Rezultatul carierei pentru Alex C.Petrut in Croatia: PODIUM la categorie, 7 la general.

0
1023

  Romanul Alex C.Petrut a obtinut rezultatul carierei la ultramaratonul 100 Miles of Istria, Croatia. S-a intrecut pe sine si a urcat pe locul 3 la categorie. In clasamentul general a terminat pe 7, dupa ce la un moment dat urcase pana pe 5. Romanii continua sa soseasca la linia de finish. 

100 Miles Of Istria i-a adus rezultatul carierei lui Alex C.Petrut: „Nici sa merg nu mai pot” a declarat acesta imediat dupa cursa pentru aimx.ro

Au fost 168 de kilometri si 6539 de metri diferenta de nivel. Au fost 22 de ore, 22 de minute si 27 de secunde de lupta. Alex a ajuns la finish aproape daramat fizic. Simte fiecare metru parcurs, fiecare secunda petrecuta pe traseu.

„Mi-am impins limitele fizice la maxim de data aceasta. Nici sa merg nu pot”, ne spune romanul stabilit in Italia. Cel poreclit in copilarie TOLEA nu s-a gandit nicio secunda inainte  de cursa la un TOP 10. Isi fixase ca obiectiv o clasare intre primii 25 si un timp undeva la 24 de ore. Ce l-a impins sa-si schimbe planul din mers? „Voiam doar sa alerg bine tinand cont ca e o cursa din UTWT. Racoarea noptii m-a făcut sa exagerez. M-am transformat intr-un vanator prea devreme si am platit ultimii 30 de kilometri. Ziua temperaturile au devenit ridicate si s-a alergat mult prin golul alpin. Ultimele urcari chiar daca sunt alergabile devin un cosmar dupa 150 de kilometri”, a explicat Alex.

„Sunt multumit. Nu ma asteptam sa vin intre primii 10. Da, este rezultatul carierei!” – Alex.C.Petrut pentru aimx.ro

Rezultatele live ale celor 4 curse din cadrul ultramaratonului 100 Miles Of Istria  se pot urmari aici. Site -ul da mari erori insa in ceea ce priveste acuratetea informatiilor. Vom reveni cu rezultatele oficiale in momentul incheierii curselor.

Autor: Vlad Lucian Arhire