Romanii înoată pentru a câștiga cel puțin 10 medalii la Mondialul în Ape Înghetate

0
644

Campionatul Mondial de Inot in Ape Inghetate se desfasoara la Samoens, Franta intre 12 si 15 ianuarie. Romania va deplasa un lot de 22 de inotatori, sub coordonarea primului campion mondial roman la aceasta disciplina: Paul Georgescu. Suntem a sasea natiune ca numar de participanti. Probele se tin intr-o „piscina” de 25 de metri, amenajata intr-un lac, iar apa nu trebuie sa depaseasca 5 grade.

Campionatul Mondial de Inot in Ape Inghetate este organizat de catre International Ice Swimming Asociation si a ajuns la editia a cincea

In martie 2019 Paul Georgescu era singurul reprezentant al Romaniei la Campionatul Mondial de Inot in Ape Inghetate de la Murmansk, Rusia. Iesea campion mondial intr-o „apa rece ca gheata” ( 0 grade), in proba de 500 de metri si ocupa locul 5 in cea de 1000 de metri, din 110 concurenti inscrisi. La 4 ani distanta mobilizarea este impresionanata pentru o tara in care ice swimming-ul ramane in continuare o mare necunoscuta.

„S-au obtinut 10 medalii la ultima editie, iar acum avem cel putin acelasi obiectiv. Ma bucur ca tot mai multi romani se alatura acestei discipline. Mergem in Franta cu un lot de 22 de sportivi, dintre care 5 fete. Avem inotatori din Bucuresti, Constanta, Cluj Napoca, Iasi, Ploiesti sau Oradea” a declarat Paul pentru aimx.ro.

Stelistul Andrei Enache este omul „racheta” din lotul Romaniei

Dragos Ionescu ( 7 probe) si Ovidiu Tirla ( 6 probe) sunt „greii” care vor intra de cele mai multe ori in apa inghetata, iar la feminin Angela Kallo va lua startul in 5 probe. Romania o are in lot si pe Teodora Stoica, fiica managerului echipei de fotbal FCSB, Mihai Stoica. Teodora practica triatlonul si va participa in probele de 50 si 100 de metri.

Mihai si Teodora Stoica

Omul racheta din nationala Romaniei este Andrei Enache, singurul inotator profesionist.

„Andrei Enache este legitimat la clubul Steaua Bucuresti, antrenat de Iulia Becheru, si este specializat in probele de 200 si 400 de metri. La Mondialul de Inot in Ape Inghetate va lua startul in cursele de 100, 250 si 500 de metri. Are sanse sa devina campion mondial si chiar recordman mondial in proba de 500 de metri. Eu am inotat distanta in 6 minute si 7 secunde, el a facut-o destul de relaxat in 5.39-5.40, iar recordul este 5.38″ a mai spus Paul Georgescu pentru aimx.ro. In lot il mai avem pe Bogdan Naș un fost foarte bun inotator, Dan Ileana, inotator in ape libere sau Cristian Tranulea, excelent pe sprint” a mai spus Paul Georgescu.

Lotul Romaniei va pleca spre Franta miercuri dimineata la ora 6 de pe Aeroportul Otopeni. Samoens este o localitate de doar 2500 de locuitori, aflata la cativa kilometri mai la nord de Chamonix si este cunoscuta mai mult pentru partiile de ski.

Lotul Romaniei: PAUL GEORGESCU, ANDREI DAVID, IULIA FLOREA, NICU DAVID, SERGIU DEZNAN, DAN ILEANA, DRAGOS IONESCU, BOGDAN IONITA, ANGELA KALO, LIVIU MAGDA, BOGDAN NAS, BEATRICE OLOGEANU, ANDREEA POP, CIPRIAN POPA, TEODORA STOICA, VALENTIN CINCIULESCU, ADRIAN STROE, OVIDIU TIRLA, FLORIN TOMOS, CRISTIAN TRANULEA, ROBERT VASILIU, ANDREI ENACHE
Autor: Vlad Lucian Arhire