Razvan Doica intregeste careul de asi al romanilor calificati la Mondialul de Half IronMan. Este al patrulea roman care va fi prezent in concursul masculin. Triatlonistul in varsta de 32 de ani a obtinut „viza” la Pescara, in Italia. A ocupat locul 44 din 1018 concurenti, 11 la categorie (30-34 de ani), din 119. Razvan este personal trainer, face de 4 ani triatlon si a practicat judo la nivel de performanta atat la Dinamo, cat si la Steaua.
Razvan Doica: „Si acum imi vine sa plang cand ma gandesc la momentul in care am aflat de calificare”
Este ora 14 in Italia. Razvan priveste Adriatica de pe plaja impreuna cu sotia sa. Soarele este neiertator la miezul zilei pe nisipul din Pescara. Temperatura trece cu mult de 30 de grade. Tanarul de 32 de ani nu mai cauta insa norii pe care ii „implora” sa apara cu doar cateva ore mai devreme, in cursa. E relaxat si traieste clipa. S-a calificat la Mondialul de Half IronMan si a reusit cel mai bun timp al sau intr-un concurs de HALF. „Dupa premiere s-a facut repartizarea sloturilor. Cand mi-am auzit numele am sarit in sus. A fost ceva extraordinar. Am inceput sa plang. Si acum, cand imi aduc aminte incep sa plang. Am muncit foarte mult. Enorm. Am sacrificat multe lucruri. Exista loc de imbunatatiri, cresc si ma bucur ca sunt pe drumul cel bun”, a marturisit Razvan pentru aimx.ro.
Nu si-a propus ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial de Half IronMan, Africa de Sud. Nu a pus presiune pe el pentru a nu avea deziluzii. „M-am dus sa scot un timp bun. Stiam ca sunt pregatit. Am incercat sa ma concentrez pe cursa. Am facut cel mai bun inot de cand practic triatlon si asta a contat. Si bicicleta a mers foarte bine. Am alergat apoi calculat desi puteam sa fortez, dar era foarte cald, un singur punct de hidratare si riscam sa nu termin” a povestit Razvan Doica.
Razvan Doica este personal trainer. Are un „Gym Boutique” si incearca sa-i inspire si pe altii sa faca sport
Razvan a facut judo din clasa a doua. De performanta din momentul in care a intrat la liceu: „De la judo am luat forta si mentalitatea,dar si psihicul. Sunt foarte puternic psihic. Ar mai trebui sa lucrez la partea de nutritie si sa fiu capabil sa-mi stapanesc emotiile. Calificarea la Mondial inseamna rezultatul muncii mele, confirmarea ca nu muncesc degeaba”.
Timpii lui Razvan Doica la IronMan 70.3 Italy – Pescara:
inot: 27.27
bicicleta: 2.25.15
alergare: 1.35.25
Total: 4.36.26
Razvan Doica este ultimul roman calificat pana in prezent la Mondial. Mai merg in Africa de Sud Alex Toma, Mihai Vigariu si Stefan Tudose. Romania este reprezentata la feminin de Maria Gerda.
Autor: Vlad Lucian Arhire
Credit Photo: Timisoara 21k facebook