuri aveau pentru el ofiicalii gruparii: „ nu este usor sa revii dupa o operatie, dar dupa trei. Cred ca ar fi trebuit sa aiba un pic mai multa rabdare. Mi-au omorat increderea in faza de recuperare.” Sentinta dura si mincinoasa a medicului a venit la pachet cu decizia clubului de a renunta la serviciile lui: ” m-am simtit aruncat, da, acesta este cuvantul. Dureros a fost modul in care am fost anuntat, inaintea unui antrenament, cu toti colegii de fata mi s-a spus ca nu mai este nevoie de serviciile mele si ca pot face ce vreau eu, dar nu mai sunt jucatorul Politehnicii.”
” M-au ras in cap sa par mai fioros „
Ajuns profesor de educatie fizica si sport, intr-un sat de langa orasul sau natal, Vaslui, cu un salariu de 4 milioane de lei pe luna, Ciprian nu se impaca cu noua situatie si hotaraste sa o ia de la zero departe de casa, in Spania, la Burgos.” Am plecat din tara un „veteran” de 27 de ani, operat si terminat si considerat cu tupeu prea mare ca vreau sa mai fac sport.” Se angajeaza bodyguard, iar primele zile din inedita experienta sunt comice :” eu pe vremea aia eram un sportiv de 75 de kg, slabut, firav. M-au ras in cap si m-au imbracat cu doua geci sa par mai fioros.” Nu a vrut sa renunte la sport: a inceput sa mearga la sala de forta si s-a apucat de kick-boxing. Rezultatele nu au intarziat sa apara: a devenit vicecampionul regiunii doi ani la rand. „Am vrut sa-mi schimb modul de viata, de gandire. Am vrut sa demonstrez ca inca mai pot si ca nu sunt terminat in urma accidentarilor, ca mai pot avea un viitor in sport. Am vrut sa-i demonstrez doctorului ca s-a exprimat gresit.”
Dupa doi ani in care a lucrat foarte mult la musculatura picioarelor si fara sa mai simta nicio jena la genunchi, Ciprian a facut pasul catre un sport si mai dur: MMA. La un an de la prima lupta a devenit numarul unu, in Spania, la amatori. „Nu-mi place sa pierd. Vreau mai mult tot timpul. Vad o competitie in orice. Si daca stau cu tine sa bem un pahar cu apa vreau sa fiu primul” ,vorbeste hotarat Ciprian, care continua:” tot timpul mi-am dorit sa fac un sport individual, unde sa nu depind de nimeni, sa-mi asum responsabilitatea propriilor greseli, sa vad ce si cum trebuie schimbat in modul de pregatire, mi-am dorit sa castig.”
Si a castigat, a castigat meciuri, medalii, titluri, dar cel mai important a castigat respectul celor care il cunosc. Nu i-a fost usor. A indurat umilinte, s-a sacrificat, a incasat pumni, dar a strans din dinti si a mers mai departe :”cel mai greu moment a fost cand am ajuns in Spania si m-am apucat de kick-boxing. Romanii de-acolo radeau si ma ironizau ca merg la concursuri de palme. Atunci ma simteam luat peste picior, dar pana la urma a fost o motivatie, pentru ca a doua zi ma intorceam in sala.”
CONVOCAREA LA NATIONALA
In 2014 trece la profesionisti unde da peste luptatori de MMA mult mai bine pregatiti si cu un istoric mult mai indelungat in spate. In 7 lupte castiga doar de doua ori si din unele meciuri iese „sifonat” rau. „Singura mea durere este ca la 34 de ani am foarte putin timp sa mai recuperez. As vrea sa am ziua de 29 de ore. Asta ma apasa tot timpul. Am 4 sau 5 infrangeri consecutive la profesionisti, dar de fiecare data cand am iesit din cusca ma gandeam cand urmeaza urmatorul meci.” Nici nu se gandeste sa renunte :”Ii dam inainte pana ciufulim pe cineva. Daca ma las acum sunt convins ca peste 3-4 ani am sa stau in fotoliu si am sa-mi spun ca am fost un prost. Sunt impacat ca am dat totul. Si chiar daca mai pierd de 10 ori voi fi linistit ca am facut tot ceea ce este omeneste posibil. Am venit dintr-un sport in care nici macar sorturile nu sunt la fel.” 
Luni, 20 martie, Ciprian Crainiceanu va intra in cusca pentru Romania si isi va reprezenta tara intr-o confruntare cu Polonia, la categoria 80 de kilograme. Simte o presiune suplimentara cand se bate in tara: familia, prietenii sunt cu ochii pe el.” Poate o sa-i pot face mandri pe cei care ma cunosc”, spune barbatul nascut in Vaslui in urma cu 34 de ani. Si-a studiat adversarul, dar a mai descoperit ceva:” Cel mai tare adversar al meu sunt EU.Cand voi reusi sa ma inving si sa fac ceea ce stiu mai bine voi deveni cel mai BUN. Am mai luptat cu mine si mi-a iesit. Trebuie doar sa cred!”
Ciprian este un invingator: a invins 3 operatii, un atac vascular, si-a invins propriile vicii. In urma cu 10 ani tara sa il invingea, dar nu-i poarta pica …pentru ca in final el este INVINGATORUL.
