S-a intamplat la inceputul saptamanii trecute. Sportivul participa la celebrul triatlon Arch to Arc, Londra – Paris. Douglas Waymark avea 44 de ani si era un foarte bun atlet de mare anduranta.
Britanicul se afla in timpul celei de-a doua probe a triatlonului Arch to Arc, Londra Paris ( acesta presupune alergarea distantei Londra- Dover, traversarea inot a Canalului Manecii si o proba de bicicleta intre Calais si Paris). Sportivul incheiase de alergat distanta Londra- Dover. A urmat apoi traversarea Canalului Manecii inot. Britanicul a inceput sa se simta rau imediat dupa ce a trecut de jumatatea Canalului. S-a indreptat spre barca si a fost recuperat de membrii echipajului care il insoteau. Acestia au transmis un apel de urgenta catre Garda de Coasta. In 10 minute un elicopter l-a preluat pe Waymark (foto )si l-a transportat la un spital din Ashford, dar medicii nu au mai reusit sa il salveze.
” Era constient de pericole, dar facea ceea ce iubea” – Kevin Murphy, secretar Channel Swimming Asociation pentru express.co.uk
Purtatorul de cuvant al Garzii de Coasta Britanice a declarat ca Waymark se afla in apele teritoriale ale Frantei. Apelul a fost primit la ora 21.20, iar sportivul a fost preluat de un elicopter.
In 2009 Waymark reusea sa cucereasca cele mai inalte varfuri de pe fiecare continent in provocarea denumita ” Seven Summits”. Sportivul a mai finalizat in trecut 10 triatloane in tot atatea zile. Doar 25 de persoane din intreaga lume, printre care si romanul Andrei Rosu, au reusit sa ajunga la finalul triatlonului Arch to Arc. Waymark declarase inainte de start ca va fi cea mai dura provocare a carierei.