Romani de top 10 printre vedetele cursei de alergare montana Cinc Cims, Catalonia

0
1384

   Top 10 pentru doi romani in cursa de alergare montana Cinc Cims. Am contat atat la masculin, cat si la feminin. Cinc Cims este o cursa montana devenita traditionala in Catalonia. „A fost un concurs scurt, dar foarte ,foarte competitiv, cu multe vedete la start” a declarat pentru aimx.ro Andrei Tale.

Andrei Tale si Carmen Albisteanu sunt romanii de TOP 10 de la Cinc Cims

Top 10 alergare montanaAndrei Tale a deschis sezonul cu o cursa scurta: 26 de kilometi, cu 1200 de metri diferenta de nivel. Peste 1000 de participanti au fost la start. Printre ei si multi alergatori de top. Locul doi de la masculin a fost ocupat de Zaid Ait Malek, sportivul care s-a duelat cu Ionut Zinca la Retezat SkyRace. Andrei a profitat de faptul ca s-a mutat la Barcelona pentru o perioada si a ales sa debuteze in 2018 la Cinc Cims. I-a iesit perfect.

„Sunt foarte multumit. Am luat locul 7 la OPEN. Cinc Cims este o cursa cu o atmosfera aparte. Au fost 1000 de participanti, printre care si sportivi de renume international. Am dat peste voluntari foarte inimosi, de varsta a treia, care parca iti confirma ca ceea ce faci e bine. Asta chiar daca esti toata cursa cu pulsul in gat si abia ai putere sa le zambesti”, a detaliat Andrei Tale pentru aimx.ro. Si peisajul l-a imbiat pe Andrei la o cursa cat mai buna.” „Sunt 5 varfuri care iti ofera o priveliste foarte frumoasa asupra zonei. Este o iarna blanda insa, doar cu zapada artificiala.” 

Andrei Tale a incheiat cursa in 2 ore ,10 minute si 5 secunde.

PODIUM MASCULIN:

  1.  Andreu Simon              1.58.59
  2. Zaid Ait Malek                2.05.00
  3. David Frias Perez           2.05.25

 Si la feminin am avut o sportiva in TOP 10. Carmen Albisteanu a venit pe locul 5 in cursa de alergare montana.

Top 10 alergare montanaCinc Cims este o cursa cu traditie in Catalonia. Este considerata un bun eveniment de inceput de an, ceea ce atrage foarte multi alergatori la start, atat profesionisti, cat si amatori. A fost o cursa de viteza, 26km cu peste 1200m elevatie pozitiva, deci nu a avut diferenta de nivel cu care suntem obisnuiti la unele curse din Romania. Totusi, profilul e perfect daca vrei sa-ti testezi fortele. Localnicii din zona Corbera sunt foarte mandri de concursul de la ei de-acasa, asa ca am avut parte de o galerie mare pe traseu. Atmosfera a fost de festival, organizatorii au fost super generosi din toate punctele de vedere si au pus la dispozitia concurentilor tot ce au avut mai bun”, a declarat Carmen pentru aimx.ro

PODIUM FEMININ:

  1. Eva Ortiz                        2.30.48
  2. Irene Torres Ferret         2.35.20
  3. Veronica Perez               2.37.02

Carmen Albisteanu a sosit pe locul 5 cu timpul de 2.41.05. Rezultatale integrale le puteti vizualiza aici.