Ana Maria Bărbosu a câștigat 3 medalii de aur, s-a impus la Individual și cu echipa României la ROMGYM Trophy, la individual la Campionatul Național Open.
Ana Maria Bărbosu a câștigat 3 medalii de aur! Amalia Ghigoarță a fost pe doi, iar locul al 3-lea la individual i-a revenit Andreei Preda care a mai câștigat la campionatul național o medalie de argint cu echipa.
Federația Română de Gimnastică anunță succesul Anei!
”Regal al Anei Maria Bărbosu la Regalul gimnasticii. Ea a dominat competiția de la Sala Polivalentă câștigând 3 medalii de aur (la Individual și cu echipa României la ROMGYM Trophy, la individual la Campionatul Național Open). Cu un total de 54.233 puncte ( 12.933 sărituri, 13.700 paralele, 14.033 bârnă, 13.567 sol), Ana a fost secondată de Amalia Ghigoarță ( 53.266 puncte – 13.133 sărituri, 12.933 paralele, 13.567 bârnă, 13.633 sol). Aflată în ultimul an de juniorat, Ama a cucerit titlul de campioană națională cu echipa LPS Cetate Deva împreună cu Ioana Danciu, Ioana Crișan, Bianca Dinu și Lilia Cosman. Locul al 3-lea la individual pentru Andreea Preda care a mai câștigat la campionatul național o medalie de argint cu echipa CS Farul/ CSȘ 1 Constanța, alături de Miruna Botez, Alexia Vănoagă și Bianca Vișovan. Bronz la echipe pentru gimnastele de la CS Dinamo (Ella Oprea, Antonia Duță, Andreea Bucur, Alexandra Costea, Ana Maria Turcu).La ROMGYM Trophy, aur pentru echipa României (Anei Maria Bărbosu, Amalia Ghigoarță, Andreea Preda, Crina Tudor și Antonia Duță), argint pentru Norvegia, bronz pentru Ginnastica Civitavecchia ( Italia).”-postare pe pagina de socializare Federația Română de Gimnastică
Gabriel Burtănete câștigă la Campionatul Naţional de gimnastică artistică şi la Romgym Trophy, în Sala Polivalentă din Bucureşti.
La echipe, CSA Steaua cu Gabriel Burtănete, Roland Modoianu-Zseder, Robert Burtanete, Nicholas Ţarcă şi David Puicea a ocupat primul loc. Pe doi a fost CSM/CSŞ Lugoj cu Nicolae Bera, Rafael Szabo, Norbert Marcu, Petar Vefic și Flavius Borca. CS/CSŞ Dinamo a fost pe 3.
Pe AIMX citiți și articole despre români implicați în competiții de alergare. Detalii aici!
Autor: Ovidiu Pețenghea