„Thriller” in desertul NAMIB: Iulian Rotariu nu mai poate pierde locul 4

0
1053

  LUPTA IN 4 PENTRU PODIUM

40,4 kilometri au avut de parcurs astazi concurentii in cuptorul NAMIB. Organizatorii au programat startul mai devreme decat se dorea initial. Concurentii au plecat in cursa la ora 7.30 in dorinta de a profita pe cat posibil de temperaturile mai scazute. In runda din 3- 4 mai ( cea mai lunga- 80,8 km), la ora 9 se inregistrau deja 30 de grade, iar maxima a urcat pana la 45 de grade.

A fost o runda petrecuta printre dune de concurenti. O etapa incredibil de echilibrata la varf, o etapa cu suspans si probabil o etapa incheiata de sportivi storsi de orice fel de energie. Cei doi romani, Iulian Rotariu si Andrei Gligor au plecat de pe locurile 4, respectiv 14 in clasamentul general. 11 minute il desparteau pe Iulian Rotariu de englezul Felix Allen aflat pe ultima treapa a podiumului. Toate „ingredientele” unui thriller erau indeplinite. Iulian facuse o cursa senzationala si etapa de etapa s-a aflat la „bataie” cu cei mai valorosi sportivi de la acest ULTRA. Si in aceasta runda s-a dat o batalie crancena. Aceeasi 4 actori. De data aceasta au sosit intr-un interval de doar 4 minute. Cu Iulian suflandu-i in ceafa, britanicul a fortat incredibil si a incheiat pe primul loc runda a cincea. A parcurs cei 40 de kilometri in 4 ore 24 de minute si 43 de secunde si a ramas pe 3 in clasamentul general. Iulian a venit pe 4 cu un timp de 4 ore, 28 de minute si 34 de secunde, dar distanta dintre cei doi a crescut overall la 15 minute.

Chinuit de probleme la genunchi in etapa precedenta  Andrei Gligor s-a comportat foarte bine in etapa cu numarul 5. A terminat runda pe locul 9 ( 5 ore ,14 minute si 22 de secunde)  si a urcat si in clasamentul general pana pe pozitia a 12-a. Ultramaratonul se va incheia maine cu cea mai scurta etapa, de doar 7 kilometri.

MESAJ EMOTIONANT

Sportul nu inseamna doar testarea limitelor sau dorinta de a fi primul, de a-ti spulbera adversarii. Un mesaj emotionant si o dovada reala de fair-play a oferit Andrei Gligor imediat dupa ce a trecut linia de sosire in etapa lunga de 80 de kilometri. Iata mesajul celui care alearga pentru o lume in care sa respiram mai bine ( „Padurea Copiilor”).

” Etapa lunga nu este despre mine, pentru ca la mine lucrurile au aratat destul de clar: primii 30 de km au fost pe o caldura de neimaginat si un vant de fata asa de puternic incat aveai impresia ca alergi in gol. Genunchiul n-a rezistat decat vreo 20km dupa care am alternat alergatul cu sesiuni de mers rapid si am reinceput sa alerg atunci cand soarele a apus si s-a inchis cuptorul. Am reusit sa termin in 16h10m pe pozitia 18. Au fost multe abandonuri azi, forte multi avand nevoie de interventia medicilor. Gandurile mele de azi, de aici, din tabara se indreapta spre Iulian, care de cand a inceput cursa se bate cu liderii, astazi reusind sa vina pe 4. Imi pare tare rau ca n-am putut sa merg cot la cot cu el si sa facem amandoi o figura frumoasa aici in Namibia, dar ii port un respect deosebit pentru cum alearga cursa asta. Asadar postul acesta este pentru el. Jos palaria Iulian! De fapt asta si voi face dupa ce trimit aceste randuri. Voi merge la cort si imi voi scoate sapca prafuita in fata lui.” – Andrei Gligor

Clasament General :

Iulian Rotariu , locul 4 :29 de ore, 2 minute, 23 de secunde

Andrei Gligor, locul 12:35 de ore, 44 de minute, 11 secunde